— Puteți intra acum, îi spuse lui Berg.
Tremurând de frig, Berg trecu pragul.
— Danke.
— Pe aici.
Valetul îl conduse într-un salonaș în stil francez. Camera de culoare albastru pastel avea pereții decorați cu scene idilice cu nimfe și satiri.
Mobilierul ornamentat era zvelt și delicat, mai degrabă de secolul optsprezece decât de secolul nouăsprezece. Un scrin rococo era așezat în fața unei ferestre cu multe geamuri, în timp ce o harpă micuță era așezată în fața unei oglinzi chevalier. Berg se așeză pe un divan roz, cea mai solidă
piesă de mobilier disponibilă. Dinții îi clănțăneau.
— Doriți puțin ceai, Herr Inspektor?
— Bitte.
Zece minute mai târziu, o cameristă aduse ceai fierbinte din care ieșeau aburi. Când Frau Hultner își făcu în sfârșit apariția, ceaiul se răcise deja.
Femeia nu era frumoasă pe cât era de aranjată – suplă, cu manichiura îngrijită, cu părul castaniu tuns într-un fel care-i stătea foarte bine. Purta un taior verde cu bordură bej la guler, la manșete, precum și la tiv. Picioarele ei frumoase erau strânse în ciorapi de mătase. Avea papuci de casă negri.
Era palidă, cu toate că se fardase cu roșu în obraji. Era rujată. Uitându-se la ochii ei, Berg își dădu seama că ceva nu e în regulă. Frau Hultner avea ochii roșii.
Vocea îi era răgușită.
— Grüss Gott.
VP - 85
Imediat Berg se ridică în picioare.
— Sunt Inspektor Axel Berg.
— Da, v-am văzut cartea de vizită. Mai doriți ceai?
Fără să mai aștepte răspunsul, sună din clopoțel.
— Îmi cer scuze că v-am lăsat să așteptați.
— Nu, Frau Hultner, eu sunt cel care trebuie să-și ceară scuze pentru deranj. N-aș fi venit dacă nu aș fi considerat că e absolut necesar.
— E în legătură cu Frau Gross? Anna?
Berg dădu afirmativ din cap.
— Ce groaznic! Nu pot să nu mă gândesc la asta.
Ochii i se umplură de lacrimi.
— Sărmana, scumpa de ea.
Dădu din cap.
— Ar fi putut să i se întâmple oricui. Ar fi putut să mi se întâmple mie!
Berg o privi.
— De ce spuneți asta?
Se uită fix în ochii lui.
— Știți de câte ori am trecut prin parc?
— De multe ori, desigur. Dar treceți prin parc singură pe timp de noapte?
Elizabeth tresări.
— Anna era singură când s-a întâmplat?
— Posibil. Știu că nu era nici cu soțul, nici cu fratele ei.
Elizabeth privi în altă direcție.
Berg profită de ocazie.
— Credem că s-ar putea să fi fost la teatru. Unul din proprietari își amintește că a văzut-o însoțită de un bărbat.
— De cine? întrebă Elizabeth neliniștită.
