Se uită fix în ochii lui.

— Știți de câte ori am trecut prin parc?

— De multe ori, desigur. Dar treceți prin parc singură pe timp de noapte?

Elizabeth tresări.

— Anna era singură când s-a întâmplat?

— Posibil. Știu că nu era nici cu soțul, nici cu fratele ei.

Elizabeth privi în altă direcție.

Berg profită de ocazie.

— Credem că s-ar putea să fi fost la teatru. Unul din proprietari își amintește că a văzut-o însoțită de un bărbat.

— De cine? întrebă Elizabeth neliniștită.

— Acesta este exact motivul pentru care mi-am permis să vă deranjez.

Am sperat că o să-mi spuneți dumneavoastră.

Elizabeth începu să plângă și clătină din cap.

— Nu vă pot ajuta. Îmi pare rău.

Berg o privi cu insistență.

— Vă rog, Frau Hultner. Știu că nu doriți să-i întinați memoria. Știu că v-a fost prietenă. Dar vă rog să vă gândiți bine. Trebuie să-l găsim pe criminal, chiar și cu prețul întinării memoriei Annei Gross.

— V-aș spune dacă aș ști.

Se uită la el cu ochii umezi.

— Dar nu știu.

Camerista intră cu ceainicul aburind.

— Nu și pentru mine, Isolde.

VP - 86

Se întoarse apoi spre Berg.

— Mai doriți un ceai?

— Danke.

Isolde îi umplu din nou ceașca. Berg sorbi cu delicatețe, inhalând aburul cald, parfumat.

— Poate că nu cunoașteți numele… dar poate că știați că exista un alt bărbat în viața ei?

— Nu, Anna era mult prea discretă să divulge asemenea amănunte.

— Dar ca femeie… ați fi ghicit.

În cele din urmă, Elizabeth cedă.

— Aveam bănuieli.

— Așa credeam și eu, zâmbi Berg. Ce v-a făcut să aveți suspiciuni?

Elizabeth izbucni în râs.

— Era fericită.

— Ah… Căsnicia ei nu era una… liniștită?

Elizabeth oftă, în timp ce își punea niște mănuși scurte.

— Din ce pot eu să spun, nu era plină de ranchiună. Anna era tot timpul…

plăcută. Dar dintr-odată devenise zburdalnică. Mai mult ca o fetișcană decât ca o femeie măritată.

— Era o fetișcană.

— Dar una care încerca din răsputeri să devină matură, își luase responsabilitățile foarte în serios. Cel puțin asta a fost impresia pe care mi-a făcut-o la început. Apoi dintr-odată… a fost ca și cum un nor s-ar fi risipit.

Dispăruse nevasta de treabă și în locul ei apăruse iarăși o fetișcană. Dacă

nici asta nu înseamnă dragoste, atunci nu știu ce înseamnă.

— Poate că era din pricină că era însărcinată.

— Era însărcinată?

Din nou Elizabeth tresări.

— Of, asta-i teribil. Biata, biata Anna. Bietul Anton. N-a scos o vorbă.

Clătină din cap.

— Regret, nu mai pot vorbi despre asta. E atât de dureros. În plus, trebuie să ies să mă întâlnesc cu mama. Nu vreau să mă vadă tristă. E bătrână și își face griji peste măsură.

— Încă o întrebare, dacă-mi permiteți.

— Repede.