Ted părea un elev care ieșise în fața clasei ca să spună pe dinafară lecția.
Laura îl privea pe deasupra ochelarilor de citit.
— Îți promit că mă voi gândi. Totuși, permite-mi să-ți spun că decizia nu-mi aparține. Eu nu sunt directoarea acestui pavilion.
Ted se așeză.
— Înțeleg. Pentru mine e suficient să știu că o să te gândești la asta.
— Așa va fi. Îți promit.
33.
Marcus n-o mai văzuse pe Laura de când luaseră prânzul acela rapid la cafeneaua spitalului, iar de-atunci nu reușea să-și ia gândul de la ea nicio VP - 188
clipă. Când ea îl sunase la birou și-i spusese că vrea să vorbească cu el despre cazul lui Ted McKay, Marcus acceptă să se întâlnească și luă o hotărâre: avea să-i spună imediat tot ce simțea. Era sătul să tot inventeze scuze. Ted McKay putea să aștepte. Lumea întreagă putea să aștepte.
Laura îl găsi așezat pe un fotoliu lângă fereastră.
— Pot să intru?
— Sigur.
Laura se așeză pe celălalt fotoliu. Stăteau la nouăzeci de grade unul față
de altul. El se uită pe geam; căuta cuvintele potrivite. Nu, de fapt își făcea curaj.
— Te simți bine, Marcus?
— Sincer?! Nu sunt chiar bine. Sunt…
Ea se aplecă puțin, rugându-l să continue. Marcus reformulă fraza în minte. Luă o gură de aer.
— Nu-mi pot lua gândul de la tine, spuse în sfârșit.
Ea zâmbi pe jumătate satisfăcută, pe jumătate înduioșată.
— Data trecută când am fost la tine acasă… îmi doream atât de mult să te sărut!
Laura își puse mâna pe brațul lui.
— Așteaptă! Hai să o facem cum trebuie! De ce nu mă inviți la tine acasă
sâmbătă? Când o să-mi deschizi ușa, o să fie primul lucru pe care-l vom face, fără să ne spunem vreun cuvânt.
El încuviință.
— E un rendez-vous, spuse ea, și se ridică.
— Credeam că vrei să…
Laura ieși din birou. Ușa se închise în urma ei și se deschise din nou.
— Doctore Grant? Pot să vorbesc cu dumneavoastră?
Marcus zâmbi.
Laura se așeză pe scaunul din fața biroului, iar el se îndreptă spre locul său obișnuit.
— Secretara ta crede că sunt nebună, se abținu Laura să nu râdă.
— Ești un pic, spuse Marcus, și după o scurtă pauză arătă spre fotoliile unde stătuseră mai devreme. Și-ți mulțumesc… pentru… Știi tu de ce. Despre ce voiai să vorbim?
Chipul Laurei se schimbă dintr-odată.
— Ted și-a amintit de câteva lucruri din trecut și cred că a sosit momentul să facem unele presiuni.
Laura îi povesti visul cu studentul de la UMass. Îi vorbi și despre poteca din spatele castelului roz.
VP - 189
— Ted vrea să meargă la casa de lângă lac, explică Laura. Crede că acea cărare îl poate ajuta să-și amintească, sau poate îl va conduce într-un loc important pentru, el. M-am gândit bine la asta și aș vrea să încerc, Marcus.
El medită preț de o secundă.
— Ești sigură că e momentul potrivit?
— Sincer, nu. Dar până aici totul a fost atât de rațional! Zilele trecute l-au vizitat fiicele sale… dacă ai ști cât de drăgălașe sunt fetițele astea! Dacă asta-i trebuie lui Ted ca să deschidă această ultimă ușă, cred că e nevoie să încerc.
