Tapetul de mătase avea un fond verde salvie cu ramuri de cireș înflorit, pictate de mână la intervale neregulate. Mobilierul era din lemn aurit, cu tapițerie asortată: o canapeluță, un scaun și un otoman. Tapițeria era o VP - 79

vâltoare de nuanțe de verde, oranj și auriu, de inspirație japoneză, dar executată în manieră franceză. Între două ferestre înalte se afla o comodă

bombată de palisandru vopsit, încrustată cu motive florale din ebonită

Macassar și sidef. Lucrările de artă de pe pereți includeau interpretări cubiste: o figură în verde și auriu de Aleksandr Archipenko, o xilogravură pe hârtie japoneză de Walter Dexel, un melanj de obiecte de Pablo Picasso, precum și o sferă roșie pictată pe aluminiu de Laszlo Moholy-Nagy.

În picioare lângă lucrarea lui Dexel se afla o femeie între două vârste, cu ochii înlăcrimați, dar cu ținută sobră. Era îmbrăcată într-o uniformă neagră

cu șorț alb apretat și părea să aibă în jur de patruzeci de ani. Corpul îi era îngrijit, dar fața ridată. Avea pungi sub ochi și riduri în jurul gurii. Urechile erau cam mari. În ciuda defectelor, făcea o impresie bună. Avea pieptul plin, și cu puțin mai multă culoare și cu mult mai mult ruj și fard ar fi putut fi luată drept Madame.

— Grüss Gott, spuse cu voce joasă.

— Guten Tag.

Berg înclină din cap.

— Fräulein Mauer? Sunt Inspektor Berg.

— Mă numesc Astrid.

Femeia se strădui să zâmbească.

— Luați loc, Inspektor. Pot să vă ofer ceva de băut?

— Mulțumesc, dar nu e nevoie.

Pauză.

— Dacă rămâneți în picioare, voi rămâne și eu.

Luară loc amândoi. Berg alese scaunul, femeia se așeză pe perna turcească, cu spatele drept, cu mâinile așezate în poală.

— Aș dori să vă pun câteva întrebări, Fräulein Mauer.

Femeia așteptă.

— Herr Gross m-a informat că soția lui s-a dus devreme la culcare acum două seri.

— Da.

— Știți la ce oră, Fräulein Mauer?

— Devreme. Nu mai târziu de nouă.

Ochii femeii se aplecară în timp ce vorbea, semn că nu era tocmai sinceră.

Berg dădu din cap.

— Nouă, spuneți.

— Da.

— Herr Gross a spus că era în jur de opt.

— Atunci sunt sigură că nu-mi amintesc bine.

— Erați camerista personală a lui Frau Gross, nu-i așa? întrebă Berg.

VP - 80

— Da.

— Și de câtă vreme lucrați pentru ea?

— De la începutul căsniciei.

Ochii i se umeziră.

— Am lucrat pentru Frau Gross – bătrâna Frau Gross – înainte să vin la Frau Anna.

— Și relația dumitale cu stăpâna?

— Este… făcu o pauză și-și drese glasul. Cred că a fost foarte bună.

— Spune-mi ce părere ai dumneata despre tânăra doamnă.

Menajera răspunse:

— De ce vă interesează părerea mea? Nu are nicio importanță.

— Poate că nu înseamnă nimic pentru unele persoane, dar pentru mine este foarte importantă.

Femeia zâmbi.

— Am fost adusă aici de către Herr Anton Gross. Nu există pe lume persoană mai plăcută. Cred că are totuși o problemă – pe mama lui. Aceasta devenise și problema Annei. Cu toate că am cel mai mare respect pentru bătrâna Frau Gross, pot spune că e foarte încăpățânată. Asta poate fi dificil pentru o tânără căsătorită. Iar când bărbatul se află la mijloc – între mamă și soție –, poate fi foarte greu.

— Soacra și nora nu se înțelegeau bine?

Vocea lui Astrid se transformă în șoaptă.

— Se certau din când în când. Au existat probleme de la început. Herr Gross este un cetățean de vază, dar foarte conservator. Anna… Frau Gross era o liberală…

Vocea menajerei coborî și mai mult.

— Un spirit liber. În vreme ce Herr Gross era îngăduitor cu tinerețea ei, Frau Gross nu era.

Făcu o pauză.