Țeava Mauser-ului era îndreptată acum sub bărbia Brittei.

— Și nu va fi nici ultima.

Își puse mâna pe fața ei.

— Dar aceasta nu va mai fi pusă pe seama lui Rolf Schoennacht.

Începu să saliveze excitat.

— Am planificat totul cu exactitate, Berg.

Berg auzi din nou ușa scârțâind.

— În ce fel, domnule?

VP - 341

— Chiar vrei să știi?

— Sunt un tip curios.

— Asta-i adevărat.

Ochii i se îngustară din nou.

— Müller mi-a spus cât de obsedat erai de crime. Cu amanta moartă, nu aveai unde merge să fii alinat. Depindeai de nevastă. Când a început să te respingă… ei bine, a fost mult prea mult.

Berg dădu din cap.

— Ah… înțeleg.

— Nu, nu înțelegi totul. Așa că am să-ți spun eu. Mai întâi ți-ai făcut treburile cu ea…

Roddewig începu să mângâie fața Brittei. Ea era atât de liniștită, atât de curajoasă.

Berg îndrăzni s-o privească în ochi.

Îmi pare rău, iubito, îmi pare nespus de rău.

Lacrimile curgeau șiroaie pe obrajii ei.

Roddewig continuă.

— Poliția va găsi dovezi că ai forțat-o.

Alt scârțâit.

— Ai forțat-o de față cu copiii tăi. Ei te implorau să te oprești.

Acum era liniște.

— Apoi… sub apăsarea a tot ce i-ai făcut soției… n-ai mai putut… nu ți-ai mai putut privi copiii în ochi. Pur și simplu ai clacat.

Ușa se deschise cu o pală de vânt.

Într-o clipită Berg sări și-și împinse familia la pământ, apărându-i cu trupul lui în timp ce gloanțele vâjâiau deasupra capetelor lor într-un schimb de focuri. Instinctul din vremea războiului își spusese cuvântul.

Își amintise să se aplece.

CINCIZECI

Roddewig căzuse pe spate, cu două găuri în piept și una în frunte.

Martin Volker era neatins.

— Ăsta-i necazul cu cei care nu au experiența luptei.

Ridică armele Kommandantului și le puse în haină.

— Nu știu să se acopere și trag ca niște fetișcane.

Berg îi puse pe membrii familiei sale pe picioare, unul după altul. Își îmbrățișă copiii. Brittei îi spuse:

VP - 342

— Du-i în dormitor și închide ușa.

O sărută pe obraji, cuprinzând-o în brațe în timp ce-i șoptea.

— Ascundeți-vă sub pat. Nu ieșiți de acolo pentru nimic în lume.

Adăugă cu voce tare:

— Duceți-vă.

— Vreau să rămân cu tine, tată, spuse Joachim.

— Nu poți rămâne cu el, replică Britta furioasă.

Berg luă în mâini fața fiului său și-l privi în ochi.

— Nu va dura mai mult de câteva minute. În plus, trebuie să ai grijă de mama și de sora ta.

Îl sărută pe frunte.

— Să ai întotdeauna grijă de mama și de sora ta.

— De ce? lacrimile șiroiau pe obrajii băiatului. Ce vrei să faci?