Ușa ascensorului se deschise și Gross păși înăuntru, în timp ce-i făcea servitorului semn cu mâna. I se adresă apoi lui Berg:

— Veniți, Inspektor?

Berg intră în lift fără să spună un cuvânt. Scurta coborâre fu jenantă. Ochii liftierului rămaseră fixați pe buton. Fața lui Gross era lipsită de expresie.

Afară, un mic grup de tineri huligani purtând svastici începu să vocifereze în bătaie de joc la adresa lui Gross. Berg îl ajută pe Anton să urce în Zweikraftrad, în timp ce trăgea cu coada ochiului la huligani. Cel mai înalt dintre tineri avea o față cunoscută – prelungă roșie și plină de acnee. Lothar Felb, nepotul lui Volker, se afla în faza transformărilor pubertății și se vedea că începuseră să i se dezvolte mușchii. Faptul acesta era cu-adevărat îngrijorător. Lothar se apucă să-l batjocorească pe Gross ca și cum nu i-ar fi păsat de repercusiuni, o atitudine idioată având în vedere că încă mai avea vânătaia de la palma pe care i-o dăduse unchiul lui cu o săptămână în urmă.

VP - 136

— Cară-te de-aici, strigă Berg la el. Asta-i treaba poliției. La o parte!

— Asta-i treaba poporului! îi răspunse Lothar strigând.

— Herr Hitler va avea grijă să se facă dreptate.

Berg se apropie de Lothar până ajunse nas în nas cu el. Respirația tânărului mirosea a ceapă și a bere ieftină. Berg rosti cuvintele calm, dar cât se poate de clar.

— Herr Hitler va putea face dreptate când va ajunge la putere. În momentul ăsta nu e la putere. Dar unchiul tău este.

Flăcăul nu scoase o vorbă.

Berg continuă:

— Cară-te de aici, tinere, nu te prosti!

Lothar nu se mișcă. Ca să evite confruntarea, Berg se gândi să-i permită

puștiului să-și salveze reputația, așa că se întoarse la treburile lui.

— Idioții, șopti ca pentru sine, dar Gross îl auzi.

— Tâmpiții ca dumneata îi îndeamnă să facă astfel de lucruri.

— Vă sugerez să vă aduceți aminte cui vă adresați.

Vorbele lui Berg sunară dogit. Devenea nervos. Șleahta începea să se mărească. Unul din tineri ridică o piatră și aruncă cu ea spre Gross, lovindu-l în braț. Actul acesta huliganic îl îmboldi pe un al doilea să facă la fel. Urmă o piatră și mai mare. Apoi o alta. Berg porni vehiculul și o luă spre șosea, sperând că va putea accelera. Din nefericire, traficul era îngreunat din cauza mulțimii de pietoni, biciclete, mașini, căruțe, taxiuri și autobuze. Tinerii huligani se țineau de motocicletă, alergând și adresându-le injurii.

— Jude! Jude!

— Schmutziger Jude!

— Dreckiger Jude!

— Ubler Jude!

Obscenitățile lor atrăgeau atenția celor din jur. Mulțimea începu să se adune roind în jurul Kraftrad-ului, în timp ce Berg încerca cu disperare să

înainteze pe străzile aglomerate. Dacă s-ar fi aflat pe o motocicletă simplă, ar fi putut scăpa ușor de huligani. Dar motocicleta aceasta cu ataș era mai greu de manevrat prin trafic. Începu să îl preocupe siguranța lui Anton Gross.

Să-l ia naiba pe Volker!

Trecerea unui tramvai îl obligă să oprească. Gloata se mărea.

— Situația a depășit limitele absurdului. Mă simt amenințat, protestă

Gross. Vreau să cobor imediat.

O piatră îl lovi pe Berg în piept.

— Rămâi unde ești!

— Și să mă las lovit cu pietre? Cum îndrăzniți?

— E mai sigur așa!

VP - 137

Berg strigă la mulțime să se împrăștie imediat, dar strigătele îi fură

acoperite de huiduieli. Instinctiv, puse mâna pe cuțitul aflat în gheată, dar înainte să-l scoată o altă piatră îl lovi în piept.

— La naiba!

— Da, îmi dau seama cât e de sigur!

Gross se aplecă, abia reușind să se ferească din calea unui proiectil.

— La naiba cu dumneata și la naiba cu poliția! Vreau să plec de aici înainte ca acești monștri să ne ucidă pe amândoi.

Gross sări din ataș.

— Fuge! strigă unul din huligani.

— Jidovul încearcă să fugă! urlă un altul.

— Îl prind eu pe ticălos!

Lothar Felb urla încântat. Strânse pumnul și îl lovi pe Anton Gross în stomac. Berg sări de pe motocicletă și se aruncă asupra lui Lothar, lovindu-l în bărbie. Lothar se trase înapoi și-l lovi pe Berg cu cotul în coaste. Berg se prăbuși în genunchi. Lothar și un puști continuară să-l lovească până ajunse să zacă la pământ, cu brațele peste față, cu mâinile la cap. În cele din urmă

loviturile se opriră, dar numai pentru că acum era călcat în picioare, bătut și strivit de o grămadă de trupuri omenești, fierbinți și urât mirositoare.

Berg gâfâia și scuipa, dând din mâini, cu plămânii cerșind o gură de aer proaspăt.

N-o să mor așa, își spuse. Nu fără luptă! Folosindu-și membrele drept arme, începu să lovească, să apuce, să tragă, să înghiontească până ce ochii săi distinseră boarea rece și cenușie a zilei. Ca un tigru închis în cușcă ce-și scoate ghearele, Berg își croi drum prin masa de trupuri, scormonind cu unghiile prin piele și haine. Ieșit la lumină, trase cu nesaț aer în plămâni, dar imediat simți o durere ascuțită care-i sfâșia pieptul. Nasul și buzele îi sângerau. Trecându-și limba peste dinți, mulțumi lui Dumnezeu că-și putea simți incisivii bine înfipți la locul lor. În depărtare se auzi sunetul binevenit al sirenelor poliției.

Cu coada ochiului, observă ceea ce spera el că era o mașină a poliției. Era amețit, abia se ținea pe picioare. Deodată simți un braț care-l apucă de haină.

Se răsuci și îl trecură fiori reci pe șira spinării.