— Dacă aveți vreo sugestie, mă conformez cu plăcere.
Volker nu răspunse.
— Femeia era îmbrăcată în rochie de seară, îl informă Berg. Era îmbrăcată pentru dans. Dacă frecventa cabaretele, poate cineva și-o amintește.
— Asta poate lua zile sau săptămâni… chiar luni.
— Lucrăm la caz doar de două zile, mein Herr.
— Și cât mai avem până ce panica va pune stăpânire pe oraș, Berg?
Volker începu să-și tamponeze fața cu o batistă albă.
— Ne trebuie o arestare. Du-te și ridică vreun vagabond și anunță presa că avem un suspect în arest preventiv.
Berg era uluit.
— Vreți să arestez pe cineva așa, la întâmplare, domnule?
— Nu, nu o persoană la întâmplare, un vagabond… un bețiv… unul fără
acoperiș și fără familie. Străzile sunt pline de ei. Tratează-l bine. Dă-i o supă
caldă și lasă-l să facă o baie caldă, dar ține-l sub lacăt. O să-l eliberăm mai VP - 96
târziu; între timp, dacă avem pe cineva după gratii, spaima care e pe cale să
izbucnească odată cu titlurile din ziare, va dispărea.
Volker inhală adânc, apoi dădu încet fumul afară.
— Da, asta o să fie de ajuns. Du-te și arestează pe cineva.
— Și nu credeți că un astfel de lucru o să ne facă să părem niște idioți, domnule? Să arestăm un om doar ca să-l eliberăm când îl găsim pe adevăratul suspect?
— Dimpotrivă, ne face să apărem ca reacționând repede și eficient. O să
fim apreciați de burghezii ghiftuiți din oraș. Și să sperăm că-și vor aminti de asta când va fi să fie împărțit bugetul.
— Și dacă nu găsim suspectul repede îl executăm pe nevinovat?
Volker dădu din mână a lehamite.
— Oricum ar muri de pneumonie sau tuberculoză.
— Scuzați-mă, Herr Kommissar. Nu cred că am auzit bine.
— Nu, nu-l vom executa, spuse Volker categoric. N-o s-o facem deoarece înainte să-i strângem lațul în jurul gâtului, o să-l găsești pe adevăratul vinovat.
Se așeză la birou.
— Du-te și caută un țap ispășitor.
Berg ezită. Volker strivi un alt muc de țigară.
— Ce mai e?
— Înainte să plec…
Berg i se adresă cu un aer servil:
— Înainte să-l arestez pe vagabond, aș dori să încerc cel puțin să-l identific pe bărbatul misterios din desen. Plănuisem să arăt portretul proprietarilor ceainăriilor rusești din Schwabing. Ziarele de după-amiază
apar abia după trei, așa că mai am câteva ore înainte ca cetățenii să afle de cea de-a doua crimă.
La această idee, Volker se mai înmuie.
— Dacă găsești pe cineva care merită să fie arestat, voi fi încântat.
— Așadar avem același scop. Ceea ce ne deosebește este încadrarea în timp.
— La ce te gândești, Axel?
— Înainte să arestez pe cineva, aș vrea să mă consult cu Müller și cu Ulrich care se află pe teren încercând să identifice victima misterioasă. Dacă
mi-ați acorda încă o zi sau două, sunt convins că pot obține indicii importante.
— Nu mă interesează indiciile importante, spuse Volker. Am nevoie de nume!
Berg îi răspunse:
VP - 97
— Kommissar, să presupunem că arestez pe careva și o altă crimă are loc îndată după aceea. Va fi evident că ne-am pripit.
— Atunci o să ridicăm un alt vagabond și vom declara că cel dintâi avea un complice. În cel mai rău caz, vom curăța străzile de ei.
— Domnule?
— Bine, bine. Îți dau o zi.
Volker clătină din cap.
— Sper să pot ține la distanță hienele atâta vreme.
Berg zâmbi.
— Superiorii dumneavoastră, domnule?
