Își luă ceașca aburindă și aruncă o privire pe fereastră, spionând o stradă
pustie într-un oraș învăluit încă în întuneric. Părea să nu existe nicio promisiune de lumină; cerul era înnorat, fără nicio stea la orizont. Sorbi din cafeaua fierbinte până se fripse la buze. Bău și cea de-a doua ceașcă pentru gust, nu ca să se încălzească. Tocmai își termina micul dejun format dintr-o chiflă cu unt și marmeladă, când îl auzi pe Joachim agitându-se. Își ridică
privirea și-l văzu pe fiul lui aproape căzut de pe canapea. Își freca ochii.
— Cât e ceasul?
VP - 278
— Șase și jumătate. Culcă-te la loc.
— De ce te-ai trezit așa devreme, tată?
— A fost o noapte grea. Și cred că urmează o zi și mai grea.
Joachim se frecă din nou la ochi în timp ce se târa spre masă.
— Am auzit că a fost îngrozitor… răzmerița. Mama a fost îngrijorată.
— Am sunat-o. Știa că nu pățisem nimic.
— Totuși, se îngrijorează. A spus…
Berg îi oferi lui Joachim o ceașcă de cafea cu lapte și zahăr.
— Ce a spus?
Joachim luă ceașca și sorbi cu nesaț.
— Mulțumesc.
— Ce-a spus mama ta? mai întrebă Berg o dată.
— Nimic important. Doar că se indispune când în oraș e haos și nu știe nimic despre tine.
— Orașul e mereu în haos.
— Noaptea trecută a fost și mai și
— Asta-i adevărat, încuviință Berg. Iar astăzi suferim toți consecințele acțiunilor hienei ăleia.
— Nu-i vina lui Hitler că unii din adepții lui sunt golani.
— Liderul este cel care dă tonul, replică Berg. Austriacul e un scandalagiu și atrage scandalagii. Ar fi trebuit să vezi ce-au făcut adepții lui în cămăși brune în Gärtnerplatz. Mai mult decât rușinos.
Băiatul dădu din cap cu seriozitate.
— Ce căutai acolo?
— Îi protejam pe cetățeni… pe toți cetățenii. Și asta îi include pe săraci, pe țigani și pe evrei.
Joachim se strâmbă, dar Berg nu observă.
— Sunt convins că se va vorbi despre această revoltă la școală. Nu-i lăsa pe profesorii ăia ai tăi cu mintea dusă să te convingă că n-a fost vina lui Hitler. A fost vina lui!
— Mă bucur că tu ești bine, asta-i tot.
Joachim privi în pământ.
— Ce e cu cele două noi crime, tată? Am auzit că fetița era de vârsta Monikăi.
Berg tresări.
— Facem progrese. Am fi făcut poate mai multe progrese dacă naziștii n-ar fi răscolit orașul.
Își turnă ultima rămășiță de cafea. Aruncând apoi zațul în coșul de gunoi, clăti ibricul și mai făcu un rând de cafea, astfel ca aroma nouă s-o trezească
pe Britta.
VP - 279
— Îți promit c-o să-l prindem.
— Pe cine?
Era vocea soției. Purta un halat de casă roz pal, iar în picioare niște papuci de casă vechi, cu degetul mare ieșit prin pielea ruptă la vârf. Părul ei blond-roșcat era încâlcit și ciufulit. Și-l netezi cu degetele. Berg îi turnă o ceașcă de cafea proaspătă.
— Pe monstru, îi răspunse Berg.
