personală. A fost violată?
— După părerea mea, nu, spuse Kolb. Dar nu am examinat-o îndeaproape.
— Hai să ne întoarcem la informațiile de bază. Cine e de fapt victima?
Deoarece nimeni nu răspunse, Berg continuă:
— Georg, aș vrea să vorbești cu Herr Johannsen îndată ce terminăm treaba aici.
— Crezi că el e vinovatul?
— Locuiește lângă Anna, a găsit celui de-al doilea cadavru…
— Mă ocup imediat.
— Bine. Următorul lucru e identificarea victimei. Ulrich, asta va fi sarcina ta.
— Dacă nimeni nu a raportat dispariția, ce trebuie să fac? Să bat străzile orașului la întâmplare, arătând fotografia unuia și altuia așa, de unul singur?
— O să-ți dau un jandarm să te ajute. De asemeni, Ulrich, am nevoie de tine și pentru altă treabă.
Berg privi drept în ochii albaștri înflăcărați ai colegului său.
— Cămășile Brune cunosc vederile mele politice. Tu ești, cum s-ar spune… un simpatizant.
Storf se zburli:
VP - 93
— Nu sunt un simpatizant al fărădelegilor lor. Și mă deranjează faptul că
mă pui în aceeași oală cu toți huliganii.
— Nu te pun în nicio oală, Ulrich. Spun doar că dintre noi trei, tu ai bate cel mai puțin la ochi dacă te-ai înscrie în acea Verein, nu-i așa?
Storf bombăni ceva neinteligibil.
— Data viitoare când te duci la o bere, trebuie doar să asculți ce vorbesc.
Poate că știu cine este această femeie, în primul rând dacă a fost cumva o subversivă. După ce vor apărea în ziare vești despre această ultimă crimă, cred că toată lumea va face comentarii.
— Și nu crezi că ei ar putea fi suspicioși, Axel? întrebă Storf. Nu m-am mai așezat niciodată la Stammtisch-ul lor.
— După cum spui chiar tu, au mulți simpatizanți în rândurile poliției. Iar prezența ta le va conferi legitimitate. O să te primească cu brațele deschise.
Și chiar dacă naziștii nu au nimic de-a face cu omorul, s-ar putea să aibă
niște informații care să ne ajute.
Niciunul nu mai spuse nimic.
Berg zise:
— Atunci, s-a făcut?
Storf încuviință.
— Ai repartizat sarcinile frumușel, Axel. Ție ce-ți mai rămâne?
— Am portretul unui bărbat care s-ar putea să fie ultima persoană care a văzut-o pe Anna Gross în viață. Mai am o persoană necunoscută din una din cărțile de vizită ale Annei Gross – Robert Schick – care ar putea fi rus. Vreau să arăt portretul prin ceainăriile din Münchenul sovietelor să văd dacă
există cineva care poate spune dacă portretul e al lui Schick.
— Nu-i o sarcină așa de grea ca a mea, se plânse Storf. Aș schimba bucuros locul cu tine.
— Foarte bine, spuse Berg. Asta înseamnă că trebuie să te întâlnești cu Hauptkommissar Volker.
— Ce? făcu Storf.
— Ulrich, dacă trebuie să aștept până ce Kolb developează fotografia victimei, o să întârzii la întâlnirea cu Volker.
Berg își verifică ceasul.
— Sunt așteptat într-o jumătate de oră. Du-te. Șefului nu-i place să
aștepte.
Storf se înroși, apoi privi în altă parte.
