— Știm că ai fost în casa lui. Îți amintești de ce?

Ted nu părea să aibă totul clar în minte.

— Când am văzut știrea despre asasinarea iubitei sale, mi-am dat seama că era vorba de fratele meu. Abia dacă-i văzusem fotografia cu mulți ani în urmă, însă figura lui mi-a rămas întipărită în minte. Moștenise câteva trăsături de la tata, semăna cu el în special aici… zise, arătând zona dintre sprâncene. Certitudinea am avut-o când am văzut filmarea în care el fugea de un reporter în plină stradă. Mersul lui era identic cu al tatei; ușor înclinat în față, cu brațele nemișcate. N-am văzut niciodată pe cineva care să aibă

mersul ăla, fără să-și miște brațele.

— La ce te-ai gândit când l-ai văzut?

— Nu știu. Că era vinovat, bănuiesc. Sincer, nu-mi amintesc.

— Spune-mi ce crezi acum referitor la Blaine.

— E necesar?

Laura confirmă.

— Blaine e fratele meu… bănuiesc că e ceva predestinat. E ceva în noi care nu e tocmai în regulă.

— Și asta te liniștește?

— Sincer, da.

— Mi-ai spus că ai aflat despre Blaine în primul an de facultate, dar că nu ai avut timp să procesezi informația pentru că ai avut un an agitat. La ce te-ai referit?

VP - 250

Laura știa deja, dar preferă ca Ted s-o spună.

— În acel an, am omorât un om. Se numea Thomas Tyler și era profesor la UMass. Tipul avea o relație cu iubita mea de-atunci, Georgia. E bărbatul pe care l-am văzut în curtea spitalului Lavender.

Se auzi chițăitul ascuțit al unui șobolan.

— Cum ai făcut-o? întrebă Laura.

— Ei se întâlneau seara în parcul de lângă bibliotecă. Am așteptat ca Georgia să plece și m-am apropiat pe la spate. I-am tăiat gâtul și am fugit. S-a făcut o investigație, dar nu s-a descoperit nimic.

Era curios cum Ted relata fiecare fapt, mașinal.

— E ciudat… în dosarele pe care le-ai păstrat sus am văzut numai femei.

— Asta era o chestiune… personală.

— Cum mergeau lucrurile între tine și Georgia?

Pe Ted întrebarea îl luă prin surprindere. Se mai gândise la Georgia de-a lungul timpului, dar ca și cum ar fi fost o actriță de duzină, nu o persoană

realmente importantă. Adevărul e că abia dacă-și mai amintea chipul ei.

— N-aveam prea multe lucruri în comun. Cred că eram un pic distanți; nici nu ne-am mai revăzut vreodată.

Era rândul Laurei să confirme dând din cap.

— Chiar și în condițiile astea, te-ai decis să-l omori pe profesor.

— Laura, care-i scopul acestor întrebări?

— În tot acest timp, am încercat să dezlegăm un nod complicat. Când am reușit să-l mai slăbim un pic, forțam lucrurile mai mult decât trebuia și obțineam efectul contrar. A sosit momentul să dăm cărțile pe față, Ted.

Problema cu fratele tău a rămas nerezolvată, la fel ca și asasinatul lui Tyler și al celorlalte fete. E ceva ce n-am putut să văd… un fir care să ne ghideze. Și singura modalitate de a-l vedea e să săpăm în trecutul tău și să dăm de rădăcină.

— Înțeleg ce-mi spui… Dar are vreo importanță? Rezultatul va fi același.

— Pentru Holly și pentru fete poate constitui o diferență.

— Ce altceva vrei să mai știi?

— Vreau să-mi spui cum ai omorât-o pe prima fată, Ted, spuse Laura privindu-l în ochi, și vreau s-o faci cu lux de amănunte, să-mi povestești tot ce-ți amintești. Numele ei era Elizabeth Garth, nu?

— Dacă asta vrei…

Ted medită un minut; ochii lui parcă se teleportară. Din nou avea un ton slab, ca mai devreme.

— Elizabeth Garth avea un copil, deși nu era căsătorită. Abia dacă

împlinise treizeci de ani și lucra la cinematograful din Harperfield, un sătuc apropiat de locul unde am crescut. Fiul ei avea doi ani și locuia cu bunicii lui VP - 251

în orașul New Hapshire, deși asta am aflat mai târziu. Nu era o femeie rea; voia să ajungă cineva în viață și să-și recupereze copilul. Nu era vorba că

părinții ei n-o lăsau să vadă copilul, doar că aceștia n-o credeau capabilă să-l crească, și de-asta îl luaseră la ei. Tatăl ei era cel care se opunea cel mai mult, practic nici nu-și vorbeau. Tipul i-a reproșat mereu faptul că rămăsese însărcinată, și chiar după ce a fost asasinată, când încă se căuta vinovatul, avea o atitudine acuzatorie, ca și cum Elizabeth și-ar fi căutat-o cu lumânarea. Sau, și mai rău, ca și cum și-ar fi meritat soarta.

Ted dădu din cap:

— Dar ea n-a fost de vină. Era blondă, slabă, fragilă. Ca restul. Se afla în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Locuia cu alte două fete, colege de serviciu. Nu erau prietene, iar relația dintre ele nu era prea bună. Nici prin gând nu-i trecea c-ar fi putut să-l aducă pe cel mic în acel apartament minuscul, și singurul lucru care o preocupa era să se mute mai repede din acel loc. Dăduse câteva anunțuri la cinematograf, unde lucra, și la magazinele din apropiere. Sunau cam așa: Fată bine-crescută și responsabilă

caută loc de muncă, îngrijitoare de bătrâni sau menajeră. Cer în schimb o plată acceptabilă și o cameră pentru mine și fiul meu. Ely

— Și atunci ai sunat-o ca să-i oferi un loc unde să locuiască.

— Exact. A fost simplu. Căci fata era disperată și voia să plece cât mai curând din acel apartament și să-și aducă fiul lângă ea. Poate că în alte circumstanțe n-ar fi acceptat să se întâlnească cu un necunoscut într-un loc atât de îndepărtat. I-am dat întâlnire pe un drum foarte puțin circulat, în afara orașului, o zonă unde locuiau bogătași, crescători de cai. Mi-am lăsat mașina staționată pe marginea drumului, iar ea a venit cu un hârb de mașină, când deja se întunecase. Drumul era dificil și de aceea era nevoie să-l parcurgem cu mașina mea, i-am spus eu. Desigur, era o minciună, drumul era în regulă. Ea și-a lăsat mașina și am mers împreună cu a mea. În ziua aia lucrase două schimburi și era frântă. I-am spus că eram văduv cu un copil de șapte ani și că aveam o casă mare. Ea mi-a povestit despre tatăl copilului, un tânăr care nu și-a asumat niciodată responsabilitatea față de copil, și i-am câștigat repede încrederea.

Dar la un moment dat, Elizabeth și-a dat seama că pe acel drum nu se găsea nicio casă și nicio oportunitate pentru ea și pentru copil. S-a dat jos din mașină și a rupt-o la fugă prin pădure. Am urmărit-o fără prea mare efort, până când a ajuns pe o pajiște. Fata era obosită și n-a opus rezistență.

— Ai omorât-o cu un cuțit? întrebă Laura ca și cum ar fi fost cea mai obișnuită întrebare din lume. I-ai tăiat gâtul cum ai făcut-o cu Tyler?

Ted părea că regretă din tot sufletul; era pe punctul de a izbucni în plâns.

Aprobă în liniște.