— Gesundheit, spuse Müller.
— Danke.
— Ea…
Johannsen cuprinse fața cățelușului cu degetele lui lungi.
— S-a dus direct la locul cu pricina.
Părul bărbatului era aproape tot atât de deschis ca și blănița cățelușei.
Era fără îndoială de undeva din nord.
Müller spuse:
— Câinii au nas bun.
VP - 104
— Foarte bun nas, confirmă Johannsen.
Așezat pe un fotoliu roșu, Georg Müller se afla vizavi de Johannsen și-și ținea picioarele ascunse sub scaun ca să nu atingă din greșeală coastele brutei de pe podea. Cu carnetul în poală și cu creionul așezat alături, era gata să scrie orice putea fi esențial pentru caz. Dar până acum tot ce auzise fusese doar o expunere neverosimilă de sentimente.
Apartamentul lui Johannsen era simplu, dar enervant de curat: pereți albi strălucitori, pardoseală de lemn lăcuită și ferestre mari care lăsau să intre toată lumina unei zile de sfârșit de iarnă. Pe pereți atârnau câteva tablouri cubiste – busturi pătrate în culori vii, fără brațe, picioare, sau capete – un set de desene primitive care ar fi putut proveni din grotele africane, precum și un alt grup de desene cu linii foarte sumare.
Müller se întoarse la treabă.
— Ați atins ceva la locul faptei?
— Vreți să spuneți cadavrul?
Johannsen se înfioră.
— Doamne ferește, nu! Otto începuse să-i lingă fața. Încerca s-o trezească, cred. La început, am crezut că e vorba de o bețivă. Dar apoi mi-am dat seama. Am fost șocat!
— Presupun că a fost neplăcut.
— Foarte neplăcut.
Se înfioră din nou.
— Trebuie să spun că în calitate de cetățean al acestui oraș, consider că e vina poliției. Așa că, scuzați-mă că îndrăznesc să întreb, ce se întâmplă de fapt?
— E… ciudat.
— Sunt crime de natură politică?
— De ce întrebați?
— Deoarece în Germania totul se învârte în jurul politicii.
— Spuneți Germania și nu München, Herr Johannsen. Sunteți născut aici?
— Nu, în nord.
— Hamburg?
— Și mai departe. Neumünster.
Müller întrebă:
— Ce v-a adus la München?
Johannsen își îndepărtă părul de pe frunte. Avea trăsături fine, frunte lată
și nas ascuțit. Părea vărul blond al lui Beethoven. Oftă adânc.
— Am venit înainte de Marele Război pentru ceea ce fusese pe vremuri orașul – plin de viață și de idei.
VP - 105
— Eu i-am considerat întotdeauna pe bavarezi niște conservatori, comentă Müller.
— Regiunea din jurul Münchenului, da, orașul însă… era diferit. Pe la începutul secolului, noi eram adevărații boemi, nu antipaticii de parizieni.
Noi eram Blaue Reiter.
— Sunteți pictor, Herr Johannsen?
