— Ce-ți spuneam? Lumea e plină de nebuni. Într-un fel sau altul ajung toți la München.
VP - 284
Volker scoase o cutie de țigări Grathmohl, aprinse două și oferi una Inspektorului său. Berg se întreba ce se întâmplase cu cutia de țigări de argint. Poate Volker era nemulțumit de el și simțea că nu merită un asemenea lux.
— Danke.
Berg trase adânc fumul în piept.
— Bitte.
Volker tuși.
— În timp ce tu vei cerceta locul crimei și vei vorbi cu familia, eu voi încerca să rezolv cu Arhivele. Deși funcționarii nu vor privi cu ochi buni căutările tale. Dar asta e. Trebuie să-l găsim pe ticălos!
— Mulțumesc, domnule.
— Ai și de ce să-mi mulțumești.
Volker inspiră fumul de țigară, dându-și ochii peste cap.
— Munca cu birocrația germană e mai rea decât tranșeele.
Berg zâmbi.
— Vorbesc serios! declară Volker. Acum pleacă înainte ca dorința mea de a trage în cineva să se materializeze pe tine.
Berg încetă să mai zâmbească. Și de data asta Volker vorbea serios.
PATRUZECI ȘI DOI
Locul crimei arăta tot atât de normal ca și împrejurimile, pustiu și gol, acoperit de frunze umede în descompunere. Oficial, primăvara era la câteva săptămâni distanță, dar natura avea propriul ei calendar. Zona se afla lângă
cărarea ce înconjura Kleinhesseloher See la marginea de nord a Englischer Garten. Lacul întins și frumos, realizat cu mai mult de un secol în urmă, era calm și maiestuos, plin de rațe și gâște sălbatice gălăgioase. Când Marea Inflație lovise țara și nu se găsea de mâncare, prinderea rațelor fusese ceva obișnuit. Pentru protejarea lor fuseseră introduse măsuri de siguranță
suplimentare. Aceasta se întâmplase cu ani în urmă și deoarece acum se găsea de mâncare, poliția fusese retrasă. Era semn bun pentru München –
cinstea fusese reinstaurată în oraș –, dar nefast pentru Edith și micuța Johanna. Mai mulți polițiști în parc le-ar fi putut salva viețile.
— Aici le-am găsit, Inspektor.
Berg se întoarse spre locul cu pricina. Vocea era a lui Leopold Hoss, un omuleț scund și slab care lucra la departamentul de poliție de vreo douăzeci de ani. Avea fața rotundă și ochii la fel. Buza superioară, deși foarte subțire, i VP - 285
se vedea de sub mustață, nu mai groasă decât o linie trasă cu cărbune.
Statura lui deloc impozantă îi împiedicase probabil avansarea.
— Fetița era îngropată sub frunze, dar nu exista nicio urmă că se încercase ascunderea mamei.
Poate că era așa cum sugerase Gebhardt, că fetița nu fusese ținta și fusese îngropată ca o rectificare a oribilului act. Departe de a fi consolator, era totuși mai bine decât să se gândească că ucigașului i-a făcut plăcere să verse sângele unui copil. Berg se uită la locul în care zăcuse corpul mamei.
— Femeia se afla cu fața în sus sau în jos?
— Cu fața în sus, cu părul aranjat în jurul feței.
Berg își ridică privirea de la locul crimei, fixând-o asupra lui Hoss.
Polițistul adăugă:
— Mi s-a părut ciudat… ca cineva să-i aranjeze părul în felul acela… mai ales pe timp de ziuă. I-a luat ceva timp până l-a netezit așa.
Berg auzi în mintea vocea profesorului Kolb: Un act de îndrăzneală și aroganță, precum și un act de constrângere freudiană. Ucigașul a simțit nevoia să-și ducă la bun sfârșit opera, deși era extrem de periculos pentru el.
Spusese cu voce tare:
— Ca și cum chipul său ar fi fost pregătit pentru tablou?
— Exact.
Buza de sus a polițistului se mișcă arcuindu-i mustața subțire.
— Părea așezată ca pentru… plajă.
Se foi nervos.
— Lovitura de la cap nu se observa.
Părul revărsat în jurul chipului… la fel cum se întâmplase în cazul Annei Gross și al Marlenei Druer. Dar nu și al Reginei Gottlieb. Sau poate și părul Reginei fusese aranjat în jurul feței, dar Messersmit și Kalmer nu au menționat asta în dosar. Berg reflectă câteva clipe. În fotografia post-mortem, Regina apărea cu fața în jos.
