— Marcus, nu înțeleg nimic. E vreo urgență la Lavender?

— … se… îndepărtează…

N-avea rost. Laura străbătu labirintul prin care ajunseseră în acel loc. A fost necesar să încerce cele trei chei pentru a putea ieși din clădire, căutând să vadă dacă avea semnal.

— Acum mă auzi?

— Da. Tu mă auzi bine?

— Acum te aud. Am ieșit din clădire.

— Ce clădire?

Marcus era alarmat.

— Poteca din spatele casei lui Ted conduce la o fabrică părăsită. Aceeași care…

— Laura, ascultă-mă foarte bine. McKay e cu Lee?

— Da.

— Are mâinile și picioarele încătușate? E supravegheat?

— Da, de ce?

— Ești sigură că nu te poate auzi?

— Da! Marcus, chiar mă îngrijorezi. Ce s-a întâmplat?

— Vreau să mă asculți cu atenție. În acest moment, sunt cu Bob Duvall.

Bob a cercetat ce i-am cerut. A existat într-adevăr un asasinat la UMass în anul 1994. Ted era în primul an de facultate. Un profesor pe nume Thomas Tyler a fost găsit cu gâtul tăiat. Un caz care a făcut valuri. Poliția i-a cercetat pe mai mulți studenți, printre ei pe Ted McKay și Justin Lynch, dar nu a găsit nimic. Cazul a fost clasat. Am dosarul în mâinile mele. Și ghici ce?!

Laura nu era în stare să ghicească nimic, abia putea să proceseze noua informație. Un profesor ucis? Urgența lui Marcus nu putea să însemne altceva decât că…

— Spune-mi ce s-a întâmplat apoi, te rog.

Dintr-odată, picioarele începură să-i tremure și se lăsă să cadă, până ce se culcă pe pământ.

VP - 235

16.

1994

La cinci zile de la asasinarea lui Thomas Tyler, campusul continua să fie dat peste cap. Activitățile academice se desfășurau normal, și totuși uciderea profesorului părea să fie singurul subiect de discuție. Televiziunile nu mai erau concentrate asupra UMass-ului, nu mai zburau elicoptere la diverse intervale de timp, dar mass-media nu uitase de caz. Triunghiul amoros era în centrul atenției. Veștile veneau însoțite de poze de-ale lui Tyler cu familia, ale Georgiei McKenzie și două sau trei cu Ted (una dintre ele în publicația anuală a liceului).

Georgia se întorsese acasă la îndemnul medicului, deși poliția emisese un comunicat în care anunța că fata nu mai era cercetată pentru asasinarea lui Tyler. Aproape nimeni nu credea.

Era ora șase dimineața când o voce se auzi din difuzoarele de la Bloc.

Ușile dormitoarelor se deschiseră. Studenții abia treziți, cu fețele umflate, ochii întredeschiși și în pijamale, se uitau unii la alții încercând să înțeleagă

ce li se spunea. Cel care le vorbea nu era altul decât decanul. Îi ruga să

coboare în maximum zece minute. Un anunț important urma să fie făcut la parter.

Era o situație mai puțin obișnuită. Ce anunț trebuia să facă la șase dimineața, fără nicio planificare?

În camera 503, Ted se trezi primul. Colegul său avea cel mai greu somn pe care-l văzuse Ted vreodată, prin urmare a fost nevoie de vreo două minute până când creierul lui a dat semne de funcționare. Când Justin își dădu seama că avea legătură cu acel caz, se puse în mișcare imediat.

— Să nu ne grăbim, Justin, te rog. Îmbracă-te și apoi coborâm.

Ceilalți vecini ai lor de la etajul cinci înaintau pe hol, pe jumătate adormiți.

Ajungând la parter, bănuiala pe care o aveau cum că acel anunț putea fi legat de asasinarea lui Tyler s-a împrăștiat. Un grup de zece polițiști urcă în camere când unii studenți încă mai coborau. Sala principală era plină ochi.

Lângă ușă stătea decanul alături de detectivul Segarra, pe care toți îl cunoșteau după aparițiile sobre de la televizor. Lângă ei mai erau câțiva polițiști și încă doi indivizi care-l escortau pe decan.

— Ce naiba e asta? întrebă Justin.

— Probabil un procedeu de rutină, zise Ted pe un ton liniștit.

VP - 236

— Bună dimineața! spuse decanul. Voi fi scurt. După cum vă imaginați, avem nevoie de colaborarea voastră pentru investigația pe care departamentul de poliție din Massachusetts o face în aceste momente.

Detectivul Segarra și agentul său vor percheziționa clădirea și avem nevoie ca voi să rămâneți aici cât timp se realizează acest lucru.

Un amestec de șușoteli și proteste se extinse în încăpere. Segarra luă

cuvântul.

— Dacă vreunul dintre voi are neapărat nevoie de ceva în următoarele două sau trei ore, să ridice mâna acum și un ofițer îl va însoți până în cameră

pentru a-l lua. Făcu o pauză. Când zic neapărat mă refer la medicamente.

— Dar aveți voie să faceți percheziția asta? întrebă cineva?

Decanul răspunse:

— Avocații universității sunt aici pentru ca totul să decurgă conform legii.

Nimeni nu ridică mâna și nici nu formulă altă reclamație. Segarra și oamenii săi se făcură nevăzuți pe scări în sus. Doar doi dintre ei rămaseră

jos să păzească ușa.

Ce se întâmpla?