— Nu ești patron cafenea, spuse el.

— Nu, sunt polițist. Cum te cheamă?

Cântărețul îngheță. Berg îi luă țigara dintre buze.

— Vrei să rămâi în München, da?

— Am documente în regulă.

— Sunt convins. Cum te cheamă?

Tânărul bătu din călcâie.

— Serghei.

Cu siguranță un nume fals, dar Berg nu insistă.

— Pariez că ai cântat în multe localuri, Serghei. Pariez că ai văzut o mulțime de oameni.

Tânărul nu spuse nimic.

Berg îi arătă desenul cu bărbatul necunoscut și fotografia Annei.

— Cunoști pe vreunul dintre ei?

Serghei se uită insistent la desenul în creion, apoi la fotografie. Ochii lui nu trădau nimic.

— De ce întrebi?

— Da sau nu? Recunoști vreuna din persoane sau pe amândouă?

— Pe femeie, nu.

Arătă spre portret.

— Poate că am văzut la el.

Berg încercă să-și ascundă satisfacția.

— Poate?

— E cum spui tu. Văd mulți oameni.

Serghei se răsuci, dar nu avea cum să scape. Întinse mâna spre țigara care se mai afla încă în mâna lui Berg.

VP - 102

— Are un nume… omul ăsta?

— Sunt convins că are, dar nu i-l știu. Descrie-mi-l.

— De ce să descriu? Ai chipul.

— Scund, înalt…

— Înalt.

— Culoarea părului?

— Castaniu, cred.

— Ochii?

— Nu-mi amintesc ochii. Dar poartă monoclu ca oamenii importanți.

Berg încuviință, încercând să nu-și trădeze sentimentele.

— Importanți, în ce fel?

— Cum ar fi mare os imperial.

Tânărul scuipă pe jos.

— Aristocrat?

— Poate. Dar se află mulți pe aici care fac pe oamenii importanți.

— Un Schlawiner?

— Poate că e impostor, dar bun. E tot timpul cu doamne.

— Cu această doamnă?

Berg îi arătă încă o dată fotografia Annei.

— Îți spun că nu o cunosc.

Scutură scrumul pe jos.

— E frumoasă. El cunoaște multe femei frumoase.

— Cunoști un bărbat pe nume Robert Schick?

— El e omul? întrebă Serghei.

— Tu să-mi spui.

Serghei strânse din umeri.