se mai miște cu el, se îndreptă spre butoi. Luă două cutii și-i întinse una lui Justin, dar pe care acesta nu reuși s-o prindă. Cutia se rostogoli pe pieptul său și căzu pe podea. Asta le provocă un atac de râs și timp de un minut nu putură să facă altceva decât să se țină de burtă de durere.
Ted luă cutia de jos și i-o dădu lui Justin. Când o deschise, o spumă
galbenă îi țâșni direct în față și preț de o secundă încercările sale de a o înghiți au fost inutile. Asta provocă un nou atac de râs.
— Deci?
Ted se așeză din nou pe balustradă, fiind atent să nu cadă pe spate.
— Nu se întâmplă nimic cu Denise, din fericire, spuse Justin. E ocupată.
— Credeam că ți-a spus că nu are prieten.
— Acum are. Un idiot arogant, care pare să devină următorul Michael Jordan. Chiar ea mi-a spus, așa că-ți închipui de ce zic că, din fericire, n-am nimic cu ea.
Dintr-odată, chipul lui Justin se întunecă. Avea să-l întrebe de iubita lui, de Georgia… până la urmă, nu așa era obiceiul? Nu? Dar Justin se temea că n-o să poată ascunde ceea ce descoperise despre ea în urmă cu câteva săptămâni. Acum se întreba dacă nu făcea mai mult rău cu tăcerea lui. Ted era inteligența întruchipată și putea să-și dea seama că ceva nu era în regulă.
Nu că ar fi vorbit ei tot timpul despre iubitele lor, dar brusca lui lipsă de interes ar fi putut da de bănuit. Știa.
VP - 211
Justin nu renunțase la obiceiurile lui nocturne, cunoștea rutina campusului când ferestrele dormitoarelor începeau să se închidă rând pe rând. Ca un observator invizibil, îi vedea pe iubiții care fugeau pe ușile lăturalnice și se strecurau prin umbră crezând că nu-i vede nimeni, și cuplurile care căutau intimitatea în desiș sau cuplurile care pur și simplu se plimbau ținându-se de mână. Nu era vorba că lui Justin îi făcea plăcere să se amestece în viața celorlalți, dar acele ritualuri făceau parte din noapte, ca sunetul scos de bufnițe sau ca mersul ratonilor.
Într-o noapte, în parcul din spatele bibliotecii o văzuse pe Georgia McKenzie cu alt băiat. Ea îl aștepta la un colț de clădire unde întunericul era aproape complet, astfel că Justin nici n-o zărise la început. Tânărul ajunse mai târziu, mergând grăbit. Purta geaca și șapca de la universitate, și astfel era imposibil să-l identifice. Justin nici măcar n-a știut la acea primă
întâlnire că era vorba de Georgia. Același episod se repetă două sau trei zile, doar că de data asta fusese ea cea care întârziase. Făceau același lucru de fiecare dată… se sărutau intens, vorbeau un pic și-și luau la revedere.
Întâlnirile nu durau mai mult de zece minute și nu se regăsea în ele nicio fărâmă din tipica frenezie studențească.
A treia oară când i-a văzut, Justin era hotărât să-l urmărească pe individ pentru a afla despre cine e vorba. Apoi avea să-i spună lui Ted. Nu se îngrijoră prea mult, la urma urmei prietenul său nu părea prea interesat de fată. Și judecând după ceea ce văzuse Justin la colțul bibliotecii, același lucru se întâmpla și cu Georgia, care realmente părea să aibă o legătură cu acel individ misterios. Și așa că l-a urmărit de la distanță, l-a văzut cum dădea târcoale clădirii și a luat-o pe o cărare care ducea la parcarea de lângă
clădirea principală. Pe drum, tânărul a făcut primul lucru ciudat: și-a dat jos haina și a împăturit-o, fără să se oprească din mers, apoi a băgat-o într-o geantă pe care o ținea pe umăr. A făcut același lucru cu șapca, iar podoaba capilară mai puțin deasă decât media campusului a constituit pentru el primul indiciu. Pe măsură ce se apropia de parcarea profesorilor, Justin a devenit tot mai sigur cu privire la identitatea bărbatului, iar acesta – care, la lumină, nu mai părea un tânăr de vârsta Georgiei, deși statura sa atletică
putea induce în eroare un observator oarecare – se sui în mașină și plecă.
Justin îl cunoștea bine. Era Thomas Tyler, profesorul lui de scriere creativă.
De la nefericita descoperire trecuseră patru săptămâni. Justin îi revăzuse de câteva ori și era convins că între ei chiar era ceva. Altfel, de ce să riște? în tot acest timp, Justin aștepta ca Ted să-i spună că o terminase cu Georgia și atunci l-ar fi aprobat în tăcere, iar asta ar fi fost tot. De ce nu o făcuse încă?
VP - 212
Justin știa că nu putea să mai evite problema pentru mult timp. De ce să
ascundă așa ceva? De ce Georgia nu-i spunea nimic lui Ted?
Ted îl privea acum amețit, cu o comică perspicacitate care, din fericire, a fost întreruptă de o serie de țipete de femeie ce veneau de la fereastra pe care o aveau în față. Întorcându-se, descoperiră două fete cu pahare înalte care îi strigau ca și cum i-ar fi cunoscut. Schimbară priviri nedumerite – clar, niciunul din ei nu le cunoștea – și văzură cum o clipă mai târziu fetele ieșeau pe ușa din spate și se îndreptau direct spre ei. Una din ele o trăgea pe cealaltă, era scundă, și se asigură că aleargă suficient de repede pentru ca sânii să-i sară dintr-o parte în alta. Era drăguță, avea părul scurt, la nivelul urechii, și zâmbea tot timpul. Paharul pe care îl ținea în cealaltă mână părea imens.
— Bună, băieți!
Prietena ei era și ea drăguță, și se pare că mai puțin dezinhibată, deoarece se înroși ca o tomată când cealaltă îi salutase astfel pe cei doi necunoscuți.
Era cu un cap mai înaltă, foarte slabă și purta o cămașă ușor decoltată.
— Sunt Tessa. Iar ea este Maria… verișoara mea.
Atât Ted, cât și Justin făcură prezentările și-și strânseră mâinile.
Tessa se duse lângă Justin care continua să stea rezemat de balustradă și se opri în fața lui, cu piciorul stâng în față.
— Sunteți în primul an?
— Da.
— Genial! Și Maria.
Maria dădu din cap, confirmând informația. Încă nu auziseră vocea ei.
— Hei, Justin, zise Tessa cu absolută naturalețe, îi spuneam verișoarei mele că ești minunat. Nu-i așa, Maria?
Tessa își lăsă greutatea pe piciorul stâng ajungând să stea între picioarele lui Justin, frecându-și ușor pieptul de acesta.
Maria, în schimb, păstra o distanță prudentă față de Ted.
— La naiba! spuse Tessa văzând că paharul său se golise.
Îl strânse și-l aruncă în grădină. Se îndepărtă un moment și, din două
mișcări, ajunse lângă butoi. Se întoarse cu două cutii și-i dădu una lui Justin.
