Volker nu-i întoarse zâmbetul.

— Numai pe linie ierarhică.

*

Braseriile rusești din partea de nord a orașului erau mici localuri la stradă, cu obloane de lemn și cuvinte scrise cu litere chirilice pictate de mână pe uși. În vreme ce cobora pe Kaiser Strasse, uitându-se la numeroasele localuri, Berg știa că sarcina i-ar fi mai ușoară dacă rușii ar purta uniforme ca toată lumea din Germania. Deoarece ei nu purtau uniforme, trebuia să ghicească ce tavernă aparținea cărui partid, ca să știe apoi ce întrebări să pună. În cadrul acestui grup etnic existau multă

discordie și lupte intestine.

Münchenul, cu farmecul, cu frumusețea și accesibilitatea lui, fusese un adevărat magnet pentru expatriații ruși. Primul val de imigranți sosise după

ce Gregory Gapon condusese marșul din Piața Palatului de Iarnă din Sankt Petersburg care se terminase cu o revoltă cunoscută sub numele de Duminica Sângeroasă. Demonstrațiile și grevele care urmaseră îl obligaseră

pe țar să înființeze Duma, un parlament oarecum democratic. Cu toate că

lovitura de stat n-a reușit, urmările ei au lăsat guvernul central slab și dezorganizat, zguduit din pricina problemelor economice aduse de Marele Război. Troțki, apoi Lenin au văzut în asta o ocazie neprețuită să pună mâna pe putere în 1917.

Uciderea brutală a țarului și a întregii sale familii a mânat un val de ruși monarhiști peste graniță unde au găsit înțelegere la monarhia bavareză.

Timp de sute de ani, dinastia Wittelsbacher guvernase fără dispute, adunând taxe, menținând o armată proprie și construind numeroase castele în Alpi.

Pe la 1918, totul a dispărut. Germanii au urmat exemplul fraților lor ruși, iar Bavaria mai avea doar puțin până să se alăture Uniunii Sovietice.

Comunistul german Kurt Eisner, un evreu slab cu barbă, a condus o revoltă, partidul său obligând până la urmă dinastia Wittelsbacher să fugă în exil.

Ales prim-ministru al Republicii Bavareze, Eisner a promis un guvern care VP - 98

să-i slujească pe toți cetățenii. Un an mai târziu, visul lui utopic a fost curmat de glonțul unui asasin, care a aruncat Bavaria în haos, haos ce a culminat cu Marea Inflație din 1923. Nu trecuse mult timp de când îți trebuia o căruță de bancnote ca să cumperi un singur ou.

Economia comunistă a Rusiei de după război, ca de altfel a întregii Europe, suferea. Când Stalin a luat puterea, furia lui criminală a mai provocat încă un exod în masă de ruși care s-au revărsat spre München la mijlocul anilor ’20. Bolșevicii.

Fiecare facțiune de imigranți ruși și-a deschis propriile ceainării, taverne, săli de șah și săli de dans. Kabarettele aveau același meniu, aceleași mirosuri și aceeași limbă. Oamenii păreau toți identici, îmbrăcați la fel, și la fel de băuți. Din când în când o ceainărie sau o tavernă încerca să-și demonstreze identitatea afișând un steag imperial ori secera și ciocanul sau chiar o fotografie a lui Troțki. În câteva zile, adversarii lor le aruncau la pământ. Cu toate că Berg nu venea în Schwabingul Sovietic să vorbească despre politică, se părea că discuțiile cotidiene o luau întotdeauna în acea direcție.

Era ora prânzului. Mirosurile de mâncare gătită care veneau dinspre ferestrele deschise erau pătrunzătoare: mâncare de oameni simpli, cu ceapă, varză, cartofi și gulii – și ceva carne dacă prețul permitea. Meniurile de seară

erau mai variate, oferind delicatese rusești precum blinis sau gravlax, mușchiuleț preparat cu vodcă. Aceste feluri gustoase se serveau alături de specialități germane precum Spätzle și Maultaschen. Mâncarea era udată cu bere sau vodcă de fabricație locală. Cu cât curgea mai mult alcool, cu atât era mai veselă atmosfera.

În local era în desfășurare o partidă de șah. O duzină de mese de joc erau așezate afară pe trotuar, banchetele fiind ocupate de bărbați de toate vârstele, îmbrăcați cu cămăși groase de lucru, pantaloni cârpiți, haine colorate și scufii de lână. Jucătorii sorbeau din bere și fumau din greu, concentrați asupra tablei de șah, lovind cronometrul după fiecare mișcare efectuată. Competiția urma să se termine curând. Planul lui Berg era să arate fotografia Annei și schița de portret a însoțitorului ei necunoscut după ce jocul se termina.

Între timp, se opri la o mică tavernă atrăgătoare și se așeză la barul pustiu. Arătă cu degetul înspre barman.

— Löwenbräu, bitte.

Germana lui Berg îl făcu pe barman suspicios. Totuși, umplu paharul de bere de la butoi până ce spuma albă începu să se reverse peste margini. I-l dădu lui Berg împreună cu o farfurioară cu alune și bucățele de pretzel.

— Danke. Lucrezi de mult aici?

Barmanul îl privi cu ostilitate, dar și cu o umbră de teamă.

VP - 99

— De ce întrebați?

Berg îi arătă scheciul.

— Îl cunoști cumva pe omul ăsta? Cred că e rus.

Barmanul se uită o clipă la portret.

— Niet, clătină din cap. Nu-l cunosc.

— Cunoști cumva un bărbat pe nume Robert Schick?

— Nu, cine e?

Accentul barmanului era puternic, dar germana lui era destul de bună. Se afla în țară de mult timp. Berg termină halba și-și șterse gura cu mâneca.

Scoase apoi fotografia Annei Gross.

— Dar pe femeia aceasta?

O tresărire.

— Nu.

— Nu ți se pare cunoscută?

— Nu.

— A fost ucisă ieri. Știrea a fost în toate ziarele.

— Nu citesc ziare germane.

— Sunt sigur că a fost și în ziarele rusești.

— Nu citesc niciun ziar.

— Numele ei e Anna Gross. Poate că folosea numele Anna Haaf.

— Nu cunosc niciuna din aceste persoane. Puneți multe întrebări. Sunteți de la poliție?

Berg luă un pumn de bucățele de Pretzel și își umplu gura, ridicând din umeri.

Barmanul se apără:

— Am documentele în regulă.

— Nu mă interesează documentele tale.