— De unde știi? întrebă Monika.
— Mi-a spus el. Am vorbit. Vorbește germana destul de bine.
VP - 75
— Vorbește germana? Monika făcu ochii mari.
Joachim își dădu ochii peste cap.
— I-am făcut portretul.
— Unul foarte bun, adăugă Britta.
— Vrei să te uiți la el, tată?
— Da, bineînțeles, îi răspunse Berg.
Pe când Joachim se ridica de la masă, lui Berg i se păru că flăcăul crescuse de la o zi la alta, dar era subțire ca o trestie; crescuse în înălțime, dar nu se îngrășase. Berg se uită la fetiță, care-i răspunse cu un zâmbet senin și drăgălaș. Era mărunțică pentru vârsta ei și puțin prea copilăroasă.
Prietenele Monikăi erau deja preocupate de bârfe. Ea părea mai fericită să-și petreacă timpul citind sau desenând.
Băiatul se întoarse cu un desen foarte detaliat. Nu era perfect – ochii erau prea mari în raport cu fața, gura de asemeni prea mare, dar era deosebit de expresiv. Fața era îndrăzneață, cu privirea intensă, dar totuși tristă, după
cum dovedea gura cu colțurile căzute.
Monika se uită la desen.
— Unde-i osul din nasul lui?
— Nu era un os adevărat, spuse Joachim.
— Părea adevărat.
— Era un os adevărat, dar nu trecea de fapt prin nasul lui. Era ca săgeata care trece prin cap pe care o vezi la Fasching.
— Cu os sau fără os, desenul e excelent, îi spuse Berg.
— Mai bun decât florile acelea îngrozitoare pe care le-am făcut când aveam zece ani, spuse Joachim. De ce insiști să le ții în ramă pe perete?
— Îmi plac florile. Sunt vesele.
— Eram vesel la zece ani.
Berg se uită la fiul lui.
— Acum nu ești?
— Băiatul se maturizează, Axel, interveni Britta. Viața nu înseamnă culori și flori frumoase.
Se uită cu atenție la portret peste umărul soțului ei.
— Uită-te la Niggerlippen. Pare lipsit de vigoare.
Ridică mormanul de farfurii.
— De bună seamă fiindcă trăiește în München. Sunt convinsă că în Africa nu-i așa o criză de carne.
— Doar o criză de mâncare în general, adăugă Berg zâmbind. Foametea e teribilă prin părțile acelea. Ca să nu mai vorbim de secetă.
— Există apă în Africa, spuse Britta. Ce spui de Nil?
— Continentul african e plin de deserturi.
VP - 76
— Iar noi, care locuim în coșul cu pâine al Europei, noi avem mâncare ieftină?
— Fermierii au.
— Și ce folos pentru noi, care locuim la oraș?
Mai luă o farfurie.
— Eu strâng masa, Joachim spală vasele, iar tu, Monika, le poți șterge.
După aceea, dacă terminați cu temele, ascultăm cu toții Liebe und Leben an der Welt.
— Și tata ce-o să facă? întrebă Joachim. Lui nu-i plac piesele de la radio.
