manipuleze anturajul. A fost un elev exemplar, cu o inteligență peste medie, care nu crea probleme și era în stare să treacă neobservat. Andrew Dobbins, poate singurul lui prieten în anii petrecuți la Hamherstville, a fost singurul VP - 268
care a făcut cu precizie caracterizarea lui Frank McKay, care reflectă
adevărata esență a acestui sângeros asasin în serie.
Randall făcu o pauză premeditată. Vorbise despre asta de o mulțime de ori, deși în circumstanțe diferite, și știa cum să trezească interesul celor prezenți.
— Când adevărul a ieșit la iveală, toți cei care l-au cunoscut pe Frank McKay au fost îngroziți și uimiți, inclusiv sora și fosta soție, vecinii, asociatul său, toți… cu excepția lui Andrew Dobbins. Andrew Dobbins, care nu l-a mai văzut de la vârsta de zece ani pentru că familia lui se mutase în capitală, a fost singurul care a crezut că știrile care străbăteau țara puteau fi adevărate.
În fond, știa că erau adevărate. Pentru că Andrew Dobbins a fost primul și, după cum am spus, poate singurul care s-a apropiat de prăpastie și a văzut adevărata față a acestui om.
La un moment dat, imaginea de pe ecran se schimbă. Acum apărea tânărul Frank pozând alături de o mașină roșie. Avea în jur de douăzeci de ani și, la prima vedere, chipul lui surâzător nu atrăgea atenția. Pe măsură ce imaginea se apropia, totuși, ceva în ochii lui părea că traversează bariera timpului și a spațiului pentru a le arăta tuturor celor prezenți adevăratele lui intenții.
— Frank McKay n-a fost un soț model, niciun vecin exemplar, cu atât mai puțin un tată bun… dar în ochii celor care îl cunoșteau nu era un asasin. Nu putea fi un asasin. Era un bărbat temperamental, asta da, un bărbat impulsiv, poate. Asasin? Nu, imposibil. De câte ori n-am auzit același lucru de la alții ca el? Căci atunci când persoane precum McKay învață să se ascundă în spatele măștii de om cumpătat devin imposibil de găsit, merg printre noi fără a fi pedepsiți. Și tocmai asta, aroganța ca lucrurile să iasă
cum și le doresc ei o dată și încă o dată, – ca să se simtă superiori celorlalți, îi impulsionează să continue. Nu e doar dorința nestăpânită de a omorî și de a face rău, e vorba și de orgoliul de a se simți atotputernici. Andrew Dobbins locuia la câteva case distanță de Frank. Mergeau împreună la școală, se întorceau împreună, deveniseră prieteni. Într-o zi, Frank l-a invitat pe Andrew la el acasă; era vară și părinții lui erau la lucru, deci erau singuri. I-a spus că în ziua aia nu avea chef să se plimbe cu bicicleta și nici să facă alte lucruri pe care obișnuiau să le facă; l-a dus în grădina din spate și i-a arătat o serie de borcane cu păianjeni, scarabei și alte insecte mari. Frank avea la el briceagul, pe care îl cumpărase de la un băiat mai mare și nimeni nu știa că-l avea, cu excepția lui Andrew. Era secretul lor. În acea zi, în grădina casei lui, Frank i-a cerut prietenului său să aleagă una dintre insectele captive.
Andrew alese un păianjen de mărime medie care părea un pic amețit.
Presupuse că Frank avea să-l omoare cu briceagul – deja în acel moment îl VP - 269
credea în stare de asta – și adevărul e că nu se impacientă prea mult. Cine n-a omorât un păianjen vreodată?! Andrew era dispus să participe la acel joc, fără să-și imagineze că de fapt era pus la încercare.
Deși cazul spintecătorului din Hamherstville fusese subiect de analiză
minuțioasă, majoritatea comentatorilor se concentraseră pe crimele care aveau să urmeze. Presei îi plăcea să caracterizeze monstrul, dar de multe ori uita de persoană. Randall descoperise anumite detalii, precum cele pe care era pe punctul de a le dezvălui, și care erau capabile să producă un impact mult mai profund decât cel mai aberant asasinat. Auditoriul era în perfectă
stare de liniște.
— Frank n-a omorât păianjenul cu briceagul, nu la început. I-a tăiat patru picioare și împreună cu Andrew l-a observat în timp ce încerca să fugă, râzând când vedeau că abia putea să dea ture în cerc. Atunci Frank i-a tăiat încă un picior, iar apoi altul, în timp ce-i explica lui Andrew că nu trebuiau tăiate prea aproape de corp, deoarece păianjenul avea să moară prea repede. Într-un final, sărmanul păianjen a rămas cu un singur picior cu care abia mai putea să atingă pământul și să se învârtă în jurul său, până când a murit. Nu fusese doar un joc pervers, ci o probă, după cum v-am mai spus.
Spre sfârșitul acelei veri, Frank i-a cerut lui Andrew să vină la el acasă, i-a spus că se gândise să facă niște probe speciale – așa vorbea Frank când se referea la mutilarea insectelor la care ambii participaseră de trei sau patru ori – și Andrew fusese încântat, începea să aibă pentru prietenul său un fel de fascinație. Frank îl duse în grădină, doar că de data asta nu mai erau borcanele cu insecte, ci un coș cu o pisică micuță, de trei sau patru luni, avea să estimeze Andrew Dobbins la mult timp după aceea, când cu oarecare regret recunoștea că, deși în momentele acelea intuise intențiile lui Frank, nu se simțise afectat în mod special. Pisicile nu-i plăceau prea mult… Frank i-a desfăcut picioarele pisicii folosind niște sfori. Când o imobiliză, în timp ce animalul mieuna disperat, îi scoase ochii cu briceagul, apoi cu o brichetă i-a dat foc burții, urechilor, botului… până când pisica n-a mai rezistat și a murit. Andrew a renunțat să-l mai frecventeze pe Frank aproape imediat, și posibil asta a reprezentat o avertizare pentru micul McKay. O avertizare a ceea ce s-ar fi putut întâmpla dacă le permitea celorlalți să-i vadă adevărata natură.
Ecranul nu proiecta acum nicio fotografie. Randall așteptă câteva secunde până apăru chipul unei fete de douăzeci de ani.
— E dificil să spunem că Elizabeth Garth a fost prima lui victimă, dar fără
îndoială s-a aflat printre primele, pentru că McKay nu a comis niciodată
crimele atât de aproape de Boston…
VP - 270
Randall făcu o pauză, dus pe gânduri, dând ușor din cap, după care adăugă:
— Ceea ce nu e adevărat în totalitate, desigur… dar o să ajungem și la asta. La urma urmei, e principalul motiv pentru care ne-am reunit azi aici.
Modul în care Frank McKay a ucis-o pe Elizabeth Garth, o mamă tânără
necăsătorită, scoate în evidență că încă era în faza de inițiere. E posibil chiar să fi acționat imprudent. Nu doar că a omorât-o relativ aproape de casa lui, ci și a contactat-o telefonic, lucru care putea fi decisiv în capturarea lui. În plus, corpul lui Elizabeth prezenta câteva lovituri de cuțit pe brațe și membre, dar tăietura adâncă la gât îi provocase moartea în câteva secunde, lucru diferit față de sadismul și tortura asasinatelor ulterioare. La ce s-a gândit McKay după ce a ucis-o pe Elizabeth Garth? Eu aș paria: unu, că a simțit o plăcere extremă torturând-o și că într-un final a omorât o fată lipsită
de apărare, drept care știa că avea să mai facă asta; și doi: că dacă ar fi continuat să fie imprudent, avea să fie prins, drept care trebuia să elaboreze un sistem prin care să se asigure că putea continua la nesfârșit. Cel puțin șapte crime au avut loc între 1983 și 1989, și toate s-au întâmplat în afara statului. Victimele erau femei tinere, dar aici se opresc coincidențele. Frank omora cu un cuțit, cu un ciocan, chiar cu mâinile goale, le alegea la întâmplare reducând contactul cu ele la minimum. De-a lungul acelor ani, profita de turneele de șah ale fiului său, Ted, pentru a-și justifica absențele.
Călătorea mai bine de o oră de la locul unde se desfășura turneul, alegea victima, o tortura și mutila timp de două sau trei ore. Rareori s-a mai văzut un așa grad de cruzime, și totuși să se găsească un numitor comun care să
facă legătura dintre crime a fost imposibil.
Pe ecran se succedau chipurile victimelor.
— Frank McKay a murit fără să fie prins. A ucis nouăsprezece femei și doi bărbați, dar este suspect de alte cincisprezece crime. Nici măcar sistemele moderne precum Vicap n-ar fi putut stabili un numitor comun.
Pe ecran era proiectat un labirint circular.
— Înainte am spus că e posibil ca nimeni să nu-l fi văzut pe adevăratul Frank McKay, cu excepția prietenului său din copilărie, Andrew Dobbins, dar poate că nu e adevărat întru totul. E posibil ca prima lui soție, Kristen McKay, care a suportat lovituri și maltratări ani în șir, să-și fi dat seama de răutatea care-i stăpânea sufletul soțului ei. Dar Kristen era o femeie cu probleme mintale, iar situația ei fusese critică de-a lungul anilor de conviețuire cu el. Totuși Ted, fiul cel mic al lui McKay, a fost martor al comportamentului nebunesc al tatălui său. Micuțul Ted, un geniu al șahului, care avea să devină un om de afaceri prosper, este cheia acestui mister.
Randall arătă în centrul labirintului.
VP - 271
— O cheie care avea să stea ascunsă câțiva ani și despre al cărei rol fascinant aveți ocazia să aflați acum.
Imaginea labirintului se îndepărtă lent până când lăsă să se vadă că, în realitate, era coperta unei cărți. Ultima scăpare, acesta era titlul ei.
Dedesubt, cu litere mari roșii, era scris numele autoarei.
— Doamnelor și domnilor, ca să nu mai lungim vorba, v-o prezint pe cea care a reușit să scoată adevărul la iveală. V-o prezint pe doctorița Laura Hill.
Aplauzele o întâmpinară pe Laura, care se îndreptă cu o oarecare grabă
