Așa era… până-n gât. Berg își așteptă sentința.
Buzele lui Volker se strânseră într-o grimasă acră.
— De acord, dacă reușești să scapi de asta fără știrea nimănui, eu îmi țin gura. Dacă ești prins, eu personal te dau pe mâna dulăilor. Ne-am înțeles?
— Perfect.
— Ce credeai?
Volker era nedumerit.
— Cu tot ce se întâmpla în Königsplatz… să vii la un bordel de evreice?
— Nu știu la ce m-am gândit, domnule.
— Cred că dacă vei fi într-adevăr prins, poți da vina pe ea.
Volker se uită la Margot și clătină din cap.
— Trebuie să părăsești orașul, draga mea. Să pleci și să nu te mai întorci niciodată. Dacă te mai întorci, vei fi arestată și executată.
Arătă înspre cele două corpuri.
— Două crime, draga mea. Dacă cetățenii cinstiți ai Germaniei nu te spânzură ei mai întâi, gloata te va sfâșia de vie.
Margot se cutremură în timp ce lacrimile îi curgeau șiroaie pe obraji.
— N-am niciun document.
Volker duse mâna la rucsac și scoase un plic închis.
— Conține tot ce ai nevoie, inclusiv destule mărci pentru călătorie.
Se uită fix la ea.
— Sper că ai alte haine.
— Câteva.
— Atunci pregătește-te.
VP - 256
Margot scoase o pernă din fața ei, dând la iveală o bocceluță. Desfăcu un nod și alese din garderobă două fuste, două bluze, o pereche de ciorapi și un jerseu. Se schimbă repede sub privirile scrutătoare a doua perechi de ochi de bărbat. Când termină, aranjă cu grijă tot ce mai rămăsese într-o legăturică.
Volker puse mâna pe clanță.
— Perfect. Așteaptă-mă jos. Te duc la gară. Nu-i bine ca o femeie să umble pe străzi singură în vremurile astea tulburi.
— Pot să-mi iau rămas-bun de la părinți?
— Nu, nu se poate. Ne întâlnim jos într-un sfert de oră. Dacă încerci să
fugi, îi voi trimite pe oamenii mei după tine.
— Mulțumesc, domnule, spuse Margot cu modestie.
— Cu plăcere.
Volker deschise ușa.
— Pleacă!
Ea plecă în grabă. Volker închise ușa și se propti de ea.
— Te-a mai văzut cineva venind aici în afară de sacul de grăsime de la recepție?
— L-ați găsit?
— Nu erau prea multe locuri în care putea fi. Răspunde la întrebare, Axel!
— Nu. Nu cred.
— Foarte bine. Pleacă de aici pe scara de serviciu. Du-te acasă și nu mai ieși în seara asta. Nu-mi place să spun asta, dar nu-mi pot permite să te pierd. Există un ucigaș care încă se mai plimbă în voie. După ce pacostea asta de Austriac se domolește, mă aștept să-l găsești pe monstru.
Volker își îndepărtă o scamă de pe costum.
— Se pare că ești ultimul care se mai poate ocupa de treaba asta.
