Asta nu e tot.

20.

În prezent

Nu trecuseră nici măcar cinci minute de când Laura plecase, și deja Lee se simțea stânjenit. McKay îl privea cu un zâmbet calm și enigmatic.

— Ce reprezintă locul ăsta? întrebă paznicul.

Ted se uită în jur ca și cum ar fi căutat răspunsul în aer.

— Un fel de refugiu, bănuiesc. Un loc unde te retragi.

Lee nu era surprins. La Lavender auzise povești mult mai ciudate decât cele ale unui tip bogat, căruia îi plăcea să-și petreacă timpul într-o fabrică

părăsită.

— Înseamnă că ți-ai amintit, spuse Lee, deși nu era prea încântat. Când se întoarce doctorița, o să putem pleca în sfârșit de aici.

— Nu cred că se va întoarce.

VP - 242

Lee îl privi cu atenție.

— Nu cred că se va întoarce curând, continuă Ted. Părea să aibă o urgență

destul de serioasă.

— Abia dacă a apucat să spună câte ceva înainte de a ieși.

— E posibil.

Ted se sprijini de o masă din oțel. Pe ea se găseau câteva bucăți de metal oxidat, cutii cu vopsea și diverse lucruri. Lee nu lăsă garda jos, deși mâinile lui Ted erau încătușate. Tipul era în stare să anunțe pe cineva de-afară

pentru a-l ajuta să evadeze. Deși doctorița Hill avea încredere în el, Lee era de părere că se purta foarte ciudat.

— Înainte să fiu internat în Lavender, aveam de gând să mă sinucid.

Brusca schimbare a subiectului a fost urmată de o notabilă schimbare pe chipul lui Ted.

— Suferi de vreo boală?

— Nu.

Din nou acea expresie visătoare…

— Încă mai vreau să mă sinucid, Lee. Ted căscă ochii mari – în ei se putea citi un amestec de implorare și nebunie. Îmi doresc asta mai mult decât orice pe lume.

Lee intră în alertă. Își duse mâna la pistol, dar nu îl scoase.

Ted zâmbi fără să se miște un milimetru din locul în care se afla.

— Liniștește-te, Lee. Vreau să-ți propun ceva.

— Ce?

— Când Laura se întoarce, o să încerc să evadez. Tu îmi dai semnalul de avertizare, conform protocolului, mă somezi că vei trage dacă nu mă opresc, iar eu pur și simplu nu mă voi supune ordinului tău. Pac, pac… și gata!

— N-o să te omor, McKay. Dacă faci pe deșteptul, vei avea parte de un glonte în picior.

— Haide, Lee… fă-mi jocul pentru un moment, vrei? Doctorița Hill va fi martoră. Nimeni nu va putea demonstra că m-ai nimerit în cap sau în picior.

Pot să alerg destul de repede… lanțurile astea nu sunt așa scurte. Nu e o împușcătură ușoară.

— N-o să te omor, repetă Lee. Nu-mi doresc decât să mă întorc la Lavender înainte de a se face ora trei, și de-acolo acasă la soția mea.

— Acum, că ai adus-o în discuție… pe soția ta. Martha spuneai că se numește, așa-i? Imaginează-ți că ai putea să-i îndeplinești visul cu lacul pe marginea căruia ai cabana. N-ar fi minunat?

Lee se încruntă și continuă să tacă.

— Imaginează-ți, Lee, că în plus îți vei putea cumpăra o mașină de teren cu care vei merge însoțit de Martha la cumpărături și o să vă petreceți un VP - 243

sfârșit de săptămână împreună acolo. Odată pensionat, vei putea călători cu Martha prin Europa. Ai mai fost vreodată în Europa? Imaginează-ți cum ar fi totul dacă n-ai avea grija banilor…

— Imaginează-ți, imaginează-ți… OK, John Lennon, ce propui?

— Propun, Lee, să facem ca acest vis să devină realitate.

— Cum?

— Fabrica asta are o pivniță imensă. Am acolo un milion de dolari ascunși. Sunt ai tăi.

Lee zâmbi.

— Un milion ascuns în pivniță?

— Haide, Lee! Tocmai ai văzut casa mea de vacanță. Eu am tot ce vezi, printre altele. Nu e imposibil de crezut că am păstrat această sumă de bani pentru zile negre, nu?!

— Da, nu mă îndoiesc că ai făcut asta. Însă nu cred că ai ascuns banii în pivniță.

— Și atunci de ce crezi că am venit până aici?

Lee îl privi atent pe Ted câteva clipe. Apoi își îndreptă privirea spre ușă, pentru a verifica dacă încă erau singuri. Nu dorea ca Laura să audă

conversația lor.

— Credeam că nu-ți amintești nimic…