— Deocamdată urmăresc periplul unei cărți de vizită primită de Anna Gross. Numele de pe cartea de vizită e Robert Schick. Menajera Annei crede că bărbatul o vizitase pe Anna Gross de mai multe ori când soțul ei era plecat. Crede de asemeni că Schick este un comunist rus. Deci am început să-l caut. În ziua următoare Marlena Druer a fost găsită moartă. Căutând printre obiectele care-i aparțineau, am găsit o scrisoare semnată de un bărbat cu numele Robert. Ne-am dus la adresa scrisă pe plic. Un Robert Schick locuise cândva acolo, dar nu l-am mai găsit când am sosit noi.
— S-a mutat.
— Da, și nu a lăsat nicio adresă.
— Continuă.
— Pe când plecam, un ziarist american care locuiește vizavi și-a scos capul afară din cameră. Ne-a spus că apartamentul despre care noi credeam că aparține lui Schick fusese închiriat de un așa-numit aristocrat britanic pe nume Robert Hurlbutt. Clădirea nu e proprietate particulară, dar niciun aristocrat adevărat n-ar locui vreodată acolo.
— În mod evident, avem de-a face cu un Hochstapler.
— Da, dar nu tocmai. Ulrich a verificat înainte de tulburări prin registrele de persoane. A găsit o familie interesantă. Omul fusese negustor de antichități, dar și atașat în corpul diplomatic din Rusia. Numele lui era Dirk Schick și a fost căsătorit cu o femeie numită Della Weiss care se născuse în Boston. Au avut un fiu pe nume Rupert…
— Aha! îl întrerupse Volker. Ăsta-i omul nostru. Adu-l aici!
Berg se uită la el uimit.
— L-aș aduce, Kommissar, dacă l-aș găsi. Ar fi de folos să pot arunca o privire registrelor fără să fiu bătut la cap de funcționari. Mi-ar putea da un indiciu cu privire la domiciliul lui actual.
— Nu s-ar numi funcționari, dacă n-ar bate lumea la cap. Stai jos, Axel. Îmi sucesc gâtul uitându-mă la tine.
Berg se așeză.
Volker întrebă:
VP - 283
— Care este legătura între Robert Schick și mama și fiica pe nume Mayrhofer?
Aici Berg făcu o pauză.
— Nu știu dacă există. N-am vorbit încă cu familia.
Se uită la ceasul de buzunar. Era aproape opt.
— Trebuie să investighez câteva lucruri. Aș vrea să mă duc la locul crimei și să caut vreo probă rămasă înainte ca terenul să fie total răvășit de trecători. După aceea, m-aș putea duce să vorbesc cu sora victimei. Ar fi bine dacă aș da peste vreo legătură între ea și Schick.
— În regulă.
Volker începu să se bată ușor cu palma peste buzunarul de la haină.
— Verifică locul crimei și du-te și vorbește cu familia. Vreau să afli cât de multe poți despre victime, mai ales despre mamă. Vreau să afli despre prietenii femeii, despre dușmani, despre obiceiurile ei… totul despre ea. Află
dacă există vreo legătură între morțile anterioare și cele de acum.
— Mă voi strădui.
— Nu vreau să te străduiești! Vreau rezultate! Acestea două s-ar putea să
fie crime întâmplătoare, fără nicio legătură cu cele precedente. Victimele au fost ucise ziua în amiaza mare prin lovire și nu prin strangulare. Nu rezultă
că Frau Mayrhofer ar fi fost o femeie cu stare, iar de data aceasta monstrul a atacat și a ucis un copil.
— Nici Regina Gottlieb n-a fost o femeie cu stare.
— Dar era îmbrăcată în haine scumpe. Ai văzut rochia lui Edith?
— Da, domnule.
— Modestă, în comparație cu celelalte.
— Serioasa rochie de lână cafenie.
— Exact, Axel. Nu arăta deloc a mătase și dantelă.
— Una din cizmele ei a dispărut. Un obiect de îmbrăcăminte dispărut ca și în cazul celorlalte victime.
— Da, dar vreun nebun ar fi putut copia primele omoruri.
— De unde să fi știut de dispariția pantofului?
— Există întotdeauna tâmpiți în departament cărora le umblă gura. Câte autodenunțuri avem până acum pentru aceste crime?
— Patru.
— Cine a investigat revendicările?
— Cred că e vorba de Kalmer și Messersmit. Revendicările au fost verificate și s-a dovedit că erau false.
