— Asta-i o minciună!

Volker nu băgă în seamă izbucnirea lui.

— A încercat să fugă de justiție, iar pe tine te-a bătut în timp ce încercai să-l împiedici. Un adevărat erou, asta ești, Axel, să-ți riști viața pentru onoarea profesiei tale. Meriți o recompensă. Am vorbit cu primarul cu privire la asta…

— Asta-i chiar murdar! îl întrerupse Berg.

— Nu te agita, Axel.

Volker zâmbi.

— Și nu-ți irosi puterile vorbind. Nimeni nu înțelege nimic din ce spui.

— Nepotul dumneavoastră a fost cel care…

Dintr-odată Berg simți ceva ca o bombă de durere explodându-i în creștet. Timp de câteva minute se află din nou în tranșee. Nu putu termina propoziția.

— Ai spus ceva de Lothar?

Volker dădu din cap și plescăi din limbă.

— Un derbedeu. Nu trebuie să te neliniștești din cauza lui, Axel. O să

avem grijă de el. Trebuie să-ți aduni toate forțele ca să te vindeci. Încerc să

mai trec o dată în seara asta… după miting.

Volker își scoase ceasul din buzunar.

— Nouă fără un sfert.

Îi închise capacul.

— Domnilor, veniți și voi? N-ar da bine în ochii bunilor noștri cetățeni ca poliția să întârzie la datorie.

— Cinci minute, Kommissar, spuse Müller.

— Dar nu mai mult, Georg. Știi cum reacționez la întârzieri.

— Vom fi prezenți, Kommissar, adăugă și Storf.

— Bravo, Ulrich, bravo.

Volker se întoarse și părăsi locul.

— La dracu’! exclamă Berg. E o mizerie!

VP - 142

— Axel, trebuie să înțelegi, spuse Storf. Au fost tulburări. Au fost răniți și alți oameni, nu numai tu.

— Rău?

— Nimeni așa de rău ca tine, răspunse Müller.

— Dar au fost oase rupte și fețe zgâriate.

— Au pus totul pe seama evreului, interveni Storf.

— N-a fost vina evreului! spuse Berg. A fost banda lui Hitler… huligani și criminali.

Dumnezeule, cum îl mai durea capul – dar nu putea permite așa ceva.

— S-au aflat acolo de la început, aruncând cu pietre în Gross… și în mine.

N-au avut absolut niciun respect pentru lege!

— Naziștii spun că evreul a încercat să fugă…

— Minciuni!

— Așa scrie în raportul oficial al poliției, spuse Storf.

— S-a terminat, Axel. Nu are rost să protestezi deoarece nu poți schimba nimic.

Berg se lăsă pe pernă. Totul era un coșmar – durerea care-i sfâșia trupul, umilința de a fi fost bătut de derbedei, moartea oribilă a lui Anton Gross.

— Mă doare.

Fu tot ce putu spune.

— Atunci trebuie să dormi, îl sfătui Müller.

Storf îl bătu ușor pe umăr.

— Însănătoșire grabnică, Inspektore. Nu-i totul pierdut, încă mai lucrăm la cazul Marlenei Druer. Revino-ți degrabă. Avem nevoie de ajutorul tău – ca să nu mai spun că în lipsa ta trebuie să muncim mai mult.

Să muncească mai mult? Întocmai ca dintr-un cuțit lovind cremenea, din creierul lui Berg începură să sară scântei.

— Despre ce miting vorbea Volker?

— Herr Hitler organizează un nou miting la Das Kellnerhaus în seara asta, răspunse Storf. Ne așteptăm să participe multă lume. Va fi mare agitație.

— Departamentul se teme de un nou puci ca cel din ’23, adăugă Müller.

Naziștii au început să facă politică în stradă. Volker l-a asigurat pe primarul Scharnagl și pe Polizeipräsident Mantel că va ține situația sub control. Dacă

izbucnesc și alte tulburări, poate să-și ia adio de la slujbă.