Berăria era plină, majoritatea meselor fiind ocupate de către Vereine, numeroasele cluburi care se formau, se dizolvau și apoi se formau iar, VP - 110

fiecare reprezentat de un steag cu stemă așezat pe masă. Vereine nu erau doar emanații de la principalele partide politice. În zilele acelea, cluburile includeau sindicatele dulgherilor, ale sudorilor, ale zidarilor, ale croitorilor și bineînțeles ale poliției orașului, chiar dacă în această berărie – Der Bierkeller – Berg nu zări stindardul departamentului de poliție. După un minut de supraveghere, observă câteva scaune libere la capătul unei mese lungi de lemn. El și Müller luară loc, comandând câteva beri Löwenbräu.

Berg se uită la ceas și compară ora cu cea de la ceasul lui de mână – cadou de nuntă de la socrul lui. Era de aur de 18 carate și era gravat, dar nu mergea bine. Potrivi ora la cinci și un sfert, apoi răsuci butonul de trei ori, punând ceasul la ureche ca să fie sigur că ticăie. Spuse:

— De obicei Storf nu întârzie.

Două halbe de bere cu spuma revărsându-se peste margini fură așezate degrabă în fața lor.

— Poate că a descoperit ceva.

Müller sorbi o gură de bere.

— Ah, das tut gut.

— Ce să descopere? A luat legătura cu tine?

— Nu.

Müller mai luă o înghițitură.

— E doar o presupunere.

— A mai spus profesorul Kolb ceva despre moartă?

— Doar ce ți-a spus și ție. De la ouăle de insecte rezultă că a murit în urmă cu vreo trei zile. Sincer, cred că lui Kolb îi place să aibă de-a face cu chestii respingătoare.

— Și nimeni n-a descoperit-o până la Johannsen. Ce păcat.

— Da, păcat.

— Nimic despre starea ei afară de faptul că a fost strangulată?

— N-a fost strangulată cu ciorapul.

— Da, Kolb spunea că era vorba de o bucată de sârmă sau de o frânghie.

Eram acolo.

Georg își umplu gura cu pretzels.

— Când s-a uitat la microscop la semnele din ligatură, a descoperit urme care se repetau, imprimate în piele… în partea unde sârma nu a tăiat în carne vie. Cercuri micuțe…

— Un colier?

— La asta se gândea, da.

— Ai găsit vreun colier lângă ea?

— Nu, răspunse Müller. Dar era îmbrăcată în rochie de seară. E normal să

fi avut un colier. Vinovatul a ucis-o cu colierul de la gât și apoi l-a furat.

VP - 111

— S-a găsit celălalt ciorap?

— Nu.

— Deci se poate ca ucigașul să-l fi luat și pe acesta.

— Cu ce scop?

Berg se gândi o clipă.

— Așa sunt unii criminali. Iau obiecte de la victimele lor – îmbrăcăminte sau bijuterii.

— Mai degrabă fură pentru câștig.

— Da, desigur. Dar iau și lucruri fără valoare. Am avut un caz în care ucigașul tăiase pur și simplu șuvițe din părul victimei. Când a fost întrebat de ce, a răspuns că a vrut să aibă o amintire.

Müller clătină din cap.

— Ciudat.

— Și n-a fost violată? întrebă Berg.

— Se pare că nu, dar a intrat în putrefacție. Herr Profesor a luat probe.

Poate observă ceva la microscop.

— Deci avem deja câteva diferențe. Una a fost violată, iar cealaltă nu. Au fost folosite obiecte diferite pentru strangulare. Poate fi vorba de ucigași diferiți.

— Poate.

Müller mai luă o gură de bere.

— Sunt mort de foame. Mănânci, Axel?

Berg căzuse pe gânduri.

— Dar în amândouă cazurile, un ciorap a dispărut. Asta indică o aceeași mână, nu crezi?

— Nu cred decât că mi-e foame. Ce spui de o porție de brânzeturi și salam cu pâine neagră și unt?

Berg se uită nedumerit la Müller timp de câteva minute, apoi reveni încet în prezent.

— Da, ar fi bine.