— Dacă mai am întrebări, s-ar putea să vă mai fac o vizită.

— Desigur, nu plec nicăieri… decât dacă sunt dat afară din țară.

— De ce să fiți dat afară din țară? întrebă Storf.

— Există mulți oameni în Anglia care nu-l prea simpatizează pe Herr Hitler, Meister-ul vostru.

— Nu este Meister-ul nostru, Herr Green, replică Berg.

— Deocamdată nu…

Green își scoase o țigară.

— Dar situația este explozivă, Inspektor.

Berg deschise ușa și arătă spre coridor. După ce ieșiră toți din cameră, închise din nou ușa.

— Guten Abend, Herr Green.

— Voi bavarezii nu spuneți… cum oare? Pfueti?

— Ce-ar fi să spunem good-bye? zise Berg în engleză. Green dădu afară un nor de fum de țigară care pluti în aerul rece prin coridorul slab iluminat.

— Apropo, familia Hurlbutt este o familie foarte importantă din Noua Anglie; și-au făcut studiile la Harvard… sau cel puțin la Cambridge…

Cambridge, Massachusetts.

— Da, știu că Harvard e în Massachusetts, Herr Green. Berg făcu o pauză.

— Alegerea acestui nume… Hurlbutt, are vreo semnificație?

Green ridică din umeri.

— Nu știu, Inspektor. Dumneavoastră sunteți de la poliție, dumneavoastră să aflați.

DOUĂZECI ȘI UNU

Ca să-și mărească șansele încercând să pledeze pentru un caz care avea puține indicii și încă și mai puține probe, Berg folosi gesturi teatrale și se prefăcu optimist. Din expresia care se citea pe fața lui Volker, își dădu însă

seama că e în zadar.

Se strădui totuși în continuare:

— Ne apropiem de final, Herr Kommissar. Ieri i-am descoperit apartamentul.

— Apartamentul cui?

— Al suspectului. Se folosește de nume false.

Volker își studia unghiile, un gest caracteristic care arăta că era plictisit.

VP - 133

— Deci nu-i cunoști adevărata identitate și nici nu știi pe unde se află

acum.

Berg își freca mâinile să și le încălzească. Vântul rece trecea prin ferestrele prost fixate, răcind dalele de piatră ale clădirii secției de poliție de pe Ett Strasse. Rezervele de cărbune din țară erau reduse; minele fuseseră

stoarse până aproape de centrul pământului. Furnizorii cereau prețuri exorbitante. Volker și familia lui se îmbogățiseră din ce în ce mai mult. Nu era de mirare că Herr Kommissar purta un costum din stofă de lână fină și cravată de mătase. Toată lumea se întreba de ce mai lucra ca funcționar de stat. De ce familia n-o sprijinea pe sora săracă cu mai mult decât strictul necesar era un mister neelucidat.

— Se folosește de numele Robert – Robert Schick și Robert Hurlbutt. Nu avem informații despre niciunul deocamdată, dar…

— E englez?

— Vorbește engleza…

— Nu asta era întrebarea.

— E posibil să fie un rus care a învățat engleza și germana. Credem că are rude în diplomație.

— Asta nu-i bine…

— Sau poate că nu are, adăugă Berg repede. Am adus vorba de asta deoarece se pare că a petrecut ceva timp în Anglia sau în America.

— Să acuzăm un diplomat de crimă e în afara oricărei discuții, îi spuse Volker. Sper că înțelegi asta.

Nimănui n-ar trebui să i se permită să ucidă fără să suporte consecințele.

Berg va trebui să exploreze alternativă diplomatică fără ajutorul lui Volker.

— E mai degrabă un burghez care are ceva călătorii la activ.

Volker deveni irascibil.

— Am nevoie să știu dacă ai făcut progrese semnificative în plus față de ceea ce-mi relatezi.

— Cred că acesta este un progres semnificativ.

— Poate pentru tine, dar pentru alții nu e de ajuns.

— Se fac presiuni asupra dumneavoastră, domnule?

— Mi se cer răspunsuri, da. Dar până la urmă, eu iau deciziile.

Volker vorbi cu infatuare și cu răutate. Își aranjă apoi cravata, strângându-i mai tare nodul, mai mult ca să se încălzească decât din vanitate.

— Am hotărât să revin la planul meu inițial. Arestează-l pe Anton Gross pentru uciderea soției sale Anna. Dacă lumea vrea să cunoască mobilul – dar nu va fi cazul deoarece Gross e evreu – spune-le că Anna își înșela soțul. Mai VP - 134