— Nu. Vorbesc metaforic.
Își flutură mâna prin aer, apoi o lăsă să cadă peste cățelușul din poală.
— Sunt colecționar.
Arătă înspre tablourile cubiste.
— Münchenul era o comunitate de artiști fără egal. De când cu Marele Război și cu Austriacul, nimic nu mai e la fel. Hitler pretinde că e un artist. E
o glumă. Sigur l-ați văzut pe Karl Valentin cu Liest Karlstadt vreodată. Cele mai recente interpretări ale lui despre timpurile moderne sunt cam în genul discuției noastre.
Dacă așa spuneți. Müller era întotdeauna precaut cu cei care-și exprimau opiniile cu atâta fervoare. Rivalii politici căutau întotdeauna să-ți întindă o cursă.
— La ce oră vă plimbați câinii, Herr Johannsen?
— Mă scol și mă îmbrac la șase dimineața. Ies la plimbare cam la șapte. Vă
puteți fixa ceasul după programul meu. Nimeni nu și-ar dori să țină un dulău ca Otto în casă când îl apucă nevoile.
— Presupun că nu. Deci ați descoperit cadavrul cam pe la…
— Nu m-am uitat la ceas, dar aș spune că după vreo cincisprezece minute.
— La șapte și un sfert.
— Cam așa ceva, da.
— Și atunci ce ați făcut?
— Am găsit un polițist și i-am spus. Mi s-a părut că vrea să-mi pună
întrebări, dar mi-a luat numele și adresa și m-a lăsat să plec acasă să-mi revin.
— Ați văzut cumva vreo persoană suspectă care venea sau pleca din zonă?
— Mai erau și alți oameni pe acolo, dar pe niciunul nu l-aș considera suspect.
Chiar dacă ar fi văzut pe cineva, ce importanță ar avea? După spusele profesorului Kolb, femeia fusese ucisă cu cel puțin două zile mai înainte.
Müller începu să bată cu creionul în carnet.
Johannsen deveni nerăbdător.
— Nu mai am nimic de adăugat.
Se ridică de pe sofa.
VP - 106
— Dacă nu mai aveți și alte întrebări, Herr Inspektor, m-aș întoarce înapoi la lucru.
— Ah…
Când Müller se ridică, dulăul plin de salivă se deșteptă. De data aceasta, un mormăit gros îi ieși din gâtlej.
— Mușcă?
— Otto?
Johannsen își puse piciorul gol peste grumazul câinelui.
— E doar un cățel.
— Dar unul uriaș, spuse Müller, pășind pe lângă namilă, după care întrebă
cu o oarecare ezitare: La lucru… ce lucrați?
— Sunt compozitor.
— Ah…
Müller aruncă o privire prin sufragerie.
— Unul fără pian.
— Am altă încăpere pentru muzică. Izolată fonic.
Un zâmbet ușor trecu peste fața lui Johannsen.
