Încetișor, își trecu buzele peste buzele celui care era soțul ei de șaisprezece ani. Își plimbă mâna peste pieptul lui și peste abdomenul lui tare ca piatra. Nu se îngrășase ca atâția dintre colegii lui din poliție. Îl lovi ușor cu palma pe burtă.

— Foarte bine.

— Mă bucur că ești de acord.

Își zâmbiră unul altuia.

O ajută să-și scoată cămașa de noapte.

A fost un act plin de pasiune, deși niciun cuvânt de iubire nu a fost rostit.

TREISPREZECE

În uniforma lui scrobită și bine călcată, majordomul încerca să mențină

atmosfera, căutând să fie în continuare protocolar. Cu toate acestea, expresia lui amabilă din ajun se transformase într-una acră. Era insuportabil pentru el să aibă de-a face cu poliția așa devreme dimineața.

— Herr Gross nu se simte bine.

Berg îi spuse cu un zâmbet abia schițat:

— Sunt conștient de asta, Haslinger. Nici măcar nu este acasă. Asta înseamnă că mă aflu aici pentru alte motive. Pot să intru, te rog?

— Nu e de competența mea să hotărăsc asta, Herr Inspektor. Trebuie să

vă cer să reveniți altă dată.

Încăpățânarea servitorului cu părul alb era greu de învins.

— Asta înseamnă că nu-mi dai nicio șansă, Haslinger. Voi aștepta în hol așa îmbrăcat în uniformă ca să vadă toți vecinii. Să nu dai vina pe mine când vor începe bârfele.

— Au și început.

— Atunci ar fi o idee bună să nu le dăm noi motive, nu?

Fața acră a majordomului se întunecă. Învins, se trase la o parte. Berg intră în apartament.

— Te deranjează dacă-mi scot haina?

— Nu m-aș simți tocmai în largul meu, domnule.

— Nu-ți place compania mea, Haslinger?

— Nu are importanță ce-mi place.

— Pentru mine are.

Berg își scoase haina și i-o dădu majordomului.

VP - 78

— Te rog?

Haslinger bătu din călcâie, apoi luă haina.

— Ce doriți?

— Frau Gross avea o menajeră personală. Aș vrea să vorbesc cu ea.

— E ocupată.

— Atunci spune-i să-și întrerupă treaba. Este probabil una din ultimele persoane care au văzut-o pe Frau Gross în viață. În fond, stăpâna nu se simțise bine când s-a dus la culcare. Poate că-i dusese lui Frau Gross ceai sau biscuiți, pentru stomac.

— Și ce importanță ar avea asta?

— În primul rând, în stabilirea ordinii evenimentelor. Nu aș deranja-o, dacă n-ar fi important.

Haslinger cântări în mână haina lui Berg.

— Așteptați aici, Inspektor. Și asta înseamnă că trebuie să așteptați aici și nu în salon.

Majordomul plecă pufnind, lăsându-l pe Berg singur cu gândurile lui. Era puțin probabil ca menajera lui Frau Gross să-i fi dus ceva în seara precedentă. Frau Gross nu se simțise rău. Ieșise. Berg spera ca menajera să

știe câte ceva despre bărbatul secret. Se opri din visare văzându-l pe Haslinger că se apropie. Nu mai avea haina lui: semn că avea permisiunea să

rămână.

— Am aranjat s-o întâlniți pe Fräulein Astrid Mauer în camera lui Frau Gross. Se înțelege că e tulburată, de aceea v-aș ruga să fiți scurt.

Se uită la ghetele lui Berg și strâmbă din nas cu dispreț.

— Îmi permiteți să vi le curăț, domnule?

Aruncă o privire dalelor de marmură impecabil de curate.

— Acum? Drăguț din partea dumitale.

Berg își scoase ghetele și i le dădu majordomului, care le luă repede și grav.

— Mulțumesc anticipat.

Haslinger strâmbă din nou din nas.

— Pe aici, Herr Inspektor.

Berg se așteptase ca salonașul tinerei neveste să fie întunecat, cu mobilier greu și demodat în stil victorian. Dar, desigur, nu așa o descrisese pe Anna fratele său. Camera ei personală era în ton cu cele câteva lucruri pe care le aflase despre ea – o amatoare de Kabarett care flirtase cu comunismul.

Spațiul era avangardist și decorat cu mult bun-gust.