Corpul fusese ascuns în partea de sud a orașului, mormântul provizoriu situându-se la doar câțiva pași de noul Muzeu German al Științei și Tehnologiei – o clădire masivă, îndrăzneață, din piatră, care ocupa în întregime o insuliță în mijlocul Isarului. Instituția fusese inaugurată cu jocuri de apă, drept tribut adus erei industriale – prezente, trecute și viitoare. Poliția organizase o expoziție între pereții ei prestigioși, intitulată
„Știința Crimei”. Fuseseră prezentate tehnici de amprentare moderne, disecții de cadavre și examinări ale probelor la microscop. Dar toate acele cunoștințe de ultimă oră nu reușiseră să împiedice săvârșirea crimei a cărei victimă zăcea la pământ în apropiere.
La câțiva metri în fața sa, Berg observă toate persoanele oficiale adunate alături de Mordwagen. Se amestecă în marea de uniforme negre până se întâlni cu Müller. Georg îl conduse la locul crimei. Berg îngenunche și se uită
la cadavru.
Femeia părea să aibă în jur de treizeci de ani. Avea fața rotundă, iar pielea de ceară, mai mult ca sigur rozalie în timp ce trăia, devenise cenușie după
moarte. Părul blond vopsit fusese aranjat în jurul feței într-un mod asemănător cu cozile împletite ale Annei Gross. Creștetul îi era acoperit de o pălărie cu boruri negre care contrasta cu ochii de un albastru stins.
Trăsăturile îi erau comune, cu tot fardul din obraji și rujul de pe buze. Era îmbrăcată într-o rochie neagră de seară fără mâneci, cu talie joasă, largă la bază. Rochia era scumpă, cu excesiv de multe strasuri pe poale și în partea de sus.
1 Friedrich „Fritz” Haarmann, criminal în serie din Hanovra. Începând din 1919, a făcut cel puțin 24 de victime (n.r.).
VP - 89
Și ea avea doar un ciorap de mătase. Aproape de corp, se afla o eșarfă din pene de struț. Profesorul Kolb îngenunche alături, cu ochii bulbucați surprinși parcă la vederea cadavrului.
Berg se uită uimit la dâra roșie din jurul gâtului femeii.
— A fost ucisă în același fel ca Anna Gross?
— Da, amândouă strangulate, îi spuse Kolb. Dar de data asta și mai brutal.
Rănile indică ceva mai ascuțit și mai subțire – o sfoară sau o bucată de sârmă. A pătruns prin cartilajul gâtului până la vertebrele cervicale.
Berg simți că îl apucă greața.
— Deci nu a fost strangulată cu ciorapul.
— Nu, se pare că nu.
— Atunci ce s-a întâmplat cu celălalt ciorap al ei? Poartă doar unul.
Kolb își întoarse ochii de gândac spre fața lui Berg.
— N-am nici cea mai vagă idee.
Berg îl strigă pe Müller, care se apropie, aplecându-se peste cadavru.
— A luat cineva ceva de pe cadavru, Georg?
— Din câte știu eu, nu a fost mișcat și nici atins. Polițistul care a răspuns la apelul telefonic a fost foarte clar în legătură cu asta.
— Interesant.
Berg se ridică în picioare, la fel ca ceilalți doi.
— Și cum a fost anunțată poliția?
— Un domn își plimba câinele. Numele lui este…
Müller scoase un carnet și consultă notițele.
— Aici este: Anders Johannsen. Locuiește pe Widenmeyer Strasse. Nu departe de Anna Gross, de fapt.
Georg își puse carnetul la locul lui și scoase două țigări; le aprinse pe amândouă și-i dădu una lui Berg.
— O simplă observație.
— A fost interogat?
Berg trase adânc din țigară. Kolb risipi fumul cu mâna.
— Vă deranjează?
— E otravă curată, zise Kolb.
— Aiurea.
Müller mai trase o dată fum în piept.
— Limpezește mintea și mă ajută să gândesc clar.
— E făcută din catran, i-o întoarse Kolb. Catranul trebuie să stea pe stradă, nu în plămâni.
Berg își stinse țigara cu degetele și puse chiștocul în buzunar.
