Vocea puternică a lui Frank răsună în casă ca un trăsnet. Ted putea să se ascundă din nou sub pat – sigur că asta nu l-ar fi împiedicat să audă tot ceea VP - 256
ce se petrecea la parter – dar din cine știe ce motiv deschise ușa și se duse pe scară. Ceva rău se putea întâmpla. Lui Ted îi era frică.
Frank nu întârzie să descopere resturile în chiuvetă și asta îl făcu să-și piardă mințile.
— Nu pot să cred! striga încontinuu. Curvă nenorocită!
Insultele erau specialitatea lui Frank.
Kristen nu zicea nimic. Ted nu îndrăznea să se arate, dar și-o putea imagina pe mama lui în spatele canapelei. Ceva se făcu țăndări pe jos, o vază
sau un ghiveci, poate veioza din sufragerie.
— O să plec din casa asta, m-ai înțeles? Nu trebuie decât să iei două
pastile. Și nici asta nu ești în stare să faci! Atât de proastă ești!
— Stai departe de mine! vorbi Kristen pentru prima dată.
— Nu stau deloc departe de tine, la dracu’!
— Să nu m-atingi!
— Stai cuminte, nemernico!
— De unde…?
O lovitură sonoră o făcu pe Kristen să tacă imediat. Mai primi încă două
lovituri. Frank nu era doar inventiv la capitolul insulte, ci era și generos cu loviturile.
— Înghite-o, tâmpito!
— De unde…?
Lui Kristen îi era greu să vorbească.
— De unde le-am luat? De unde le-am luat? Le aveam ascunse… pentru că
știam că într-o zi vei face asta. Atât de bine te cunosc, ștoarfo. Mereu cauți să-ți bați joc de mine. Înghite-o odată! Lasă-mă să văd… Mișcă limba! Să nu mă muști, nemernico!
O lovitură. Aproape sigur cu palma peste față, pentru că sună ca un bici.
— O să mai iei încă una… să nu cumva s-o scuipi, te avertizez!
Mama nu lua niciodată două pastile odată. Lua una la opt ore, Ted știa perfect.
— Iar de data asta vor fi trei, spunea Frank furios, jubilând la fiecare cuvânt.
Trei! Ted se îngrozi. Putea să fie logic să ia două, dacă sărise una. Dar trei?
Ce rost avea ca mama să ia trei pastile mari?
— O să plec… Kristen. Mă auzi? Poate n-o să mă mai întorc niciodată, iar statul se va ocupa de tine… Ar fi ceva, nu-i așa?
Nu mai existau răspunsuri din partea mamei. Poate că adormise mai repede ca de obicei. Trei pastile ar fi putut duce la… asta, nu?
Statul se va ocupa de tine.
VP - 257
Ted se ridică, auzindu-l pe Frank pe scară. Băiatul fugi în camera lui și închise ușa după el. Se băgă în pat și se prefăcu că doarme. În câteva momente, auzi cum ușa se deschise și apoi se închise. Se aștepta ca tatăl său să creadă realmente că nu auzise nimic, deși era greu de crezut.
Apoi auzi dușul și se dădu jos din pat.
Tatăl lui obișnuia să-și facă duș dimineața. Dacă repeta ritualul, asta însemna că intenționa să iasă. Și atunci înțelese. Frank avea să plece! Oare nu spusese asta mai devreme?!
O să plec, Kristen.
Ted se hotărî într-o clipă ce va face în continuare. Aranjă pernele pe pat ca să pară că se afla acolo, luă o sacoșă și puse în ea câteva haine. O lăsă pe pat și analiză dacă era prudent să coboare. Știa că trebuie s-o facă. Tata era încă la duș, iar asta îl liniști. Ajunse la parter și o găsi pe mama stând în spatele canapelei, cu picioarele desfăcute și capul înclinat într-o parte, adormită.
— Teddy… șopti ea abia deschizând ochii.
Ted o sărută pe frunte.
— Nu te urăsc, mamă!
Statul se va ocupa de tine.
