Berg i se adresă cu un aer servil:
— Înainte să-l arestez pe vagabond, aș dori să încerc cel puțin să-l identific pe bărbatul misterios din desen. Plănuisem să arăt portretul proprietarilor ceainăriilor rusești din Schwabing. Ziarele de după-amiază
apar abia după trei, așa că mai am câteva ore înainte ca cetățenii să afle de cea de-a doua crimă.
La această idee, Volker se mai înmuie.
— Dacă găsești pe cineva care merită să fie arestat, voi fi încântat.
— Așadar avem același scop. Ceea ce ne deosebește este încadrarea în timp.
— La ce te gândești, Axel?
— Înainte să arestez pe cineva, aș vrea să mă consult cu Müller și cu Ulrich care se află pe teren încercând să identifice victima misterioasă. Dacă
mi-ați acorda încă o zi sau două, sunt convins că pot obține indicii importante.
— Nu mă interesează indiciile importante, spuse Volker. Am nevoie de nume!
Berg îi răspunse:
VP - 97
— Kommissar, să presupunem că arestez pe careva și o altă crimă are loc îndată după aceea. Va fi evident că ne-am pripit.
— Atunci o să ridicăm un alt vagabond și vom declara că cel dintâi avea un complice. În cel mai rău caz, vom curăța străzile de ei.
— Domnule?
— Bine, bine. Îți dau o zi.
Volker clătină din cap.
— Sper să pot ține la distanță hienele atâta vreme.
Berg zâmbi.
— Superiorii dumneavoastră, domnule?
Volker nu-i întoarse zâmbetul.
— Numai pe linie ierarhică.
*
Braseriile rusești din partea de nord a orașului erau mici localuri la stradă, cu obloane de lemn și cuvinte scrise cu litere chirilice pictate de mână pe uși. În vreme ce cobora pe Kaiser Strasse, uitându-se la numeroasele localuri, Berg știa că sarcina i-ar fi mai ușoară dacă rușii ar purta uniforme ca toată lumea din Germania. Deoarece ei nu purtau uniforme, trebuia să ghicească ce tavernă aparținea cărui partid, ca să știe apoi ce întrebări să pună. În cadrul acestui grup etnic existau multă
discordie și lupte intestine.
Münchenul, cu farmecul, cu frumusețea și accesibilitatea lui, fusese un adevărat magnet pentru expatriații ruși. Primul val de imigranți sosise după
ce Gregory Gapon condusese marșul din Piața Palatului de Iarnă din Sankt Petersburg care se terminase cu o revoltă cunoscută sub numele de Duminica Sângeroasă. Demonstrațiile și grevele care urmaseră îl obligaseră
pe țar să înființeze Duma, un parlament oarecum democratic. Cu toate că
lovitura de stat n-a reușit, urmările ei au lăsat guvernul central slab și dezorganizat, zguduit din pricina problemelor economice aduse de Marele Război. Troțki, apoi Lenin au văzut în asta o ocazie neprețuită să pună mâna pe putere în 1917.
Uciderea brutală a țarului și a întregii sale familii a mânat un val de ruși monarhiști peste graniță unde au găsit înțelegere la monarhia bavareză.
Timp de sute de ani, dinastia Wittelsbacher guvernase fără dispute, adunând taxe, menținând o armată proprie și construind numeroase castele în Alpi.
Pe la 1918, totul a dispărut. Germanii au urmat exemplul fraților lor ruși, iar Bavaria mai avea doar puțin până să se alăture Uniunii Sovietice.
Comunistul german Kurt Eisner, un evreu slab cu barbă, a condus o revoltă, partidul său obligând până la urmă dinastia Wittelsbacher să fugă în exil.
Ales prim-ministru al Republicii Bavareze, Eisner a promis un guvern care VP - 98
să-i slujească pe toți cetățenii. Un an mai târziu, visul lui utopic a fost curmat de glonțul unui asasin, care a aruncat Bavaria în haos, haos ce a culminat cu Marea Inflație din 1923. Nu trecuse mult timp de când îți trebuia o căruță de bancnote ca să cumperi un singur ou.
Economia comunistă a Rusiei de după război, ca de altfel a întregii Europe, suferea. Când Stalin a luat puterea, furia lui criminală a mai provocat încă un exod în masă de ruși care s-au revărsat spre München la mijlocul anilor ’20. Bolșevicii.
Fiecare facțiune de imigranți ruși și-a deschis propriile ceainării, taverne, săli de șah și săli de dans. Kabarettele aveau același meniu, aceleași mirosuri și aceeași limbă. Oamenii păreau toți identici, îmbrăcați la fel, și la fel de băuți. Din când în când o ceainărie sau o tavernă încerca să-și demonstreze identitatea afișând un steag imperial ori secera și ciocanul sau chiar o fotografie a lui Troțki. În câteva zile, adversarii lor le aruncau la pământ. Cu toate că Berg nu venea în Schwabingul Sovietic să vorbească despre politică, se părea că discuțiile cotidiene o luau întotdeauna în acea direcție.
Era ora prânzului. Mirosurile de mâncare gătită care veneau dinspre ferestrele deschise erau pătrunzătoare: mâncare de oameni simpli, cu ceapă, varză, cartofi și gulii – și ceva carne dacă prețul permitea. Meniurile de seară
erau mai variate, oferind delicatese rusești precum blinis sau gravlax, mușchiuleț preparat cu vodcă. Aceste feluri gustoase se serveau alături de specialități germane precum Spätzle și Maultaschen. Mâncarea era udată cu bere sau vodcă de fabricație locală. Cu cât curgea mai mult alcool, cu atât era mai veselă atmosfera.
În local era în desfășurare o partidă de șah. O duzină de mese de joc erau așezate afară pe trotuar, banchetele fiind ocupate de bărbați de toate vârstele, îmbrăcați cu cămăși groase de lucru, pantaloni cârpiți, haine colorate și scufii de lână. Jucătorii sorbeau din bere și fumau din greu, concentrați asupra tablei de șah, lovind cronometrul după fiecare mișcare efectuată. Competiția urma să se termine curând. Planul lui Berg era să arate fotografia Annei și schița de portret a însoțitorului ei necunoscut după ce jocul se termina.
