— Ați întâlnit vreodată un domn pe nume Robert Schick? Ar putea fi rus.

Frau Hultner se gândi o clipă.

— El era prietenul lui Frau Gross?

— Poate.

VP - 87

— Nu m-ar surprinde să fie rus. În ultima vreme începuse să discute politică… până într-acolo că devenea plictisitoare. Îmi pare rău, chiar trebuie să plec.

— Mulțumesc pentru timpul acordat. Pot să vă însoțesc la tramvai sau să

vă găsesc un taxi?

— Am mașină. Pot să vă duc eu undeva, Inspektor?

— Nu suntem prea departe de secția de poliție.

— Dar e frig afară. Aș fi bucuroasă să vă duc până la secție… ca să-mi fac datoria de cetățean.

Elizabeth luă o geantă de piele maron, scoase din ea un fular de mătase, apoi o închise. Își acoperi părul și-și înfășură fularul peste bărbie.

— Insist. Haideți.

Berg reuși să zâmbească, cu toate că se afla într-o dilemă: să înghețe de frig sau să se lase pe seama unei femei la volanul unui automobil.

*

— Succes! anunță Berg în timp ce intra în biroul Mordkommission din secția de poliție de pe Ett Strasse.

Georg nu sosise, dar Ulrich se afla deja la birou, părând foarte ocupat. De fapt, părea mai degrabă preocupat.

— Nu doar bănuiesc că Anna Gross avea un amant, am chiar și un nume pentru chipul pe care l-am desenat sub îndrumarea lui Gerhart Leit. Vești bune, nu-i așa?

— Vești bune, da…

Ulrich își ridică privirea spre Berg.

— Dar nu prea compensează vestea proastă. S-a mai găsit un cadavru.

— Ach, mein Gott!

Berg simți că se sufocă.

— Doar nu vorbești serios! Unde?

— Nu în Englischer Garten, dar pe-aproape. Femeia a fost găsită pe malul Isarului într-un tufiș. Se pare că era îmbrăcată în rochie de seară.

— Exact ca prima.

Berg se așeză pe scaun, copleșit.

— Sunt…

— Șocat?

— E cuvântul potrivit, da.

Ulrich se lăsă pe spate în scaun.

— Presupun că e o coincidență.

— Sper și eu. Dar, dacă nu e așa, mă rog lui Dumnezeu să nu fie cumva modul de-a acționa al aceluiași criminal.

Storf își linse buzele.

VP - 88

— Asta chiar c-ar fi ceva. Un Haarmann1 în München.

Nu era pic de emoție în vocea lui.

Dar oare nu era tot poporul lui așa? Vărsau un potop de lacrimi ascultând cântece de dragoste siropoase, dar acceptau moartea cu o simplă ridicare din umeri.

PAISPREZECE

Ceața era întotdeauna mai deasă lângă râu. După câteva minute de mers pe frunzele umede, foșnitoare, Berg simți gerul furișându-i-se prin haine și pătrunzându-i în oase. Isarul era o revărsare asurzitoare și violentă de ape învolburate. Cu capul vâjâind, Berg mergea repede de-a lungul râului, întrebându-se cu cine sau cu ce avea de-a face.

Corpul fusese ascuns în partea de sud a orașului, mormântul provizoriu situându-se la doar câțiva pași de noul Muzeu German al Științei și Tehnologiei – o clădire masivă, îndrăzneață, din piatră, care ocupa în întregime o insuliță în mijlocul Isarului. Instituția fusese inaugurată cu jocuri de apă, drept tribut adus erei industriale – prezente, trecute și viitoare. Poliția organizase o expoziție între pereții ei prestigioși, intitulată

„Știința Crimei”. Fuseseră prezentate tehnici de amprentare moderne, disecții de cadavre și examinări ale probelor la microscop. Dar toate acele cunoștințe de ultimă oră nu reușiseră să împiedice săvârșirea crimei a cărei victimă zăcea la pământ în apropiere.

La câțiva metri în fața sa, Berg observă toate persoanele oficiale adunate alături de Mordwagen. Se amestecă în marea de uniforme negre până se întâlni cu Müller. Georg îl conduse la locul crimei. Berg îngenunche și se uită

la cadavru.

Femeia părea să aibă în jur de treizeci de ani. Avea fața rotundă, iar pielea de ceară, mai mult ca sigur rozalie în timp ce trăia, devenise cenușie după

moarte. Părul blond vopsit fusese aranjat în jurul feței într-un mod asemănător cu cozile împletite ale Annei Gross. Creștetul îi era acoperit de o pălărie cu boruri negre care contrasta cu ochii de un albastru stins.

Trăsăturile îi erau comune, cu tot fardul din obraji și rujul de pe buze. Era îmbrăcată într-o rochie neagră de seară fără mâneci, cu talie joasă, largă la bază. Rochia era scumpă, cu excesiv de multe strasuri pe poale și în partea de sus.

1 Friedrich „Fritz” Haarmann, criminal în serie din Hanovra. Începând din 1919, a făcut cel puțin 24 de victime (n.r.).

VP - 89

Și ea avea doar un ciorap de mătase. Aproape de corp, se afla o eșarfă din pene de struț. Profesorul Kolb îngenunche alături, cu ochii bulbucați surprinși parcă la vederea cadavrului.