divorțăm.

— Asta îmi amintesc. S-a întâmplat în sufragerie. De atunci, situația s-a mai detensionat puțin.

VP - 177

— Ceea ce eu nu știam atunci era că tu mergeai la un medic, nici că îi ceruseși unui coleg de la școală să-ți redacteze testamentul. Cu atât mai puțin știam că în seiful casei păstrai pozele cu mine și Justin. Le-ai ținut ascunse acolo aproape o lună, Ted! Tu știai tot și nu mi-ai spus nimic, nici măcar când ți-am cerut să divorțăm.

Ted își desfăcu brațele.

— Nu știu de ce nu ți-am spus nimic în acel moment, Holly, chiar nu știu.

Ea aprobă.

— Vreau să te cred.

— Nu știu din ce motiv l-am bătut pe Lynch… pe Justin, dar te asigur că

motivul nu are de-a face cu tine… cu relația dintre voi doi, de asta sunt sigur.

Vreau să fii fericită, Holly, tu și fetele.

Încă o dată, Holly încuviință.

— Doctorița Hill m-a ținut la curent, în tot acest timp. Știu că n-a fost ușor. Mi-a spus că trăiai… într-o altă lume sau ceva de genul ăsta.

— Da, ceva de genul ăsta. E oribil. E ca și cum cineva mi-ar fi luat ultimele amintiri înainte de a ajunge aici și le-ar fi făcut praf. Pare mai degrabă un vis.

E un nume: Wendell… reprezintă ceva pentru tine?

— Nu. M-a întrebat și doctorița Hill, dar n-am știut ce să-i răspund. Cine e Wendell?

— Se pare că e o parte din mine. E ca și cum în mintea mea ar exista un fel de depozit unde au ajuns amintirile mele, iar eu nu am acces la ele. Acest loc e Wendell. L-am văzut pe acest tip tot timpul, și de fapt acest tip sunt eu…

știu că sună ridicol. La început, eram prizonier al unor cicluri care se repetau la nesfârșit, dar datorită doctoriței Hill am reușit să scap de ele. Simt că sunt aproape de a descoperi adevărul, de a-l demasca o dată pentru totdeauna pe Wendell.

Ted era conștient de cum îl privea Holly. Ca pe un nebun, desigur. Cum să-l fi privit altfel? Iar el n-avea nicio intenție de a-i povesti lui Holly de oposum și nici de ceea ce mai văzuse pe fereastră…

— Ce se întâmplă, Ted?

El abia o auzea. Se ridică de pe scaun și se îndreptă spre canapea. Luă

desenul fetelor. Plaja, costumul de baie roșu, erau pure coincidențe?

— De ce ne-au desenat tocmai la plajă? întrebă Ted.

Holly se încruntă.

— Nu știu. Are vreo importanță? Le-am spus că ar fi o idee bună să-ți aducă un desen și apoi s-au dus în camera lor să-l facă. Presupun că vacanța reprezintă un moment fericit pentru ele și de-asta au ales tema asta.

Ted se așeză din nou, fără să-și ia ochii de la desen. Era vreun detaliu care i-ar fi spus ceva? În principiu, nu. Undița, delfinul gonflabil… niciun alt VP - 178

amănunt, nimic revelator. Își trecu degetul peste șezlonguri, peste persoanele care stăteau pe plajă și cei câțiva palmieri… nimic ieșit din comun. Niciun oposum ghemuit, niciun castel roz. Nimic care să-i fi adus aminte de viziunile pe care le avusese.

— Te simți bine, Ted? De ce îți atrage atenția plaja?

— N-am nimic. Am avut un vis zilele trecute, asta-i tot. E o coincidență, în visul meu purtai același costum de baie roșu…

Holly nu părea tocmai încântată că fostul ei soț o visase în costum de baie.

Ted puse desenul deoparte.

Își mai petrecură câteva minute împreună comentând fleacuri de familie.

Ted nu reușea să se concentreze asupra discuției. Uită de desen când fetele se întoarseră ca să-și ia rămas-bun. Le îmbrățișă pe amândouă și le promise că în curând va ieși din spital ca să fie alături de ele.

O promisiune pe care n-ar fi trebuit să o facă niciodată, firește.

30.

Desenul făcut de Cindy și Nadine era singurul lucru de pe panoul de plută

de deasupra biroului lui Ted. Desenul era lipit cu patru bucăți de bandă

adezivă. Mike, care ieșea în curte trecând pe coridor, îl surprinse uitându-se la el și se apropie. Își drese vocea.

— Aici nu sunt permise piunezele, spuse. Dacă te întrebi care-i scopul acestor panouri, să știi că nu ești singurul.

Ted se întoarse, zâmbind vag. Ultimul lucru la care se gândea în acel moment erau piunezele.

— Trebuie să descopăr ce se află în spatele cortinei, Mike.

Lui îi luă câteva secunde pentru a înțelege la ce se referea.

— Vizita familiei tale te-a sensibilizat, așa-i?

— Nu e vorba de asta. Vreau să spun că nu e vorba doar de asta. Trebuie să aflu adevărul, să ies de-aici și să fiu alături de fiicele mele.

Mike încuviință…

— Cum găsesc eu păcătosul ăla de oposum, Mike?

VP - 179

31.

Era joi după-amiază. Plouase mult în timpul dimineții, iar o mantie densă

de nori gri anunța o nouă repriză de ploaie. Era o veritabilă zi de iarnă în mijlocul primăverii.