Trioul o urmă pe un coridor întunecos, pe podele de lemn care scârțâiau sub picioare. Folosindu-se de lumina slabă a unei lămpi de perete, Frau Baylor făcu câteva încercări până să găsească cheia potrivită. Era seară, iar camera era întunecată. Frau Baylor aprinse două lămpi cu kerosen care scăldară încăperea într-o lumină galbenă. Fitilul emana un miros neplăcut.
Ochii lui Berg avură nevoie de câteva minute până să se adapteze. Aruncă o privire prin încăpere, plimbându-și ochii de la tavan la podea. Era loc destul pentru un pat, un scaun și un pupitru în dezordine – cărți, ziare, pamflete și o mașină de scris model Remington 2.
Englezoaica încruntă din sprâncene, cu ochii fixați pe tipăriturile împrăștiate pe pupitru. Când mâna i se întinse spre unul din pamflete, Berg i-o blocă cu propriul lui corp.
— Mulțumim, Frau Baylor, puteți pleca. Știu că trebuie să vă întoarceți la datorie, să aveți grijă de fetele dumneavoastră… și de oaspeții lor.
Berg zâmbi.
— Eu și oamenii mei putem continua cercetările fără să vă mai deranjăm.
Frau Baylor făcu un pas înapoi, cu brațele încrucișate pe piept.
— Și cum voi putea ști că nu s-a furat nimic?
Berg se prefăcu jignit.
— Ce faceți, acuzați poliția că nu se comportă cum trebuie?
Urmă un moment de tăcere. Fără să răspundă, Frau Baylor se răsuci pe călcâie și ieși pe ușă afară. Cei trei bărbați așteptară o clipă, apoi izbucniră în râs.
— Ce scorpie, spuse Storf.
— Nu i-ar strica o bătaie bună, adăugă Müller.
— Dacă o bagi cu capul într-un sac, cred că se poate, replică Storf.
Berg râse cu poftă, apoi luă de pe pupitru două teancuri de hârtii și le înmână unul lui Storf și unul lui Müller, care-l întrebă ce căutau de fapt.
— O să știi când o să găsești.
Berg luă un al treilea teanc, majoritatea pamflete politice, material care ar fi urmat să fie distribuit în timpul numeroaselor demonstrații care aveau loc în München. În timp ce sorta hârtiile la lumina slabă din încăpere, Berg găsi două pamflete care erau marcate pe margini cu observații scrise de mână și cu sublinieri. Unul se intitula Chemare adresată tovarășilor, celălalt Muncitori din toate țările: manifeste de propagandă sovietică chemau muncitorimea germană să se trezească la apel și să se alăture marii cauze a socialismului.
VP - 123
— Se pare că Marlena, ca și Anna Gross, cocheta cu comunismul.
Müller spuse:
— Femeile astea nu aveau altceva mai bun de făcut decât să caute necazuri?
Berg se întoarse spre Storf:
— În cursul întrevederii tale cu Fräulein Schulweiss, și-a exprimat vreun interes pentru comunism?
Gura lui Ulrich căpătă o expresie acră.
— Am vorbit despre Marlena, Axel, nu despre politică. Fräulein Schulweiss a descris-o pe Marlena drept sălbatică și boemă. Cu toate că era tulburată de uciderea Marlenei, cred că ar fi fost îngrozită să afle că prietena surorii ei se interesa de lucruri atât de groaznice.
Müller interveni:
— Dacă Marlena era o comunistă, cum de avea relații de prietenie cu conservatori înveterați precum familia Schulweiss?
— Îi confereau respectabilitate, răspunse Berg. Îi permiteau să pătrundă
în cercuri care altfel i-ar fi fost inaccesibile. Cel puțin suntem pe cale să
detectăm un tipar, nu? Două burgheze cu înclinații comuniste: crime cu mobil politic, sună chiar mai bine.
Müller își ridică privirea din hârtii.
— Crezi că ucigașul e vreun anticomunist fanatic?
— Poate.
— E ridicol, spuse Storf. Există prăzi mai importante decât aceste două
femei patetice care se îmbracă precum aristocratele, și își fac vânt cu evantaie din pene de păun, în timp ce îmbrățișează cauza proletariatului.
— Amândouă aveau bani, replică Berg. Dacă vrei să slăbești o cauză, taie-i sursele de venit.
Berg ridică în aer teancul de hărții.
— Cineva trebuie să plătească pamfletele acestea și pe toți agitatorii politici profesioniști.
Se chiorî la lumina slabă a lămpilor.
— Haideți să sortăm hârtiile după dată… dacă au vreo dată. Căutăm referiri la acel misterios rus sau la Robert Schick.
