În mintea lui Berg, amantul Dellei a fost probabil soțul lui Katherine și tatăl lui Putzi, Edgar, deși nu avea cum s-o dovedească. Berg și-ar fi dorit s-o întrebe pe Hannah mai multe, dar știa că atunci ea s-ar închide în sine. Nu era drept să scormonească tot trecutul ei îngrozitor într-o singură vizită.

Hannah era o femeie singură. Se va întoarce și ea îl va întâmpina ca pe un prieten vechi… și atunci vor discuta din nou.

Dacă nu se înșela în privința lui Hanfstaengl, însemna că Schoennacht, Putzi și Rupert Schick erau toți trei frați după tată. Dacă Schoennacht sau Schick a fost bărbatul care o însoțise pe Anna Gross la teatru, ar fi putut foarte bine să semene cu Putzi Hanfstaengl.

Toți trei bărbații aveau motive s-o urască pe Della. Lui Putzi îi stricase familia, Rolf fusese abandonat, iar Rupert o ura pentru că era stricată. Poate că Rupert se întorsese în Germania să rezolve niște socoteli mai vechi.

Berg simțea că a dat de ceva, dar în momentul acesta teoriile lui erau toate niște bănuieli. Gândea prea intens. Avea nevoie de altă minte, de o infuzie proaspătă de idei. Avea nevoie să-i facă o vizită lui Georg.

Hannah se întoarse cu hârtie de ziar și începu să împacheteze prăjiturile.

Berg i se adresă:

— Deci nu ați mai auzit de sora dumneavoastră de când a plecat în Uniunea Sovietică?

Hannah se opri din împachetat.

— Nu, n-am mai auzit. V-am spus deja.

— Trebuie să o găsesc pe sora dumneavoastră, Frau Schoennacht.

— De ce?

— Treburi de-ale poliției, Frau Schoennacht. Nu am permisiunea să discut detaliile. Dar vreau să vă spun că trebuie să vorbesc cu nepotul dumneavoastră, Rupert Schick, cât mai curând.

— Nu se poate, Inspektor.

— Tot ce-mi trebuie e o adresă. Promit că n-o să spun nimănui că e de la dumneavoastră.

— Nu se poate să vorbiți cu Rupert deoarece a murit în 1915.

— În Marele Război?

— Așa cred.

Hannah ridică din umeri.

VP - 319

— Mama nu a intrat niciodată în detalii, iar eu nu am întrebat.

Abia acum înregistră Berg ceea ce tocmai auzise.

— Rupert e mort?

— S-ar putea spune că a fost pedeapsa lui Dumnezeu, bolborosi repede Hannah. Ce răutate am spus. Dumnezeu are milă și iartă.

Berg era prea șocat să răspundă. În tot acest răstimp, a fost în căutarea unui om mort!

O mulțime de întrebări noi îi năvăliră în minte: Cine era Robert Schick din cartea de vizită găsită la Anna Gross? Cine era bărbatul din schița de portret, cel identificat de cântărețul din balalaică drept rus? Cine era acel misterios Robert Hurlbutt din Harvard? Dacă nu era Robert Schick, era oare Schoennacht sau Putzi? Sau era Robert Schick pur și simplu o altă persoană?

Ce îi scăpa oare?

Și atunci își dădu seama.

— A avut… Trase aer în piept și începu din nou: A mai avut Della și alți copii?

Hannah păru să se gândească.

— Știți ceva? clătină încetișor din cap.

— Îmi amintesc că mama mi-a spus că Della a adoptat un orfan imediat după moartea lui Rupert… un adolescent al căror părinți muriseră în timpul revoluției bolșevice.

— Deci a mai existat încă un copil.

— Presupun că da. Am auzit de la mama că în cele din urmă Della s-a cumințit și s-a adaptat vieții de cuplu. Poate fiindcă îl pierduse pe Rupert.

Poate din pricina dificultăților regimului sovietic. Poate se gândea la copilul pe care l-a abandonat și s-a hotărât să facă ceva nobil. Sau… așa a vrut mama să creadă.

— Vă amintiți cumva numele băiatului adoptat?

— Da, îmi amintesc. Era Rodion. Un nume rusesc frumos – mi s-a spus.

— Rodion, repetă Berg mai mult pentru sine.

— Îmi amintesc deoarece m-am gândit că era o coincidență. Toți copiii surorii mele aveau nume care încep cu litera R, până și cel adoptat!

PATRUZECI ȘI ȘAPTE

Berg scutură perna și o așeză la spatele lui Müller, ajutându-l să se ridice în patul de spital. Georg spuse:

— Dacă trec cu bine de examenul medical, mâine ies din spital.

VP - 320

— Sunt sigur că te bucuri de asta.

— E cu două tăișuri, Axel. Călugărițele sunt niște tirani, dar la fel e și Karen.

— Cred totuși că un tiran pe care-l cunoști e de preferat unuia pe care nu-l cunoști.

— Nu-s prea sigur de asta. Ai văzut-o pe Karen când e furioasă.

Berg îi dădu un pahar cu apă.

— E bine că ești pe drumul cel bun. O să fie și mai bine să te văd pe picioare.

Georg își așeză mâna pe piciorul în ghips.