— Da, da, se ridică Ted. Ne vedem mai târziu.
Se îndreptă spre locul în care se afla Roger. Visul din noaptea trecută îl tulburase profund.
Încă nu pricepi?
VP - 146
Laura îi aștepta în sala de evaluare. Ted intră ținând capul în pământ, târându-și picioarele. Nu părea să fie bărbatul nerăbdător care aștepta să
primească vești despre familia sa.
Roger îi atrase atenția cu un gest.
— Sunteți sigură că nu doriți să…? și-i arătă încheieturile mâinilor.
Laura dădu din cap că nu. Hotărâse că venise vremea să renunțe la cătușe.
— Doriți să rămân? se oferi Roger.
— Nu e necesar.
Asistentul nu păru convins, dar într-un final se retrase. Ted se așeză la locul său obișnuit.
— Ted, uită-te la mine… Vrei să vorbim altă dată?
— Nu, nu. Azi mai mult ca oricând vreau să vorbesc cu tine. Încerc să-mi pun gândurile în ordine.
— Ți-ai luat medicamentul azi?
— Sigur. Prietenii tăi oricum nu-mi dau de ales, glumi el.
Laura zâmbi.
— Mă întrebam dacă ți-au dat vreun calmant… Nu observ nimic în fișa ta.
— Fără calmante.
— Credeam că ești nerăbdător după discuția cu Holly și poate că…
Un surâs promițător lumină chipul lui Ted auzindu-i numele. Nu se putu abține.
— Ai reușit să vorbești cu ea?
— Da. Holly mi-a cerut în mod expres să-ți transmit că nu le va împiedica pe fete să-și vadă tatăl; că știe cât de mult le iubești, la fel și ele. Cindy și Nadine îți simt lipsa, dar înțeleg că trebuie să stai în spital ca să te refaci.
— Poate că ieri aveai dreptate… și ar fi bine să aștept puțin. Eu voiam doar să știu dacă ele sunt bine.
— Cred că cel mai bine ar fi să mai așteptăm câteva zile. Progresezi cu pași repezi. Ce te-a făcut să te răzgândești, Ted?
— Ieri am avut același vis dintotdeauna, eram acasă pe verandă, dar de data asta s-a mai întâmplat ceva. Am reușit să ies de pe verandă
îndreptându-mă spre ocean, doar că nu era un ocean, ci un lac.
Laura căută în geantă reportofonul portabil. Până în acel moment, Ted nu mai visase că se îndepărta de casă; asta putea să însemne că…
Se simți puternic însuflețită. Puse reportofonul pe masă și-i ceru să-i povestească visul, oprindu-se asupra detaliilor. Ted începu să vorbească.
Când se trezi, nimic nu dispăruse, totul era acolo, în mintea lui, ca și cum ar fi fost un film pe care tocmai îl vizionase.
VP - 147
Singurul detaliu pe care nu-l luă în seamă pentru că nu-l considera relevant, dar și pentru că îi provoca o profundă durere, era costumul de baie ud al lui Holly lăsat pe scaun.
Când Ted termină, Laura opri aparatul și-l băgă în geantă. Își luă
carnețelul ca să noteze.
— Laura, în tot acest timp ai vorbit cu Holly, cu doctorul Carmichael și presupun că și cu alte persoane apropiate mie. Ai reușit să dai de Wendell?
Laura înghiți în sec. Întrebarea o luă prin surprindere.
— Ted, visul pe care l-ai avut te va ajuta să descoperi adevărul.
— Nu înțeleg.
— Nu e ușor s-o spun… dar tu ești Wendell!
21.
