Laura își puse mâna pe brațul lui.
— Așteaptă! Hai să o facem cum trebuie! De ce nu mă inviți la tine acasă
sâmbătă? Când o să-mi deschizi ușa, o să fie primul lucru pe care-l vom face, fără să ne spunem vreun cuvânt.
El încuviință.
— E un rendez-vous, spuse ea, și se ridică.
— Credeam că vrei să…
Laura ieși din birou. Ușa se închise în urma ei și se deschise din nou.
— Doctore Grant? Pot să vorbesc cu dumneavoastră?
Marcus zâmbi.
Laura se așeză pe scaunul din fața biroului, iar el se îndreptă spre locul său obișnuit.
— Secretara ta crede că sunt nebună, se abținu Laura să nu râdă.
— Ești un pic, spuse Marcus, și după o scurtă pauză arătă spre fotoliile unde stătuseră mai devreme. Și-ți mulțumesc… pentru… Știi tu de ce. Despre ce voiai să vorbim?
Chipul Laurei se schimbă dintr-odată.
— Ted și-a amintit de câteva lucruri din trecut și cred că a sosit momentul să facem unele presiuni.
Laura îi povesti visul cu studentul de la UMass. Îi vorbi și despre poteca din spatele castelului roz.
VP - 189
— Ted vrea să meargă la casa de lângă lac, explică Laura. Crede că acea cărare îl poate ajuta să-și amintească, sau poate îl va conduce într-un loc important pentru, el. M-am gândit bine la asta și aș vrea să încerc, Marcus.
El medită preț de o secundă.
— Ești sigură că e momentul potrivit?
— Sincer, nu. Dar până aici totul a fost atât de rațional! Zilele trecute l-au vizitat fiicele sale… dacă ai ști cât de drăgălașe sunt fetițele astea! Dacă asta-i trebuie lui Ted ca să deschidă această ultimă ușă, cred că e nevoie să încerc.
Cel mult n-o să servească la nimic și atunci am făcut călătoria degeaba.
— Decizia îți aparține, Laura. Știi că eu, ca director al pavilionului, răspund de ce se întâmplă înăuntru. Dar tu ești doctorița lui. Îmi dai notificarea și îți autorizez ieșirea. Când ai vrea să fie?
— Sâmbătă?
— Marcus căscă ochii mari, îngrozit.
Laura râse.
— Sunt liberă sâmbătă, explică, Walter și tatăl său se duc în vizită la bunici. E o zi perfectă pentru mine. De dimineață merg cu Ted, și după-amiază voi fi înapoi pentru a mă aranja și a ajunge la întâlnirea noastră. Știu că decizia îmi aparține, dar părerea ta contează mult pentru mine.
— Instinctul tău s-a dovedit important în acest caz. Să găsești ancora în trecutul lui Ted cu șahul, subterfugiul cu potcoava, transferul în pavilionul C… totul a fost meritul tău. Știu ce reprezintă McKay pentru tine. Dacă
instinctul tău îți spune că acum e momentul, atunci fă-o.
— Îți mulțumesc.
— Eu pot să vorbesc cu Bob, prietenul meu de la poliția din Boston. Îți amintești de el?
Laura aprobă și se abținu să nu râdă.
— Robert Duvall, cum aș putea să-l uit?!
Marcus râse și el.
— Chiar el. Dar dacă te întâlnești vreodată cu el, să nu cumva să i te adresezi cu numele complet. O să-l rog să afle tot ce se poate despre acel asasinat, asta dacă realmente a avut loc. Când a fost McKay student?
— A intrat la facultate în 1993. Ar fi genial să aflăm dacă a existat vreun asasinat la UMass în acea perioadă.
— În ceea ce privește transferul, îl voi autoriza cu măsuri de maximă
siguranță. Cătușe la mâini și la picioare în orice moment și un gardian înarmat.
— În regulă.
— Cunosc răspunsul tău, dar mi-ar plăcea să te însoțesc…
— Mă cunoști foarte bine. Dar prefer să merg cu cineva cunoscut lui Ted.
VP - 190
— Să văd care dintre băieți o să fie de gardă. Va fi încântat să meargă la plimbare.
— Călătoria o să dureze trei ore, spuse Laura, care păstrase acest amănunt pentru final.
Marcus își dădu seama de manevra subtilă.
— Ești incorigibilă, Laura Hill.
— Promit că voi ajunge la timp pentru întâlnirea noastră, spuse în timp ce se ridica.
— Trimite-mi formularul cu cererea de ieșire și mă voi ocupa de el chiar azi.
— Îți mulțumesc foarte mult.
— Probabil că ne vom mai vedea și înainte să pleci, iar în caz că nu se va întâmpla asta, îți urez succes.
— Sâmbătă nu vom vorbi despre acest caz, spuse Laura înainte de a ieși, ai cuvântul meu de onoare.
