— Lui Volker n-o să-i placă asta… să apar eu în locul tău.

— Probabil că nu. E foarte rigid.

Chipul lui Berg era impasibil.

— Rămânem deci la înțelegerea dinainte, da?

VP - 94

Ulrich își ridică mâinile, apoi le lăsă să cadă, resemnat.

— Dacă crezi că așa-i bine, desigur.

Berg zâmbi și încuviință. Era mai ușor să dai ochii cu Hitler decât cu Volker furios.

CINCISPREZECE

Biroul lui Volker era un nor de fum de țigară.

— Asta-i obscen!

Kommissarul își scosese haina, ca să poată să-și legene brațele mai în voie în timp ce traversa încăperea în lung și-n lat. Atârnând din buzunarul vestei, ceasul de aur se legăna ca un pendul. În picioare avea pantofi uzați cu talpă

de cauciuc, care contrastau cu costumul lui albastru, croit de mână. Cu un gest plin de răutate, strivi un capăt de țigară într-o scrumieră din sticlă de Murano, dar după numai câteva secunde îl aprinse din nou.

— E revoltător!

— Într-adevăr, Herr Kommissar, răspunse Berg. Deci, cu permisiunea dumneavoastră, voi angaja tot personalul disponibil să se ocupe de caz.

— Cum de se întâmplă astfel de cazuri sub nasul nostru, Axel? Ai reușit să

afli ceva?

— Am câteva indicii…

Brusc, Volker se opri din mers, și-l privi pe Berg.

— Spune-mi.

— Avem portretul unui bărbat care se pare că a însoțit-o pe Anna Gross în noaptea decesului.

— Un portret?

— Da.

— Cine e?

Berg făcu o pauză.

— Încă nu a fost identificat, dar…

— Păi, atunci ce rost are portretul? replică Volker. În München trăiesc peste o jumătate de milion de oameni și cel puțin cincizeci la sută sunt bărbați! Cum ai de gând să-l identifici?

Șeful n-avea logică. Cineva îi sufla în ceafă. Berg spuse:

— Aș vrea să încep prin a discuta cu niște membri de partid activi. Ar putea exista și implicații politice, domnule.

— Ach, Gott im Himmel!

Volker se întoarse spre el.

VP - 95

— Ce fel de politică, de data asta?

— Anna Gross se întâlnea cu un bărbat de origine rusă. S-ar putea să fie ceva politic. S-ar putea să fie personal. Sau poate amândouă.

— Un comunist? întrebă Volker.

— Posibil. Fratele Annei, Franz Haaf, mi-a spus chiar că sora lui cochetase cu comunismul înainte de căsătorie.

— Și tu crezi că acest individ, criminalul, e comunist?

— E o posibilitate.

— Și ce are politica de-a face cu cel de-al doilea cadavru? A fost identificată femeia, cel puțin?

— Lucrăm la identificarea ei.

— Lucrați la multe. Ar fi bine să mai aveți și răspunsuri.

Berg se stăpâni.

— Într-adevăr, Herr Kommissar, ar fi bine. Georg Müller îl interoghează

pe Anders Johannsen, omul care a găsit corpul. Locuiește aproape de familia Gross.

Ochii lui Volker se îngustară.

— Și asta înseamnă ceva?

— Nu știm. Nimeni nu a raportat dispariția vreunei femei care să se potrivească cu descrierea victimei. I-am cerut profesorului Kolb să facă

fotografii cu chipul femeii. Mă gândesc să le arăt și pe acestea prin zonă.

— Un proces lent… și neplăcut. Bunii noștri cetățeni ar putea să-și iasă

din fire la vederea unor fotografii atât de șocante. Nu găsești o altă cale?