a fost prezent la locul faptei, ci îi și poate conduce la asasin. Segarra i-a promis decanului că acest caz se va rezolva în mai puțin de o săptămână.
— I-auzi… și cine e Wendell ăsta? Un student?
— Am un prieten care lucrează la biroul studenților și verifică tocmai acest detaliu. Deocamdată se pare că nimeni nu cunoaște pe cineva cu acest nume.
— Și dacă nu e un student, atunci poate fi cineva de la administrație, un portar, un paznic sau ceva de genul ăsta.
Ted spuse calm:
— Trebuie să aflăm cine e acest Wendell. Poți să afli?
— Dacă e student, e posibil. Deși nu cred să fie. Am fi aflat până acum.
— Și eu cred la fel, spuse Justin.
Ted se întoarse în camera 503. Trebuia să se gândească.
18.
1994
Asasinarea lui Thomas Tyler a rămas un caz nerezolvat. Dosarul a sfârșit în arhiva poliției statale alături de puținele dovezi obținute, și acolo au rămas toate vreme de câțiva ani. Nimeni din Bloc n-a descoperit vreodată
cine era Wendell sau ce tip de informație-cheie oferise acesta, în dorința de a aduce puțină lumină în acest caz.
Asasinul lui Tyler a continuat să ucidă. Și nu o dată, ci de mai multe ori.
19.
În prezent
Laura stătea jos, cu spatele sprijinit de fațada mucegăită. Deasupra zidului, copacii se unduiau cadențat, norii se adunaseră, iar ușoara adiere se transformase într-un vânt puternic. Frunzele uscate se roteau în fața ei împrăștiind țărâna. Vocea lui Marcus, din telefon, era singurul lucru care o ținea conectată.
— Laura, mă auzi?
VP - 240
— Da. N-am semnal. Tremur, Marcus.
— Stai liniștită. Dacă McKay are cătușe și nu-și amintește nimic… n-ai de ce să te îngrijorezi. Dar dacă nu-și amintește, cum de v-a condus în locul acela?
— Nu știu. Oricum ar fi, aici e ceva putred; zici că în dosar exista un martor-cheie pe nume Wendell?!
— Exact, dar nu era real. Poliția a inventat asta și a făcut să circule zvonul cum că ar fi avut un martor-cheie. Avea sens în cazul în care asasinul ar fi fost un student speriat fricos care ar fi putut comite vreo greșeală. De îndată
ce am văzut numele în dosar, am înțeles tot…
— Mie nu mi se pare clar.
— Laura, ascultă-mă, te rog. McKay l-a ucis pe acel profesor pentru că era amantul iubitei lui. Wendell era singurul care l-ar fi putut da de gol și de-asta voia să-l omoare, la fel ca în cicluri. Înțelegi?
— Încerc să mă gândesc.
— Laura, eu și Bob venim într-acolo. Trebuie să-mi trimiți coordonatele exacte. Bob a luat legătura cu FBI-ul și a trimis deja o patrulă. Înțeleg că nu poți gândi cu claritate având în vedere locul în care te afli, dar ai încredere în mine. Gândește-te la ce ți-am spus mai devreme. McKay și Blaine sunt frați.
Blaine avea un alibi perfect când iubita lui a fost asasinată… dar McKay?
Poate că el a omorât-o. Nu știm ce fel de relație exista între cei doi frați.
Laurei încă nu-i venea să creadă că Ted și Blaine erau frați. Oare ce loc ocupa acea piesă în puzzle?
— Marcus, o să închid. Aș da de bănuit dacă nu mă întorc curând. Îți trimit coordonatele într-un mesaj.
— Bine. Laura, te rog, ai grijă. E posibil ca Ted să mai fi ucis și alți oameni în afară de profesor și iubita fratelui său. Bob crede că a comis și alte asasinate.
Laura nu răspunse.
— Vreau să-mi promiți că vei avea grijă.
— Voi avea! La revedere!
Laura închise și continuă să țină telefonul la ureche. Surpriza și emoția făcură loc fricii, iar acum percepea imaginea fabricii ca pe o amenințare.
Abia dacă îl cunoștea pe Lee Stillwell, un paznic care nici măcar nu lucra în pavilionul condus de ea, și totuși simțea nevoia de a fi însoțită și protejată.
Activă GPS-ul telefonului mobil și-i trimise coordonatele lui Marcus.
Asta nu era tot.
Intră în fabrică repetând în minte tot ce știa despre caz. Era impresionată
de ceea ce-i spusese Marcus la telefon; începea să vadă dincolo de toate aspectele și să înțeleagă firele invizibile care-l conduseseră pe Ted în tot VP - 241
acest timp. Întrebarea vitală era cât de multe știa Ted în acel moment. Laura traversă zona destinată birourilor și se opri în același loc în care o făcuse și Ted în urmă cu câteva minute, uitându-se spre aceeași ușă laterală. De ce avea lacăt o ușă interioară? Fără să stea pe gânduri, se apropie de ușă și încercă toate cheile până când reuși s-o deschidă. Încăperea era un birou mobilat și dezordonat, încercă întrerupătorul, însă fără succes. Activă
lanterna de la telefonul mobil și exploră. Înăuntru văzu un birou de lemn, un fotoliu ponosit și mai multe dulapuri. În ciuda mizeriei și a stării avansate de degradare, era evident că acel birou fusese vizitat în mod frecvent. Laura se apropie de birou și deschise sertarele cu ușurință deși crezuse contrariul.
În sertar se găseau o serie de dosare din carton pe care nu îndrăzni să le atingă. Deschise celălalt sertar, din stânga, și dădu de alte dosare. Știa ce conțineau… era sigură.
Scoase primul dosar și-l deschise. Avea câteva foi și începu să le răsfoiască cu o mână în timp ce ținea telefonul mobil în cealaltă. Nu se înșelă. Ceea ce avea în față erau tăieturi din ziare cu asasinarea unei femei pe nume Elizabeth Garth.
I se tăiase gâtul.
Fără să vrea, citi câteva fragmente din articole.
Apoi se uită pe celelalte dosare, zece în total.
Numai femei.
