— Nu stau deloc departe de tine, la dracu’!

— Să nu m-atingi!

— Stai cuminte, nemernico!

— De unde…?

O lovitură sonoră o făcu pe Kristen să tacă imediat. Mai primi încă două

lovituri. Frank nu era doar inventiv la capitolul insulte, ci era și generos cu loviturile.

— Înghite-o, tâmpito!

— De unde…?

Lui Kristen îi era greu să vorbească.

— De unde le-am luat? De unde le-am luat? Le aveam ascunse… pentru că

știam că într-o zi vei face asta. Atât de bine te cunosc, ștoarfo. Mereu cauți să-ți bați joc de mine. Înghite-o odată! Lasă-mă să văd… Mișcă limba! Să nu mă muști, nemernico!

O lovitură. Aproape sigur cu palma peste față, pentru că sună ca un bici.

— O să mai iei încă una… să nu cumva s-o scuipi, te avertizez!

Mama nu lua niciodată două pastile odată. Lua una la opt ore, Ted știa perfect.

— Iar de data asta vor fi trei, spunea Frank furios, jubilând la fiecare cuvânt.

Trei! Ted se îngrozi. Putea să fie logic să ia două, dacă sărise una. Dar trei?

Ce rost avea ca mama să ia trei pastile mari?

— O să plec… Kristen. Mă auzi? Poate n-o să mă mai întorc niciodată, iar statul se va ocupa de tine… Ar fi ceva, nu-i așa?

Nu mai existau răspunsuri din partea mamei. Poate că adormise mai repede ca de obicei. Trei pastile ar fi putut duce la… asta, nu?

Statul se va ocupa de tine.

VP - 257

Ted se ridică, auzindu-l pe Frank pe scară. Băiatul fugi în camera lui și închise ușa după el. Se băgă în pat și se prefăcu că doarme. În câteva momente, auzi cum ușa se deschise și apoi se închise. Se aștepta ca tatăl său să creadă realmente că nu auzise nimic, deși era greu de crezut.

Apoi auzi dușul și se dădu jos din pat.

Tatăl lui obișnuia să-și facă duș dimineața. Dacă repeta ritualul, asta însemna că intenționa să iasă. Și atunci înțelese. Frank avea să plece! Oare nu spusese asta mai devreme?!

O să plec, Kristen.

Ted se hotărî într-o clipă ce va face în continuare. Aranjă pernele pe pat ca să pară că se afla acolo, luă o sacoșă și puse în ea câteva haine. O lăsă pe pat și analiză dacă era prudent să coboare. Știa că trebuie s-o facă. Tata era încă la duș, iar asta îl liniști. Ajunse la parter și o găsi pe mama stând în spatele canapelei, cu picioarele desfăcute și capul înclinat într-o parte, adormită.

— Teddy… șopti ea abia deschizând ochii.

Ted o sărută pe frunte.

— Nu te urăsc, mamă!

Statul se va ocupa de tine.

Un zâmbet indiferent se ivi pe buzele lui Kristen.

Ted se întoarse în camera lui. Își luă tabla de șah și cartea cu Bobby. Ieși pe fereastră și alunecă pe acoperiș până la zidul lateral pe care îl escaladase de o mulțime de ori. Mustangul lui Frank îl aștepta. Ted nu avea cheile pentru a putea intra în portbagaj, dar cunoștea șmecheria care îi permitea să

intre oricum. Intră ușor pe geamul deschis și se deplasă până la locul din spate. Trase de el și… iată!

Pleca cu tata! Acum bărbatul era furios, dar după ce îi trecea furia, ar fi înțeles.

Iar mamei îi va fi mai bine fără ei. Ted nu prea înțelegea cine era statul și cum ar fi avut grijă de mama, dar ar fi făcut-o mai bine decât Frank McKay.

Se ghemui în portbagaj și așteptă.

24.

1983

Portbagajul era confortabil pentru un copil de statura lui, astfel că

adormi. Avusese noroc că tatăl lui nu se gândise să-și ia cu el o valiză. Oare VP - 258

nu era firesc după tot ceea ce se întâmplase?! La asta se gândea când mașina se urni din loc și deja nu mai avea rost să-și facă griji. Tata avea bani suficienți pentru a putea cumpăra tot ce aveau nevoie.

Ted nu-și putea imagina unde mergeau. După un timp, își dădu seama că, dacă împingea în sus suportul, putea vedea pe un orificiu în interiorul mașinii. Reuși astfel să vadă silueta lui Frank, nemișcată și tăcută. Ieșiseră

din oraș.

Trecu mai mult de o oră, cel puțin asta crezu Ted, care la un moment dat se trezi cu o cutie de șah în brațe, ca un scut protector, și încă o dată a fost pe punctul de a adormi. Începuse să se obișnuiască cu ideea că va fi un drum lung, când Mustangul redusese viteza și se opri. Ted așteptă câteva secunde cu ochii deschiși în acel întuneric de nepătruns, puse deoparte cutia de șah și săltă capacul cu grijă. O rază de lumină îi perforă retina și Ted închise ochii. Nu-l putu vedea pe Frank când se dădu jos din mașină, în schimb auzi cum se deschise ușa și apoi se închise.

De afară se auzeau voci. Una era a lui Frank, desigur… cealaltă voce era a unei femei. Apoi ușile se deschiseră și mașina se balansă când cei doi urcară

în același timp. Ted se uită prin orificiul din portbagaj, dar nu reușea să vadă

scaunul din dreapta.

Și dacă încerca să mai împingă un pic? O făcu, dar fără succes. Capacul stătea perfect lipit în partea aceea.

— Îmi cer scuze că n-am putut să ajung mai devreme, spuse femeia. Azi am lucrat două ture la cinematograf.

Ted împietri. Nu se aștepta să fie însoțit. Tata îi spusese că nu-i plăceau cei care făceau autostopul, și că datorită slujbei lui de comerciant, îi vedea tot timpul și-i cunoștea foarte bine. Acea fată (pe care Ted și-o imagina mai tânără decât tatăl lui) nu era o persoană care făcea autostopul. Îmi cer scuze că n-am putut să ajung mai devreme.