— Nu-mi plac cele proaste, comentă Berg. Și asta-i una din ele.
— Tata va face ceea ce dorește, răspunse Britta. De ce să ne schimbăm noi obiceiurile pentru el?
*
Berg privi cum lampa de pe noptieră pâlpâie, luminând dintr-odată mai tare pentru ca apoi să se stingă. Își puse cartea jos pe podea, apoi se întinse în patul din puf moale. Obloanele erau încă ridicate, lăsând să se vadă un oraș care se odihnea. Lumini galbene împrăștiate pe ici, pe colo clipeau în ceață. Britta stătea tăcută și nemișcată, dar Berg știa că e trează. Se întoarse pe o parte și o luă în brațe, lipindu-se de ea. Îi atinse sânii acoperiți de o cămașă de noapte din flanelă. Cum ea nu se împotrivi, el își mișcă mâna și o trecu pe sub cămașă, atingându-i pielea.
— Au, ai mâinile reci! se plânse Britta.
— Dar tu ești caldă.
Își puse mâna între picioarele ei.
— Foarte caldă.
— Nu sunt pătură!
Îi îndepărtă mâna.
— Lasă-mă!
— Nu fi urâcioasă.
— Să nu fiu urâcioasă? Muncesc până la epuizare și cu ce mă aleg?
— Cu toată dragostea mea.
Britta se întoarse brusc cu fața la el.
— Nu mă insulta!
Berg se uită fix în ochii ei plini de mânie.
— Nu mă insulta tu pe mine.
Ea căută să descifreze pe fața lui dacă era sincer sau nu, dar nu putu citi nimic în privirea lui de oțel. O privea drept în ochi, iar chipul lui era la fel de frumos ca în ziua când se căsătoriseră. Era un mincinos și un trădător, dar ce dacă? Muncea din greu, nu dădea banii pe băutură și niciodată nu ridicase VP - 77
mâna asupra ei la mânie. Ea era cea care avea verigheta, casă, copiii, siguranța. Târfele lui nu aveau nimic.
Încetișor, își trecu buzele peste buzele celui care era soțul ei de șaisprezece ani. Își plimbă mâna peste pieptul lui și peste abdomenul lui tare ca piatra. Nu se îngrășase ca atâția dintre colegii lui din poliție. Îl lovi ușor cu palma pe burtă.
— Foarte bine.
— Mă bucur că ești de acord.
Își zâmbiră unul altuia.
O ajută să-și scoată cămașa de noapte.
A fost un act plin de pasiune, deși niciun cuvânt de iubire nu a fost rostit.
TREISPREZECE
În uniforma lui scrobită și bine călcată, majordomul încerca să mențină
atmosfera, căutând să fie în continuare protocolar. Cu toate acestea, expresia lui amabilă din ajun se transformase într-una acră. Era insuportabil pentru el să aibă de-a face cu poliția așa devreme dimineața.
— Herr Gross nu se simte bine.
Berg îi spuse cu un zâmbet abia schițat:
— Sunt conștient de asta, Haslinger. Nici măcar nu este acasă. Asta înseamnă că mă aflu aici pentru alte motive. Pot să intru, te rog?
— Nu e de competența mea să hotărăsc asta, Herr Inspektor. Trebuie să
vă cer să reveniți altă dată.
Încăpățânarea servitorului cu părul alb era greu de învins.
— Asta înseamnă că nu-mi dai nicio șansă, Haslinger. Voi aștepta în hol așa îmbrăcat în uniformă ca să vadă toți vecinii. Să nu dai vina pe mine când vor începe bârfele.
— Au și început.
— Atunci ar fi o idee bună să nu le dăm noi motive, nu?
Fața acră a majordomului se întunecă. Învins, se trase la o parte. Berg intră în apartament.
— Te deranjează dacă-mi scot haina?
