Berg abia se putu abține.

— Cum ați putut vorbi cu el astfel?

VP - 150

— Nu suntem încă singuri, Herr Inspektor. Ar trebui să păstrăm discreția.

— Tot ce s-a spus aici în seara aceasta e pură invenție. De fapt e o mizerie.

Volker își îngustă ochii.

— Îmi dau seama că te-au lovit rău la cap. Dar data viitoare când mai spui asta în prezența mea, te trimit la închisoare.

— Nu eu trebuie să merg la închisoare. Hitler trebuie să meargă. Nepotul dumneavoastră trebuie să meargă!

— Da, presupun că va trebui să mă ocup de Lothar. Nu se poate ca un huligan să bată un ofițer de poliție. Face impresie proastă.

Îl cuprinse pe Berg cu brațul, dar acesta se scutură. Volker zâmbi.

— Știu că-ți place muntele, Axel. Vremea e perfectă pentru o vacanță în Alpi, pe cheltuiala departamentului nostru, încă se mai poate schia bine.

Berg îi răspunse mârâind:

— Vi se pare că aș fi în stare să schiez, Herr Kommissar?

— Atunci poate faci o plimbare să o vizitezi pe tânăra ta prietenă câtă

vreme mai are permisiunea să locuiască aici. Climatul politic nu e bun pentru ea. Nu știi niciodată ce se poate întâmpla.

Șocul ce se citi pe fața lui Berg nu poate fi descris în cuvinte. Volker zâmbi și mai larg.

— Se împopoțonează cu un evantai care seamănă foarte mult cu cel găsit la locul unei crime recente. Mă face să mă întreb ce altceva s-a mai șterpelit fără știrea mea.

Berg înghiți în sec și așteptă ca Volker să continue.

— Sau poate m-am înșelat.

Berg deschise gura, apoi o închise, trecând de la năuceală la furie. I-ar fi plăcut să-l trântească pe loc pe superiorul său, i-ar fi plăcut să-și dea demisia urlând de indignare. Dar nu avea nici puterea fizică și nici statutul social necesare pentru a face aceste gesturi.

— Poate v-ați înșelat.

Ce lașitate. Se disprețui pentru minciuna spusă.

— Da, recunosc că poate m-am înșelat, spuse Volker. Deci vezi și tu, Axel, nu sunt singurul care umblă după conciliere. În orice caz, Hitler e foarte puternic. Ea e evreică, îți sugerez să profiți de tânăra și drăguța ta târfă câtă

vreme mai umblă pe două picioare.

Berg începu să spună ceva, dar se opri. Pentru ce să facă pe martirul, să-și piardă slujba și siguranța zilei de mâine, să-și pună soția și copiii în pericol dintr-un sentiment de onestitate prost înțeles – sau și mai rău, de dragul acelei fete… a acelei… a acelei târfe?

Uite!

A spus-o!

VP - 151

Margot nu era altceva decât o târfă.

Reuși să zâmbească.

— Sunteți plin de sfaturi bune în seara asta, Kommissar.

— Mă bucur să-ți fiu de folos, Inspektor.

Berg se întoarse și se îndepărtă șchiopătând.

Volker clătină din cap. Sărmanul Axel. Sau mai degrabă sărăcuța Margot.

Ce bătaie va căpăta în seara asta. Ei bine, așa-i trebuie unei evreice ieftine care-și vinde trupul.

În timp ce-și aprindea o țigară, urmări cum cetățenii prezenți ieșeau din berărie în ordine, unul după altul. Dar maniera aceasta conciliantă nu-l va ține în frâu pe unul ca Hitler pentru totdeauna. Monstrul avea o sete de putere care nu putea fi potolită.

Trase adânc aer în piept. Era obosit și se întrebă de ce oare se ținea de un serviciu atât de ingrat, care nu-i aducea nimic în comparație cu afacerile de familie. Probabil deoarece, precum Hitler, avea nevoie de evenimente și nicăieri nu existau mai multe decât în München. Orașul era un butoi cu pulbere printre alte butoaie cu pulbere, iar el era atât de aproape de a ține totul sub control.

Acum tocmai provocase mânia inspectorului-șef din Mordkommission.

Nu era bine. Deoarece, dincolo de faptul că Anton Gross fusese făcut țap ispășitor în modul cel mai convenabil – judecat, declarat vinovat, condamnat și executat în răstimpul unei singure ore – Volker știa că există un criminal în libertate.

DOUĂZECI ȘI PATRU

Ea nu putea fi la fabrică la acea oră. Fie își făcea de cap cu altul, fie stătea acasă cu părinții, făcând pe fata cuminte. Deoarece Berg habar nu avea unde locuia, se hotărî să treacă pe la pensiune, fiind conștient că s-ar putea să

găsească ceva.

Curvă!

Târfă!

Evreică împuțită!

Cară-te înapoi în Polonia!

Cară-te înapoi în Rusia!

Ca și cum n-ar fi știut mereu ce se întâmpla: el era prostul.

Berg își ridică gulerul hainei și-și înfășură fularul în jurul gâtului și peste gură. Mergea încet întrucât mersul îi provoca dureri. Stabilimentul se afla în VP - 152

partea cealaltă a orașului, peste podul Ludwig, lângă Gärtnerplatz în zona Isarvorstadt. Zona era prielnică pentru gângănii, paraziți și tot felul de boli.