— Vorbesc prea mult.
Începu să se foiască.
— Să nu spuneți nimănui toate astea. Mi-aș pierde slujba fiindcă bârfesc.
Dar Anna era atât de…
— Fräulein Mauer, vorbește-mi despre prietenii lui Frau Anna.
— Spuneți-mi Astrid.
— Foarte bine, Astrid. Cine venea s-o viziteze pe Frau Gross?
— Frau Hultner… Frau Grün… locuiesc pe-aproape.
— Femeile astea. Sunt de vârsta stăpânei?
— Da, cred că da. Poate că Frau Hultner e puțin mai în vârstă.
— Alți prieteni?
VP - 81
— Mulți, dar numele lor îmi scapă în acest moment.
— Și bărbați?
Femeia se zburli.
— Nici vorbă.
Berg lăsă cuvintele să răsune. Apoi se aplecă spre ea.
— Sunteți sigură?
— Da.
Se foi și mai tare.
— Da!
— Erați apropiată de Frau Gross, nu-i așa?
— Desigur.
— Deci dacă Anna ar fi avut o legătură secretă, ați fi știut?
— Frau Gross era o soție devotată, Inspektor. Dacă am dat de înțeles altceva, îmi pare nespus de rău.
— O, da. Iar dacă eu am interpretat greșit vorbele dumitale, îmi pare nespus de rău. Doar că oricine a făcut asta… i-a luat viața. Acel animal nu trebuie să rămână nepedepsit. Sunt sigur că sunteți de acord cu asta.
— Desigur.
Astrid se uită fix la mâinile pe care le ținea în poală.
— O adoram pe Frau Anna. Dar asta nu înseamnă că știu totul despre viața ei intimă.
— Deci e posibil să fi avut prieteni despre care dumneata să nu ai cunoștință?
— Bineînțeles.
Berg hotărî să treacă la obiect. Scoase din haină schița pe care o desenase sub îndrumarea lui Gerhart Leit: portretul bărbatului cu trăsături prelungi și fine și cu ochi adânciți în orbite. O arătă lui Astrid, care tresări imediat.
— Îl recunoști, Astrid? întrebă Berg.
Era inutil să nege. Dar, diplomată, nu spuse nimic.
— Poate că a venit în casă? sugeră Berg.
Tăcere.
— Haide, haide. A fost stăpâna dumitale. Îi datorezi credință până și după
moarte. Mai ales după moarte.
— Întotdeauna am sprijinit-o cu toată credința, protestă femeia, apoi lacrimile începură să-i curgă din ochi.
— Bineînțeles că ai fost, încercă să o aline Berg. Ești fără îndoială singura femeie de pe lume în care Anna avea încredere. Te rog, Astrid. Spune-mi ceva despre acest domn.
Menajera vorbi șoptit.
VP - 82
— S-a întâmplat cu ceva timp în urmă… cam două luni… poate mai mult.
A venit în vizită de două ori. A doua oară am întrebat-o pe Frau Gross cine e domnul. Mi-a spus că e politician. Când am întrebat din ce partid, a fost foarte evazivă.
— Unul din băieții lui Hitler?
— Doamne ferește, nu! strigă Astrid. Exact opusul. Comunist. Vorbea cu un ușor accent.
— Rus?
— Poate. S-au întâlnit exact în această cameră pe când Herr Gross era la lucru… într-o miercuri, după-masă… când Haslinger avea liber. Au vorbit despre politică și revoluție. Frau Gross m-a pus să jur că nu voi trăda secretul ei față de Herr Gross, care era foarte conservator.
— Ești sigură că numai la politică s-au gândit, Astrid?
— Sunt sigură. I-am auzit vorbind din spatele ușii. Era o discuție animată, dar nu erau semne ale vreunei infidelități. Nu era nimic nepotrivit.
