Sus, jos.
Gândește-te la copiii tăi.
Dar gândirea logică nu mai avea loc în mintea delirantă. Era ca și cum altcineva îi dicta acțiunile. Fără vreo intenție conștientă, ieșise din ascunzătoare și stătea în picioare, privind cu ochii albaștri surprinși teroarea în deplinătatea ei.
Niște puști. Nu cu mult mai mari decât Joachim, dar merseseră prea departe pentru ca tinerețea lor să-i mai poată salva. Toți trei rămăseseră
încremeniți la apariția lui Berg. Fără urmă de avertisment, un spirit răzbunător se materializase din neant.
Berg îl apucă pe cel mai apropiat de el de părul cânepiu și-i trase capul pe spate până ce gâtul osos i se află bine la vedere. Cu o mână puternică, iute și îndemânatică, Berg îi tăie beregata dintr-o parte în alta, cu precizie de chirurg, apoi îl împinse la o parte. Deoarece lama era ascuțită, tăietura era adâncă și fină. Tânărul își apucă beregata în timp ce se împleticea, bolborosind proteste, cu mâinile înmuiate în propriul sânge. Apoi căzu la podea.
Următorul era un derbedeu cu acnee, cu păr negru, cârlionțat și ochii măriți de groază. Berg îl aruncă de pe Margot, întrezărindu-i penisul firav în semierecție. Îi înfipse cuțitul în adâncitura de la gât, chiar sub mărul lui Adam, apoi răsuci lama până ce simți vertebrele separându-se una de alta.
Îndată capul tânărului căzu pe spate, sângele împroșcând afară ca un izvor roșu, gâtul sâsâind ca un radiator în momentul în care aerul începu să i se scurgă din plămâni. Căzu jos, lângă pat, capul lovindu-i-se de podea și despărțindu-i-se de trup, rostogolindu-se până se lovi de perete.
Când Berg își roti privirea în căutarea celui de-al treilea huligan, constată
că băiatul fugise.
Îi trebuiră câteva minute primului tânăr să se oprească din convulsiile morții. În timp ce ei își dădeau duhul, Berg își contempla pur și simplu fapta.
Nu era nimic poetic în sfârșitul lor, nimic glorios sau nobil. Berg se afla din nou în tranșeele Marelui Război. Întâi trăgea cu pușca sau arunca grenade în inamic. Apoi inamicul trăgea sau arunca grenade în el. Focuri de armă, gloanțe trecând pe lângă el. Cei împușcați mortal, implorând ajutorul. Îi înjunghia cu baioneta ca să pună capăt suferinței lor…
VP - 253
Douăzeci de milioane de oameni au murit – și pentru ce?
Acești doi tineri… încă două morți inutile și murdare.
Berg rămase țintuit locului, acolo unde se afla, cu pieptul săltându-i în sus și-n jos, leoarcă de sudoare. Închise ochii, lăsând cuțitul să-i cadă din mână.
Când deschise din nou ochii, o văzu pe Margot cu fața roșie și umflată din cauza loviturilor. Buza de jos îi era crăpată, ochiul stâng umflat și închis.
Noaptea nu se sfârșise încă, dar pentru el era sfârșită.
El își alesese cursul vieții.
Se uită pe geam afară la Cămășile Brune: se împleticeau, se clătinau, râgâiau, aruncau cu pietre, învârteau bâte în aer.
Un bubuit puternic fu urmat de zgomot de sticlă spartă.
Vacarmul continua.
Moarte jidanilor! Moarte jidanilor!
Altă dată fusese optimist cu privire la viitorul Patriei. Altă dată…
Se duse la Margot, îi întinse mâna și ea i-o luă. Încetișor, o așeză pe saltea.
Fața ei era însângerată și leoarcă de sudoare. Folosindu-se de ochiul rămas teafăr, își căută hainele în lumina palidă. Rochia îi fusese ruptă, dar puloverul era întreg. Berg i-l înfășură peste umeri. Se uită în ochiul teafăr al evreicei și observă mânie și răzbunare, nicidecum înfrângere.
— Danke, șopti ea.
— Bitte, răspunse el tot în șoaptă.
Răsuflă cu putere și cu mare efort se ridică în picioare, încăperea era scăldată în roșu, lipicios și orbitor. Era un abator, plin de miros de carne măcelărită. Un țipăt rătăcit se auzi pe hol. Berg se înfioră.
Deodată, ceva pătrunzător străbătu prin refrenul de urlete de afară.
Sunetul distinct și binevenit al unui fluier de polițist, de fapt al mai multora.
Berg sări în sus și iscodi cu privirea pe geam.
Afară domnea confuzia în timp ce Cămășile Brune rupeau rândurile și o luau la goană în toate direcțiile. În josul uliței, două camioane pline cu oameni ai legii se opriră lângă trotuar și polițiștii se revărsară pe străzile întunecoase, învârtind bulane și bastoane în aer.
Înăuntrul pensiunii, țipete de panică se auzeau prin uși.
— Polizei! Polizei! Polizei! Raus hier!
Fluierele se auzeau mai tare… mai aproape.
Margot izbucni:
— Trebuie să pleci de aici!
— Nein, Berg clătină din cap.
— Nu te las aici să fii acuzată de faptele mele.
