Berg era consternat la auzul cuvintelor lui Roddewig.

Cum ar putea fi toate acestea adevărate?

VP - 339

Dar desigur, pătrunderea lui Roddewig în casa lui vorbea de la sine. Din nou, Berg auzi un singur țăcănit al clanței urmat de scârțâitul foarte ușor al ușii care se deschidea.

Zgomotul îl readuse în prezent, făcându-l să se gândească la cât de prostesc și fără sens era să se preocupe de trădare când viețile familiei sale erau puse în joc.

Continuă să vorbești. Nu-l lăsa să audă ceea ce auzi tu.

— Care vasăzică… Berg își drese glasul. Georg v-a spus tot.

— A sunat pe linia de urgențe a poliției imediat ce tu ai plecat de acolo. A fost un noroc că ți-a trebuit ceva timp ca să ajungi la adevăr. Dacă s-ar fi aflat încă în aparat, nu ar fi putut ajunge la telefon atât de repede. Acum poate folosi un cărucior.

Ține-l de vorbă.

— Atunci spuneți-mi, Herr Kommandant, cât de aproape am fost de adevăr?

— Te-ai înșelat cu privire la moartea Reginei Gottlieb.

— Știu asta acum, dar cu privire la celelalte? Cu privire la Anna Gross?

Copilul era desigur al dumneavoastră.

— Nu știu dacă era al meu, dar nu era cu siguranță al evreului.

Alt zâmbet. Dar nu mai avea ticul. Se simțea în largul lui.

— Lucru ciudat, Berg, este că nu m-am gândit de la început la crimă.

Marlena mi-a dat mereu bani. Credea că sunt un bun sovietic din Schwabing care se folosea de bani ca să promoveze comunismul în München.

Intenționasem să folosesc o parte din ei pentru a-i asigura Annei un avort.

— Dar Anna a refuzat.

— Da.

— A amenințat să-i spună totul Marlenei.

— I-a și spus Marlenei, târfa.

— Și astfel s-au dus banii dumneavoastră.

— Târfa! repetă Roddewig. Marlena s-a liniștit numai după ce i-am propus să ne căsătorim.

— Dar nu vă puteați însura cu ea.

— Nu mă puteam însura cu nimeni. Jucam rolul de conte comunist cu mai multe femei. Dacă Marlena sau Anna ar fi aflat de poziția mea în departamentul de poliție, toate fondurile mi-ar fi fost tăiate.

— Așa că a trebuit s-o ucideți.

— N-am avut intenția, dar… Roddewig clipi de câteva ori. I-am spus Marlenei că plănuiam un miting comunist important în München și aveam nevoie de mulți bani ca să-l finanțez cum trebuie. I-am spus că dacă totul ieșea precum plănuiam, Münchenul se va răscula și noi ne vom căsători.

VP - 340

— Iar ea a crezut.

— Sunt din Uniunea Sovietică. Pot recita Manifestul Comunist cuvânt cu cuvânt. De ce nu m-ar fi crezut?

— V-ați întâlnit cu ea la pensiune. Ați luat aproape toți banii, dar ați lăsat o parte ca să-i găsească poliția. Apoi ați ucis-o.

Privirea lui Roddewig părea îndreptată în altă parte.

— N-am fost trimis să lupt în Marele Război, Berg.

— N-ați pierdut nimic.

— Dimpotrivă. M-am simțit ca un proscris. Idiotul meu tată și-a folosit considerabila influență și banii ca să-mi asigure o muncă de birou. Așa că

spre deosebire de majoritatea camarazilor mei, eu nu mai ucisesem pe nimeni înainte. Am fost uimit de cât de ușor poate fi.

Roddewig făcu o pauză.

— Am darul acesta neobișnuit, Berg, de a ucide și a nu simți nimic. S-o ucid pe Anna și să păstrez banii părea mai inteligent decât să-i plătesc prostuței un avort. Și lucrurile s-ar fi domolit dacă Rolf n-ar fi stricat totul ucigând-o pe târfa aia evreică.

— Atunci v-ați hotărât să puneți pe seama lui Rolf atât moartea Reginei cât și a Marlenei.

— Exact.

— Atunci de ce ați mai ucis-o pe Edith Mayrhofer și pe fetița ei nevinovată?

Ochii lui Roddewig se îngustară.

— Lustmord este foarte puternică, Berg. Nu-ți dai seama până nu guști tu însuți.

— Eu cred că e respingător, domnule.

— Slavă Domnului, majoritatea ființelor umane simt la fel. Altfel toate femeile din lume ar sfârși omorâte.

— Dar de ce copilul?

— Pentru că a fost acolo.

Roddewig îl fixă pe Berg cu ochi de mormânt.

— Nu, Edith nu a fost prima mea Lustmord.