Ce va spune Volker?

— Herr Hitler, începu Volker, oricât de interesante sunt comentariile dumneavoastră, se apropie ora închiderii. Foarte curând trebuie să părăsim localul și vă sfătuiesc insistent să dați ordin cetățenilor cinstiți care vă

însoțesc să se poarte cum se cuvine.

Hitler făcu un gest cu brațul în direcția mulțimii.

— Ați venit aici… și mă întrerupeți… să-mi spuneți asta!

Tăcere.

VP - 148

— Nu e treaba mea să spun cetățenilor cinstiți din München cum să se poarte! țipă Hitler. E treaba propriei lor conștiinței Trebuie să țină seama de lucruri mai mărețe decât legile mărunte impuse de oameni slabi care caută

să ne vândă un drept care este prin lege al nostru!

Mulțimea izbucni în urlete de triumf.

Sieg Heil!

— Nu veți opri mișcarea!

Sieg Heil!

— Nu veți opri voința poporului!

Sieg Heil!

Un om mai puțin orgolios ar fi bătut în retragere, dar Volker nu era un astfel de om. Însă era inteligent. Hitler avea mii de adepți înghesuiți în local și mult mai mulți în stradă. Volker avea cam o sută de ofițeri de poliție la dispoziție. Raportul de forțe nu era unul favorabil și Volker, cu toate că era un om al riscului, nu voia să joace cu cărți măsluite.

Era nevoie de diplomație.

— Herr Hitler, spuse cu vocea lui cea mai mieroasă, dumneavoastră

impuneți respect și pe bună dreptate. Trebuie să le spuneți adepților că

legea e mai presus de toate, că o civilizație nu poate exista fără lege și ordine.

— Nu și dacă legea slujește răul!

— Ascultăm cu toții, Herr Hitler. Nu provocați un război al germanilor contra altor germani. Nu ne obligați să facem ceva periculos pentru noi toți, inclusiv pentru dumneavoastră.

— Dacă mă amenințați cu închisoarea, nu mi-e frică!

Mulțimea ovaționa încântată.

Sieg Heil!

Sieg Heil!

Sigur, omului nu-i era frică de închisoare. Nu după felul în care fusese tratat el în închisoare, cu hrană, vin și femei, adepții lui putându-l vizita când voiau. Fuseseră optsprezece luni de cazare și masă gratis.

— Nu vă e teamă de nimic, Herr Hitler, spuse Volker cu blândețe. Toată

lumea știe asta. Aveți un curaj și o rezistență remarcabile. Tot ceea ce vă cer este să le folosiți pentru ca adunarea aceasta de oameni cinstiți să se termine în pace și-n liniște. Nu dorim ca și alți cetățeni ai orașului München să ajungă în spital.

— Evreii nu au ce căuta în spital! țipă Hitler. Locul lor e în cimitir.

Mulțimea izbucni din nou în ovații.

Sieg Heil!

Volker reuși să rămână calm, deși se vedea că strângea din dinți.

VP - 149

— Din nefericire, Herr Hitler, e greu să deosebim un evreu de un ne-evreu. Și așa va fi în continuare dacă nu vă hotărâți să desenați Steaua lui David pe fruntea lor. Ferească Dumnezeu ca un cetățean cinstit să fie luat drept evreu și bătut.

— Este prețul plătit pentru a scăpa orașul de jigodii.

— Interesant, replică Volker. Poate reușiți să treceți pe la sediul poliției mâine ca să mai discutăm despre asta. Acum s-a făcut târziu. Vă rog personal, ca o favoare față de poliție și față de München, să spuneți adepților dumneavoastră – care-s atât de numeroși – să plece în liniște. Nu ne forțați să luăm măsuri.

Hitler îl privi pe Volker cu un amestec de curiozitate și indignare. Privi încet în jur. Adepți săi erau mulți, dar neînarmați; polițiști erau mai puțini, dar aveau bastoane. Mâine va fi o nouă zi. Făcând această concesie neînsemnată, ar putea să obțină o și mai mare susținere în rândurile poliției.

A avea de partea sa un om atât de respectat precum Volker putea fi foarte, foarte util.

Demagogul se întoarse spre public.

— Ne-am întâlnit azi ca să stăvilim răul care caută să pătrundă peste tot –

evreii avizi, țiganii fără de lege, comuniștii decăzuți, homosexualii libertini, artiștii și scriitorii corupți care caută să distrugă morala, încurajând haosul și depravarea! Totuși, din respect pentru voi – într-un gest mărinimos, își plimbă brațul deasupra mulțimii – cetățeni ai frumosului nostru oraș, și din respect pentru poliție – arătă la peretele din spate – care are tot timpul de-a face cu jigodiile care murdăresc orașul, vă cer să vă retrageți în liniște și pace. Ca să ne putem aduna de câte ori va fi nevoie…

Glasul lui deveni tunător:

— De câte ori va fi nevoie, până ce șobolanii din orașul nostru vor fi nimiciți.

Și mai tare:

— Nu vom fi opriți, nu vom fi domoliți, nu vom pregeta nicio clipă până ce Patria nu va ajunge din nou pe mâini pur germane!

Pocni din călcâie și se îndreptă spre ușă, în timp ce mulțimea se dădea la o parte din drumul lui precum valurile Mării Roșii din calea lui Moise.

Berg simți repulsie față de Hitler, dar și mânie față de superiorul său direct. Cu toate că mersul îi pricinuia durere, își făcu drum prin gloată până

ajunse față în față cu Volker. Văzându-l pe Berg, Kommissarul ridică din sprâncene.

— Mă înșală ochii sau e fața ascunsă a lui Axel Berg?