Laura știa de la început că Wendell nu era real, ci proiecția propriului sine pe care Ted o crease. Holly îi confirmase că ei înșiși erau proprietarii casei de lângă fac, că fusese o perioadă în care obișnuiau să meargă acolo în weekenduri, dar că, în ultimul timp – de când lucrurile nu mai mergeau bine în căsnicia lor – Ted era singurul care se mai ducea pe-acolo. El era cel căruia îi plăcea să pescuiască, cel care deținea un Lamborghini negru de care avea grijă ca de propriul copil și cel care construise castelul prințeselor Disney și pe care îl descrisese de atâtea ori în timpul ședințelor de terapie.
Ted era cel care îl cunoscuse pe Lynch la facultate. Fuseseră foarte apropiați în timpul facultății și chiar după aceea. Mai apoi începuseră să se întâlnească tot mai rar, dar păstraseră mereu legătura. Holly o asigurase pe Laura că, în momentul în care inițiase relația cu Lynch, căsnicia ei cu Ted era deja distrusă și simțeau nevoia să-i pună punct. Nu o făcuseră până atunci pentru că așteptau un moment potrivit pentru a le-o spune fetelor.
Holly și Lynch se purtară cu multă discreție, iar singura lor greșeală o reprezentase o cină la restaurantul în care fuseseră fotografiați. Voiau să se bucure de o întâlnire normală, fără să se tot ascundă, și luaseră decizia să
meargă fiecare cu mașina lui până în Beverly, la vreo cincisprezece kilometri distanță. Fuseseră atât de fraieri în dorința lor de a se simți liberi, încât aleseseră chiar masa de la fereastră. Glumeau pe seama asta de fiecare dată
când cineva trecea și îi vedea, avea să-i mărturisească chinuită de remușcări Holly Laurei. Nici Holly și nici Lynch nu-și dăduseră seama că fuseseră
urmăriți de un detectiv particular încă de la Boston.
VP - 148
Holly susținea că Ted fusese cel care încetase să o mai iubească. Ted fusese întotdeauna mai rezervat și mai retras, doar cu Holly era altfel; deși, în ultimele luni începuse să se distanțeze de ea și să-i arate tot mai puțină
afecțiune. Oricât de mult încerca Ted s-o ascundă, distanța dintre ei ajunse să fie evidentă. Momentele în care făceau dragoste deveniseră tot mai rare până ce dispărură. El încetase să o mai dorească, și ea fusese cea care, pentru o bună bucată de timp, avusese inițiativa crezând că va putea reaprinde dorința, ca un foc care în ultimul moment poate fi salvat în mod miraculos de la stingere. Dar era dureros să cerșești câteva clipe de frenezie mecanică. Holly prefera să se amăgească și să accepte scuzele lui Ted în fiecare seară: ba că serviciul îl obosea, ba că fetele nu adormiseră încă… Dar la un moment dat pricepu, simți. Nu mai era dorită. Simți că i se ia un văl de pe ochi. Și asta pentru că Ted, o dată pe săptămână, ba uneori chiar de două
ori, pleca în călătorie în alt stat pentru a se întâlni cu cei mai importanți clienți: cei pe care managerul firmei trebuia să-i întâlnească personal. Erau clienții cu cei mai mulți bani, îi spunea mereu lui Holly, cei mai importanți dintre clienți și pe care trebuia să-i țină la curent cu tot ce se întâmpla cu banii investiți de ei în companie. Ted lipsea aproximativ trei zile, uneori chiar o săptămână și se întorcea bine dispus, le aducea cadouri fetelor, era comunicativ… ba chiar și Căpitanul Erecție îi mai vizita din când în când în vreuna din nopțile imediat următoare întoarcerii din voiaj.
Dar în scurt timp, lucrurile reveneau la normal. Din nou devenea apatic, prost dispus și cu chef de mers la pescuit. Holly nu știa dacă era vorba de o femeie sau de mai multe, dar înțelesese că soțul ei era fericit departe de ea.
Holly nu era tocmai mândră de asta, dar se văzu obligată să cerceteze adevăratele motive ale acelor călătorii. Dăduse câteva telefoane la firmă, vorbise cu secretara lui Ted, cu asociatul său, totul se potrivea. Ori regizase un plan perfect, ori nu exista nicio trădare. Dar, cine ar avea nevoie de o săptămână pentru o simplă călătorie de afaceri? El îi spunea că profită de timp și ca să meargă la pescuit, lucru pe care l-a coroborat cu membrii unui club de pescari din Denver. Desigur că, în caz că o înșela, Ted avea mult mai multă grijă de a o ascunde decât Holly, care se expusese în fața tuturor când se hotărâse să ia masa cu amantul său la un restaurant.
Într-un final, Holly se dădu bătută. Până la urmă, faptul că Ted o înșela nu schimba prea mult situația. Și mai era ceva: ea era cea care renunța la iubire, aproape fără să-și dea seama. În doar câteva săptămâni, indiferența soțului ei ajunsese să fie binevenită, și în mod tacit acceptată. Ajunsese chiar să-și dorească să existe altă femeie în viața lui, pentru că asta ar fi făcut lucrurile mai ușoare.
VP - 149
Într-o zi, Justin Lynch veni în vizită. Ted nu era acasă, și nici fetele. Holly se înțelegea bine cu el, așa că îl primi în casă, băură un pahar de vin, discutară și, în doar două ore, Holly îi povesti totul. Justin n-avea habar de problemele lor, și o asigurase că nici nu știa dacă Ted avea sau nu vreo amantă. Prietenul său nu-i spusese niciodată nimic în această privință; era foarte rezervat, se scuză el. Chimia dintre ei era evidentă, astfel că Justin deveni confidentul lui Holly.
Când situația deveni de nesuportat, Holly hotărî să vorbească cu Ted.
Divorțul era cea mai bună variantă și căzură de acord din capul locului. Ted începuse să aibă dureri de cap. Holly și Justin continuau să se vadă în calitate de confidenți, deși atracția dintre ei creștea și devenea zi după zi tot mai greu de ascuns. Cu cât se cunoșteau mai bine, cu atât se plăceau mai mult.
Semnarea actului care preceda divorțul dintre Holly și Ted le era necesară
ca să dea frâu liber iubirii lor. Gândul că Ted ar fi avut la rândul său o amantă reprezenta scuza perfectă pentru a se simți mai puțin vinovați.
Holly nu știu niciodată că în acele momente Ted începuse să se vadă cu doctorul Carmichael, convins că o tumoare malignă îi devora creierul. Cu atât mai puțin știa că ideea sinuciderii își făcuse încet dar sigur loc în mintea lui.
Un alt detaliu pe care îl află abia mai târziu a fost existența detectivului particular și a fotografiilor în care fusese surprinsă cu Lynch la restaurant.
Ted nu-i înfruntase pe niciunul dintre ei, păstrase fotografiile într-un plic în seif și își continuă viața parcă pierdut în limbul sufletelor rătăcite, până ce aveau să decidă cum să gestioneze divorțul, relația cu fetele și cu cei apropiați. În mod paradoxal, conviețuirea în perioada aceea fusese mai ușoară.
Holly găsi târziu fotografiile, avea să-i mărturisească ea Laurei. Nu știa cifrul de la seif și fusese nevoită să-l forțeze. Dar asta se întâmplă o lună mai târziu. Timp de o lună, Ted rămase alături de ea, fără să-i spună nimic de parcă nu l-ar fi interesat.
De ce așteptase Ted o lună? O lună pentru a-i face o vizită lui Lynch la birou, când nimeni nu era prin preajmă, și să-l snopească în bătaie cu o veioză din bronz. O lună pentru ca cineva de la etajul inferior să audă
lovituri, strigăte și să anunțe poliția; să-l găsească pe Ted în holul clădirii cu veioza pe genunchi și plin de sângele prietenului său. Când polițistul care îl găsise îl întrebase cum se numea, inițial răspunse că nu-și amintește, pentru ca apoi să spună că numele său e Wendell. Fusese arestat și dus la secția de poliție unde se dovedi că numele său real era Theodore McKay.
Bătaia suferită îl duse pe Lynch în starea de comă. Medicii fuseseră
optimiști în primele zile, trebuia operat de urgență și credeau că drenând VP - 150
sângele aveau să reușească să reducă inflamația produsă la nivelul creierului și că astfel urma să-și revină. Însă acest lucru nu se întâmplă.
Holly îl vizita în fiecare săptămână. Justin era singur la părinți și avea o familie foarte mică; era atât de trist să-l găsească mereu singur, pe un pat de spital, visând la un miracol de care nu era foarte sigură că avea să se și producă! Holly nu putea spune dacă se îndrăgostise de el, dar era sigură că
sentimentele ei într-acolo se îndreptau. Și se simțea în mod evident responsabilă. De ce nu fusese mai atentă? Laura îi recomandase să facă
terapie și asta o ajută foarte mult. Nimeni n-ar fi zis că un om pașnic și deschis dialogului cum era Ted ar fi putut păstra secretul infidelității, pentru ca apoi să se dezlănțuie brusc ca Vezuviul.
În ceea ce-l privește pe Ted, se lăsase pradă unei stări catatonice. Fusese internat în Lavender Memorial. Doctorița Laura Hill preluă cazul său imediat și luă legătura cu doctorul Carmichael, cel care îl tratase pe Ted până la momentul acela.
22.
Ted o asculta pe Laura fără să o întrerupă. Când doctorița îi vorbi de bătaia primită de Lynch, se arătă ușor surprins.
— E tot în comă?
— Mă tem că da.
— Ești absolut sigură că eu am făcut-o, nu?
Laura încuviință din cap.
— Trebuie să existe o explicație, zise Ted dând din cap. De ce mi-aș fi bătut prietenul până la starea de comă? Faptul că avea o relație cu soția mea nu constituie un motiv suficient. Probabil că m-o fi scos din pepeni, nu neg, dar nu suficient cât să-l omor. Trebuie să mai fie ceva.
— Răspunsul se află în capul tău și al lui Lynch, însă el nu ne poate dezvălui nimic acum.
