— Și așa este… Dar amintirile revin. Uite, Lee, banii se află aici, nu trebuie decât să coborâm la subsol și să verificăm. Atât de simplu e. Ce importanță

are dacă i-am păstrat acolo sau de unde vin ei?

Paznicul ezita, Ted vedea clar.

— Toți avem de câștigat din asta, Lee. Nu-ți cer să omori pe nimeni în afară de mine. Crede-mă că cel mai bine pentru toți ar fi să mă împuști direct în cap.

— Nu pot să te împușc așa, pur și simplu, doar pentru că încerci să

evadezi…

Ted știa la ce se referea paznicul.

— Poate că… nu e vorba doar de a evada. O pot ataca pe doctorița Hill… o pot prinde de gât în felul ăsta. Și când tu o să mă somezi, eu mă pot preface că iau un obiect pentru a o înjunghia. Orice obiect de pe acea masă poate fi util.

— Nu intenționez s-o fac.

— Înțeleg. Doar facem speculații. Tu vei apăsa pe trăgaci de față cu Laura, astfel ea nu se va îndoi că reacția ta a fost rezultatul justificat al apărării.

Probabil că va trebui să dai câteva declarații la poliție și asta va fi tot. După

un timp, te vei putea întoarce să-ți iei banii din pivniță.

— Unde sunt? Vreau să-i văd.

VP - 244

Ted zâmbi.

— Aceea e ușa pivniței. Cheia nu e în mănunchiul de chei, ci în orificiul din colțul acela.

Ușa care conducea la subsol era metalică și robustă. Lee căută cheia unde îi indicase Ted și o găsi.

— Dacă doctorița Hill vine între timp, îi voi spune că am auzit zgomote de la subsol. Să nu faci vreo tâmpenie!

Înainte de a băga cheia în butuc, Lee se întoarse spre Ted.

— Așteaptă! înainte de a vedea banii și a lua vreo decizie, vreau să-mi spui ce-ai făcut.

— E de preferat ca tot ceea ce am făcut să dispară odată cu mine.

— Banii…

— Banii erau pentru orice eventualitate. Sunt ai mei, dacă la asta te referi.

— Hai odată!

Coborâră o scară îngustă până la o platformă unde se afla un panou electric.

— Întrerupătorul de sus, indică Ted.

Lee îl privea cu neîncredere și, după un moment de nehotărâre, apăsă

butonul. Luminile se aprinseră. Continuară să coboare scările, Ted în față

călcând cu grijă pentru a nu se împiedica de lanțurile de la picioare. Lee îl urma de la o distanță prudentă.

Jos, dezordinea era teribilă. Se găseau mașini de scris vechi, sertare mari din lemn, mobilă veche. Tot ceea ce nu fusese transportat la ultima mutare părea să fi ajuns în acea lume subterană și uitată. Dacă sus existau locuri unde te puteai ascunde, aici în schimb situația era diferită, în acest labirint de fier vechi și unelte împrăștiate. Ferestrele din partea de sus fuseseră

blocate din construcție, iar iluminarea artificială nu era suficientă. Un oraș

de umbre prelungi părea că iese la iveală din fiecare colț.

Ted se mișca agil pe coridoarele labirintului. Lee îl urma tăcut. Ce rost avea să-l avertizeze? Ticălosul voia să fie împușcat.

Sau nu?

De câteva ori auzi inconfundabilul mers al rozătoarelor. Lee simțea o profundă aversiune față de șobolani, dar nu făcu niciun comentariu. Se opriră în fața unui raft unde se aflau o serie de mașini de scris foarte vechi și acoperite de praf. Lângă el se găsea o canapea stricată dintr-un material verde care lăsase în urmă zilele de glorie ale recepțiilor de lux. Ted o împinse din lateral. Lee îl observa de la distanță, când cu coada ochiului văzu un șobolan. Măcar avea o scuză bună pentru a se disculpa în fața doctoriței Hill, se gândi Lee. De acolo se auzeau într-adevăr sunete ciudate.

VP - 245

Sub canapea era montată o trapă fără manetă. Ted îi spuse paznicului că

avea nevoie de ceva ascuțit pentru a o deschide, iar Lee își stăpâni râsul.

— Nu-ți dau nimic ascuțit, spuse batjocoritor. Dă-te la o parte și nu te mișca!

Lee se folosi de o cheie pentru a putea ridica trapa dintr-o parte. Nu putea ascunde că se simțea brusc însuflețit. Ce ar fi făcut cu banii? În mintea sa începu să dezvolte un plan. N-avea de ce să-l împuște pe McKay; când doctorița Hill va reveni, avea să insiste să se întoarcă de îndată la spital. El era responsabil de securitatea pacientului, iar ea nu putea să-l contrazică.

McKay n-ar fi spus nimic, acum că Lee știa atâtea lucruri. Iar mai târziu avea să se întoarcă după bani. Zâmbi.

Asta dacă banii chiar se găseau acolo.

Sub podea era o cutie mare de metal. Avea două mecanisme de închidere pe care Lee le îndepărtă cu degetele mari. Capacul cedă cu un scârțâit ușor și, când îl săltă, îi văzu acolo, înveliți în plastic transparent, o mulțime de bancnote de o sută aranjate perfect. Lee nu mai văzuse niciodată atât de mulți bani la un loc. Putea să călătorească cu Martha. McKay avea un fel de putere telepatică, pentru că îi sugerase un plan perfect; Martha se plânsese mereu de faptul că n-avusese posibilitatea de a vizita alte țări. Cel mult vizitase California de Nord, unde locuia sora ei. Acum ar fi putut să…

În acel moment, ceva se târî pe sub podea și apăru lângă cutia de metal cu toată viteza. Era mare și gri, cu gura imensă și dinții mari. Ochii îi străluceau când lumina se reflectă în ei. Lee, care stătuse tot timpul pe vine, se întoarse și își pierdu echilibrul. Șobolanul scoase capul prin orificiu și ăsta fu ultimul lucru pe care Lee îl putu vedea, alături de mișcarea rapidă a lui Ted. Atunci o umbră îl învălui, iar capul îi explodă.

Scoase un sunet înecat.

O ploaie de mașini de scris îl lovi, când raftul se prăbuși peste el.

21.

În prezent

Când Laura se întoarse în zona de montaj, își imagină orice mai puțin că

paznicul nu era acolo.