Din nou grăsanul bolborosi un da.
— Ah, foarte bine!
Berg își întoarse capul, cercetând cu privirea încăperea, fără să-l lase pe recepționer, ținându-i încă vârful cuțitului la gât. Observă o ușă care era ușor întredeschisă.
— Ce e în camera aceea?
— Debaraua.
— Bine. Mâinile sus.
Grăsanul ezită. Berg îl lovi puternic cu genunchiul în burtă. Grăsanul se încovoie de durere și atunci Berg îl împinse cu fața în perete, apoi îi prinse brațele la spate. Era atât de obez încât mâinile nu i se atinseră una de alta.
Din haina uniformei, Berg scoase o pereche de cătușe și i le puse la mâini.
Trăgându-l înapoi pe picioare, îl împinse în debara, înainte să încuie ușa, Berg îi spuse:
— În orice caz, o să fii mai în siguranță aici.
Berg încuie ușa din față. Sări de la o idee la alta.
— Ajută-mă să mut Kraftrad-ul în spatele tejghelei. Dacă naziștii forțează
intrarea și îl observă, își vor da seama că se află un polițist aici.
— Și asta nu-i bine? întrebă Gottlieb.
— Ți-am spus să nu vorbești.
Berg era iritat și furios.
— În momentul de față poliția este pentru ei dușmanul. Dar nu chiar ca evreii. Te vor ataca înaintea mea. Haide!
Împreună, ridicară motocicleta și o așezară în spatele tejghelei astfel încât să nu se vadă.
— Sus, porunci Berg.
Erau de urcat trei etaje, după care Berg bătu la ușa care-i era cunoscută.
— Deschide, Margot!
Încă o bătaie în ușă.
VP - 249
— Deschide imediat!
O rază de lumină se furișa pe sub ușă. Din nou, Berg forță intrarea, lovind-o pe Margot în umăr și făcând-o să se tragă înapoi.
— Scuze.
Ochii ei erau măriți de spaimă. Chiar așa îngrozită, era frumoasă, nespus de dulce, speriată și fragilă – un trupșor de înger și un chip atât de palid încât părea de pe altă lume. Purta un pulover gros peste rochia albastră de lucru. În picioare avea ghete. Tremura atât de tare încât fu nevoie să-și încleșteze mâinile ca să nu-și piardă echilibrul.
— Am auzit strigătele de la fabrică, Axel. Ceilalți s-au îndreptat spre casă, dar eu n-am vrut să risc. Cât e de grav?
— Foarte.
— Un alt puci?
— O altă crimă.
Margot respira cu greutate.
— Două victime, una o fetiță. Hitler se folosește de crime ca să-i înnebunească pe oameni.
— Și ce face poliția?
— Suntem depășiți numeric. Va trebui să așteptăm până dimineață când oamenii își vor recăpăta bunul simț.
— Până dimineață?
Margot tremura toată.
— Abia s-a înnoptat.
Se uită împrejur, privirea oprindu-i-se la Gottlieb.
— Cine e omul ăsta?
