Fata se prăbuși. Vocea ei tremurândă deveni un suspin neîntrerupt.

— Ieși!

— Nu, te rog!

— Ești speriată?

Elizabeth plângea fără control. Frank îi făcea ceva și Ted nu îndrăznea să

privească.

— De acord, de acord… vin cu tine, spuse Elizabeth în plină criză

nervoasă.

Se dădu jos din mașină și după câteva momente scoase un strigăt de groază. Ted nu mai auzise niciodată ceva atât de îngrijorător în scurta lui viață. Strigătele nu încetau să se audă, iar el nu putea face altceva decât să-și astupe urechile, însă nu era suficient.

După un timp, Frank se întoarse la mașină, porni motorul și începu să

fredoneze melodia lui preferată.

VP - 261

25.

În prezent

În subsolul fostei fabrici de mașini de scris, șobolanii își reluaseră

imbecila lor existență. Tulburați de vaporii degajați de benzină, nu mai mergeau pe rutele cunoscute și treceau foarte aproape de Ted și Laura.

Uneori se apropiau și îi observau.

— Nu tu le-ai ucis pe femeile acelea! spuse Laura. Tatăl tău a făcut-o.

El o privi, perplex.

— Probabil că dintotdeauna l-ai bănuit, continuă Laura, iar când Frank a murit, bănuielile au devenit certitudini.

— Visul cu fata din portbagaj… spuse Ted mai mult pentru sine decât pentru Laura.

Și, în timp ce se gândea, adevărul îl lovi direct în față. Ridică privirea.

— Ce este?

— Tata a încercat să mă omoare, spuse Ted uimit. Laura ajunsese la aceeași concluzie.

— Ultima dată când ne-am văzut, explică Ted, a fost la facultate, când mi-a mărturisit că Blaine e fratele meu.

Eram atât de furios pe el pentru felul în care se comportase cu mine și cu mama, încât i-am vorbit pentru prima dată de visele în care îmi apărea femeia din portbagajul Mustangului.

Ted făcu o pauză.

Ted se uită prin orificiul din portbagaj, dar nu reușea să vadă scaunul din dreapta.

— Cred că și-a dat seama când i-am spus de vis și a înțeles că, mai devreme sau mai târziu, aveam să-mi amintesc totul. Nenorocitul m-a căutat chiar în seara respectivă la facultate.

— Tyler era cu iubita ta, completă Laura. În plus, tipul purta haina cu însemnele universității.

Ted se ridică pe neașteptate. Un șobolan care îl privea prin deschizătura din podea se ascunse din nou.

— Până și să moară a făcut-o la timp… Dacă mi-aș fi amintit mai devreme.

Acum nu mai folosește la nimic.

— Ia loc Ted, te rog! Și nu spune asta. Multe familii vor afla adevărul.

— Da, sigur, că un psihopat le-a îngrozit și sugrumat fiicele; frumos adevăr. Tipul a murit, Laura, suferea de cancer. Crezi că există vreo nedreptate mai mare?

VP - 262

— Sincer, nu. Dar nimic din tot ce s-a întâmplat nu e din vina ta.

Liniște.

— Dacă mi-aș fi amintit mai devreme…

— Ted, ai ajuns până aici după un mare efort. Tratamentul și terapia au fost importante, dar în realitate tu ești cel care a reușit. Ai făcut-o pentru Holly, pentru fiicele tale.

El aproba. Familia lui părea că face parte dintr-o galaxie îndepărtată.

— Îți amintești cum ai descoperit tot, Ted? A fost datorită viselor?

— Nu cred. Ted nu părea convins întru totul. Visele mereu au fost prezente. Cred că mi-am dat seama prin intermediul lui Blaine… când l-am văzut la televizor și l-am recunoscut ca fiind fratele meu, m-am gândit că

poate tata o asasinase pe iubita lui, ca pe o favoare, sau ceva asemănător. A fost un gând… inconștient, bănuiesc… nu știu. M-am gândit că fiind diagnosticat cu acea boală, el ar fi putut s-o facă.

— Înțeleg. Și asta te-a făcut să intri la bănuieli… gândul ăla.

— Da, cred că da. De asta l-am urmărit pe Blaine. Aveam nevoie să aflu dacă el avusese vreo legătură cu asta. Dar atunci eu deja știam ce făcuse tata… Datorită turneelor de șah am aflat, Laura. Așa am descoperit asasinatele din acea perioadă. Profita de călătorii pentru a ucide fete lipsite de apărare.

— Uită-te la mine, Ted. Acum știm tot. Tatăl tău e mort și familia ta te așteaptă. Uită-te la mine!

— Știi că nu e așa simplu. Le-am rănit… Lui Ted i se umplură ochii de lacrimi: Ce mai face Justin?

— Mă tem că nu a ieșit din comă. Dar medicii sunt optimiști.

— L-am bătut pe prietenul meu până când aproape că l-am omorât.