spre masă.
— Bună, Ted! Mă bucur că ești bine.
Holly îi zâmbi timid. Se așeză pe un scaun. Avea o geantă pe care o lăsase pe masă cu o grijă excesivă.
— Ai vorbit cu doctorița Hill?
Ted se așeză pe scaun lăsând un spațiu gol între ei.
VP - 175
— Da, de câteva ori în lunile acestea. Și azi, de asemenea. Mi-a spus că ai progresat mult în ultimul timp.
— E adevărat. Până acum câteva săptămâni… nu prea îmi aduc aminte nimic din zilele acelea. Mintea mea a fost un pic tulbure. Dar cu ajutorul doctoriței, am început să-mi amintesc.
Holly încuviință.
— Mi-a spus că poate fi util dacă vorbim un pic noi doi. Holly își masă
fruntea: Nu vreau să par eu victima, dar a fost foarte dificil pentru mine.
Fetele întrebau tot timpul de tine, iar eu nu știam ce să le răspund.
— Îmi închipui. Știu că e vina mea. Sunt responsabil de toate deciziile proaste pe care le-am luat. De asta mă aflu aici. Dar voi ieși, Holly, și mă voi ocupa de fete așa cum trebuie. Ai avut probleme financiare?
— Nu, nu.
Holly făcu o față ca și cum banii ar fi fost ultima sa grijă în acel moment.
— Travis a avut grijă de tot.
Holly îl examină pe Ted, în așteptarea reacției sale.
— Oh, da, îmi amintesc de Travis, spuse el.
Ea aprobă.
Păstrară tăcere. Dar cineva trebuia s-o spună, și Ted consideră că era responsabilitatea lui.
— Cum se mai simte Lynch?
— E incredibil că nu-ți amintești de Justin. Niciodată nu-i spuneai pe numele de familie când vorbeai despre el.
Ted ridică din umeri.
— E la fel, continuă ea.
— Nu știi cât de rău îmi pare. Eu… nu știu ce s-a întâmplat în ziua aia.
Mintea mea a șters totul.
— Da, asta mi-a spus și doctorița.
— Vreau să știi că, în ceea ce mă privește, tu și el…
— Las-o baltă, Ted, te rog. În ultimă instanță, n-am nevoie de permisiunea ta.
— Îmi pare rău.
— Doctorița Hill mi-a cerut să vorbim… despre cum erau lucrurile între noi, îți amintești?
Ted lăsă capul în jos.
— Destul de rău, spuse. Eu… eram cam distant.
— Măcar îți amintești asta.
Holly nu o spusese cu reproș, dar Ted o cunoștea foarte bine și știa că era supărată.
VP - 176
— Ted, te închideai în birou, mergeai la casa de lângă lac tot timpul, mă
evitai mereu. Când reușeam să vorbesc cu tine, era de fapt un monolog scurt, doar știi că nu-mi place să bat câmpii. Prezența mea era un obstacol în viața ta. Amândoi ne-am dat seama, până și fetele începuseră să observe.
— Din nefericire mi-am amintit de partea asta.
— Voi fi sinceră cu tine, căci despre asta e vorba. Atunci am crezut că era la mijloc o altă femeie; ba vizitele tale la casa de lângă lac, ba călătoriile de afaceri, toate astea indicau o aventură. Totul avea sens. Și știi ce?!
Ajunsesem să-mi doresc să fie adevărat, oricât de penibil ar suna. Știam că
nu mă mai iubeai.
— Holly, eu…
— Lasă-mă să termin, te rog. La început am dat câteva telefoane la tine la birou, când erai plecat; vorbeam cu Travis sau cu secretara ta, obțineam o informație și o confruntam cu ceea ce îmi spuneai tu. Locurile, întâlnirile, clienții, totul se potrivea. Ceea ce nu se potrivea era ceea ce făceam eu, asta nu-mi era caracteristic. Nu voiam să angajez un detectiv particular să te urmărească, așa cum ai făcut tu în cazul meu, mai târziu…
Holly făcu o pauză.
— Nu știam ce să fac, Ted. Când încercam să vorbesc cu tine, îți era totul indiferent, știam că trebuie să divorțăm, mă obișnuisem cu ideea, căutând curajul necesar pentru a o face. Atunci m-am gândit să vorbesc cu Justin. Nu pentru că mă gândeam că el ar fi știut ceva despre aventura ta sau că mi-ar fi spus-o mie… m-am dus la el pentru că te cunoștea aproape la fel de bine ca mine și voiam să-mi confirme ceea ce bănuiam: că te schimbaseși, că ți se întâmplase ceva și eu nu știam despre ce anume era vorba. Aveam nevoie să-mi confirme asta într-un fel, pentru că ori… eu…
— Îți pierdeai mințile, completă Ted cu un zâmbet. Nu-ți face griji, nu e chiar atât de grav.
Holly încuviință, dar nu zâmbi.
— Am fost să vorbesc cu Justin și mi-a spus că tu și cu el nici măcar nu vă
mai vedeați, că tu l-ai îndepărtat, așa cum făcuseși și cu mine. Ne-am mai văzut de câteva ori cu unicul scop de a vorbi despre tine și așa a început relația noastră. N-a fost nici pe departe cum ar fi trebuit să fie. Când ne-am dat seama de evoluția relației, tu și eu nici măcar nu ne mai vorbeam, iar comportamentul tău apatic începuse să se reflecte și în relația ta cu Cindy și Nadine. Într-un final, am prins curaj și am decis să vorbim. Ți-am cerut să
