— Dumnezeule!
— Nu te amărî, Ted. E evident că nu te simțeai bine când ai făcut ce-ai făcut. Și nici în zilele anterioare evenimentului. Holly mi-a spus că, timp de o lună, ai ținut ascunse fotografiile făcute la restaurant, și că acest lucru nu-ți era caracteristic; că e sigură că i-ai fi zis de ele.
El aprobă.
VP - 151
Trebuia să mai fie ceva. Era greu să faci speculații referitoare la Lynch, de a cărui prietenie Ted nu-și mai amintea nimic. Poate că știa ceva despre el care i-ar fi făcut rău lui Holly.
— La ce te gândești? simți Laura primejdia.
— Holly a menționat ceva despre Lynch, vreo bănuială? Presupun că dacă
avea vreo relație cu el, ar fi făcut-o pentru că îl considera un om bun, deși uneori ne încurcăm cu cine nu trebuie.
— Știu la ce te referi. Uite ce e, voi fi sinceră cu tine. Holly mi-a mărturisit că Lynch era un om bun, liniștit și cuviincios. Deși el și Holly începuseră să
aibă sentimente unul față de celălalt, el a fost cel care a refuzat să continue relația până ce divorțul între tine și ea nu s-a stabilit. Justin voia să
vorbească cu tine și să-ți explice totul. Desigur, asta e doar părerea lui Holly și nu exclude posibilitatea de a mai fi ceva la mijloc.
— Holly e o femeie foarte intuitivă. Dacă ea a afirmat asta, înseamnă că e adevărat.
— Totuși, și eu am aceeași părere ca tine, îi spuse Laura. Căuta ceva într-un dosar care conținea plicuri de plastic. Ceva te-a determinat să reacționezi așa cum ai făcut-o cu Lynch. Probabil că ai descoperit ceva când l-ai urmărit.
Nu am vorbit cu detectivul particular pe care l-ai angajat, însă Holly a făcut-o și i-a spus că el doar a făcut filajul și apoi ți-a dat fotografiile.
— Numele detectivului este Pitterstone, nu?
— Îți amintești asta?
— Wendell mi-a vorbit despre el… Dumnezeule, în tot acest timp am povestit despre cineva care nu există. Oare cum e posibil?
— Prietenia ta cu Lynch, relația lui cu Holly, casa de lângă lac… toate sunt legate de Wendell. Mintea ta a divizat informația, iar acum îi aparține lui. Se poate spune că, într-o oarecare măsură, tu nu ai acces la ea. În acest moment, în mintea ta există o cameră încuiată.
Deschide ușa!
Laura vorbea încet. Era ca și cum, cu fiecare cuvânt, ar fi testat capacitatea lui Ted de a asimila informația.
— Ce-ai acolo? întrebă Ted.
Laura scosese o poză din dosar. Era mică și veche de câțiva ani. I-o dădu.
În fotografie apăreau Ted și Lynch când erau tineri, la o petrecere din timpul facultății, zâmbind lângă un poster cu Uma Thurman în filmul Pulp Fiction. Imediat, posterul îl făcu pe Ted să-și amintească. Se afla pe hol, aproape de camera sa. Uma purta o perucă neagră și fuma provocator. Acel Ted din poză arăta bine, era slab, avea părul lung până la umeri. Purta o banderolă în stil Axl Rose, iar în mână ținea un pahar de plastic. Lângă el, VP - 152
Lynch avea același aspect jovial cu care Ted și-l imaginase bătând la ușa casei lui… Era de-o frumusețe extraordinară.
— Îmi amintesc perfect de posterul ăla. Dar nu de Lynch. Se pare că eram apropiați.
Laura aprobă. Puse poza la loc în dosarul ei.
— În visul în care mi se arăta casa de lângă lac, a mai apărut ceva, spuse Ted, o oarecare familiaritate legată de acel loc. În plus, azi când m-am trezit, mi-am dat seama de un lucru: nu puteam să-mi amintesc chipul lui Wendell, nu eram sigur de culoarea ochilor săi, trăsăturile feței sale se risipeau în mintea mea. Era slab? Purta ochelari? Nu puteam spune cu exactitate.
— Că tot veni vorba de Wendell, trebuie să te întreb ceva… Numele are vreo semnificație pentru tine?
Ted se gândi.
— Dacă te referi la faptul că poate să fi cunoscut pe cineva cu numele ăsta, răspunsul e negativ. Cel puțin, nu din câte îmi amintesc, ceea ce nu înseamnă prea mult în condițiile de față.
Laura încuviință.
— Nu-mi vine să cred că, din cauza mea, cineva a intrat în comă, spuse Ted luându-se cu mâinile de cap și nevenindu-i să creadă.
— Nu te mai gândi la asta, Ted. Sunt convinsă că o parte din psihoza ta a debutat înaintea incidentului cu Lynch. Cu destul timp înainte. M-am gândit mult dacă era oportun să-ți dezvălui faptul că Wendell nu există, că în realitate e o parte din tine care se ascunde sub această mască…
— Te temi c-aș putea intra încă o dată în unul din acele cicluri?
— Nu cred. Am ajuns prea departe.
— Prea departe?
— Exact. Gândește-te la primul ciclu. În el, urma ca tu să te sinucizi pentru că aveai o tumoare pe creier. La rândul tău, trebuia să-l omori pe Wendell, partea din tine care conștientiza adevărul în ceea ce privește relația lui Holly și de asemenea faptul că erai vinovat că-l bătuseși pe Lynch.
Într-o oarecare măsură, constituie ciclul perfect. Teoria mea este că aveai de gând să te sinucizi după întâlnirea cu Lynch, dar judecata ta s-a încețoșat și în final nu ai făcut-o. În acel moment, mintea ta a inventat acel ciclu, repetându-l la nesfârșit, în care îl omorai pe Wendell și tot ceea ce reprezenta el.
— Văd unde bați… spuse Ted. În acel ciclu nici măcar nu aveam probleme cu Holly.
— Era sinuciderea perfectă.
